Când spui Eminescu nu poţi sã nu te gândeşti la chipul unui om tragic, prin excelenţã. Indiferent cã îi aniversãm naşterea, sau îi comemorãm moartea, sau pur şi simplu îl amestecãm în gândurile noastre acasã, în metrou sau oriunde în drumul nostru prin viaţã, imaginea chipului sãu este cea a unui om trist, îndurerat, chip ce a avut parte, în şi aşa prea scurta sa viaţã, de prea puţine clipe de bucurie. Un chip aproape dumnezeiesc, dacã ar fi sã facem abstracţie de tinereţea sa de netãgãduit.
Eminescu a trecut printr-o mulţime de încercãri. Dar care om n-a pãtimit asta în viaţã? Din acest punct de vedere pare sã nu ne fie prea util. În schimb, se aseamãnã prea mult cu cei mai mulţi dintre noi.
De-a lungul vieţii sale, Eminescu a scris poezii originale de excepţie, dar a fost şi o fire rãzvrãtitã care a pledat pentru libertate, dragostea de ţarã şi frumuseţea neamului. La el întâlnim lucrãri ce ţin de caracterizarea istoricã a neamului românesc, dar şi luptãtorul pentru adevãr şi dreptate, omul care s-a ridicat deasupra morţii şi vieţii, deasupra timpului naţional, devenind pe merit un etern sãlãşluitor al universului.
Cu toate acestea, câţiva puşti, dintre cei din tagma teribiliştilor, s-au apucat sã-l denigreze pe poet, deşi nici mãcar n-au apucat sã-i citeascã opera. Aceşti detractori folosesc o tacticã banalã, deloc diabolicã, ci una la nivelul minţii lor josnice: coborârea poetului, iar atunci când treaba asta nu le reuşeşte, coborârea omului Eminescu în planul discutabilului şi al disputabilului. Astfel, ei utilizeazã tehnici infame precum: negaţia, denigrarea, demitizarea, dezavuarea şi reconsiderarea, debarasarea (precum aceea de acumulãri lingvistice certe) ş.a. Critici, mulţi dintre ei demult descalificaţi moral, gãsesc tot felul de interpretãri personale pentru a distruge mitul Eminescu. La unison cu aceştia, tot mai mulţi tineri se avântã azi în tainele poeziei, contorsionând şi crispând cuvinte în toate felurile posibile, doar-doar de-or suna ca nişte versuri, şi când cred cã au realizat asta le şi lanseazã pe “piaţãâ€, fãrã a mai ţine seamã de gramaticã şi idiomaticã pe care, oricum, nu prea şi le-au însuşit la şcoalã sau altcumva, dar ce le pasã?
Vor aduna oare, aceşti tineri, în conturarea operei lor, atâta mãreţie câtã ne-a oferit pânã acum opera lui Eminescu? Aceştia uitã de faptul cã, însãşi limba pe care o vorbesc (oare ştiu s-o vorbeascã corect?) este o zestre pe care o moştenesc tot de la poetul neamului, zestre care, desigur, ar fi un mare pãcat sã fie risipitã.
Niciun poet din zilele noastre nu mai este un exponent al ideilor dominate în conştiinţa naţionalã pe care s-o exprime artistic şi sã îmbogãţeascã sufletul celor care o ascultã. Niciun poet de azi nu mai e la fel de fructuos ca şi Eminescu, nu mai e la fel de sensibil la freamãtul inimii şi la zbuciumul timpului. Numai el, Eminescu, şi-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa şi, încãrcat de rãbdare, înţelepciune şi frumuseţe, l-a întors semenilor sãi care-şi deschid de bunãvoie inima sã-l primeascã pentru a-şi duce demn mai departe viaţa în spiritul dreptãţii, al iubirii şi al credinţei faţã de cele nepieritoare.
S-au scris şi se vor mai scrie tomuri întregi despre Eminescu. De mai bine de un secol, cele mai multe versuri pe care poporul acesta le poartã în suflet şi memorie le ştie de la Eminescu, niciunul de la M.Cãrtãrescu sau de la cei mai moderni dintre moderniştii şi postmoderniştii noştri poeţi. Oare îndrãzneşte cineva sã susţinã cã, peste o sutã de ani, acest popor va îngâna vreun vers de-al vreunui actual poet? Vom mai auzi oare sintagma de poet naţional aplicatã cuiva fãrã sã-i simţim “rãcealaâ€?
Pânã la urmã, punerea sub semnul întrebãrii a valorii instituţionalizate, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu au şi o parte pozitivã. Este utilã în sine fie şi pentru cã astfel are loc testarea trãiniciei scãrii de valori. Faptul cã o operã devine obiect de contestaţie se încadreazã în ciclul firesc al analizãrii periodice a valorilor. Dar, sã nu uitãm cã acest popor nu prea a avut oameni cu care sã se mândreascã cu adevãrat. Nu a avut adevãraţi oameni de ştiinţã sau mari artişti care sã nu fugã departe de patrie ca sã-şi punã în valoare ideile şi operele lor incontestabile, nu a avut preoţi sau prelaţi de seamã care sã înrãdãcineze adânc pe aceste meleaguri valorile moderne ale creştinismului şi nu sã lase totul sã se petreacã în voia sorţii într-un fel de barbarie perpetuã, n-a avut mari conducãtori care sã nu dezamãgeascã. Şi multe altele n-a avut. În schimb, l-a avut pe Eminescu, singurul model de luptãtor pentru adevãr şi dreptate, pentru libertate şi pentru întãrirea sufletelor celor mulţi. Pe parcursul unui secol şi jumãtate numele sãu nu s-a estompat nicio clipã.
Eminescu a cunoscut realitãţile timpului sãu mai bine ca nimeni altul. Dar a intuit şi trãsãturi ale unor grupuri de privilegiaţi, potrivite la fel de bine azi cu cele de acum un secol şi jumãtate în urmã: â€ţOameni de stat cari nu pot justifica nici sãvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fãrã ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fãrã de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartã, subprefecţi ieşiţi din puşcãrie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucãtori de cãrţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iatã banda ocultã care guverneazã azi Români†(art. “Icoane vechi şi icoane noiâ€, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110). În urma unor observaţii atât de pertinente şi de critice, cum sã nu fie hãituit în timpul vieţii şi cum sã nu fie poetul “închis ca un animal într-o celulã†(Cezar Ivãnescu) în ultimele sale zile?
Eminescu nu va putea sã fie niciodatã desuet, indiferent cât se strãduiesc unii sã o demonstreze. Şi asta în primul rând pentru cã tot ce a rãmas aşezat valoric în spiritul acestui neam se raporteazã la Eminescu. Indiferent cât de aprigã ar fi dorinţa conducãtorilor acestui neam de integrare euro-atlanticã, niciodatã nu ne vom putea lepãda de cel mai iubit poet al naţiunii. Cei care l-au denigrat pe poet (şi nu mã refer aici la H. R. Patapievici sau Andrei Pleşu, la care eu personal nu am remarcat niciodatã o astfel de poziţionare, ci la cei care, uşor manipulaţi, sau cu înclinaţie spre favoruri uşoare dar şi câştiguri de titluri şi ranguri, s-au vãzut deseori împiedicaţi în impostura lor de personalitatea indubitabilã a marelui scriitor), n-au reuşit sã-i tulbure nicio literã preţioasã a numelui sãu.
Eminescu a fost şi va rãmâne unic. Cei care îl denigreazã mizeazã pe ideea la modã cã, dacã se dezbracã astãzi de haine şi ies goi în stradã, este foarte probabil sã devinã celebri, cel puţin pe unul din canalele mass-media, pretinzând astfel cã numele lor va cãpãta şi notorietate. Prin ei asistãm - printr-o vânãtoare tipic româneascã, o hãituire prin fente - la o adevãratã încercare de asasinare a scriitorului. Norocul cel mare este cã poporul nu se face pãrtaş la o astfel de crimã, ci îi ignorã cu desãvârşire pe toţi aceştia.
Eminescu mai este şi un stindard al academismului estetic, cultural, instituţional şi etnic. Oriunde s-ar afla acum, are nevoie de noi românii, pentru cã, cei mai mulţi dintre noi, simţim dureros de mult lipsa lui şi ne doare cumplit ostracizarea sa de cãtre cei care nu doresc decât binele lor cu orice preţ.
Personal sunt convins ca foarte multi elevi de liceu nu mai au timp de "luceafarul", de Scrisoarea I. Ei sunt mult mai preocupati sa remarce cat de bune sunt fetele de la nu stiu ce clasa. In aceste conditii, sigur ca peste 100 de ani vor fi foarte putini cei care vor sti macar cine a fost Eminescu.
E tardiv dar...
"Pânã la urmã, punerea sub semnul întrebãrii a valorii instituţionalizate, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu au şi o parte pozitivã."
Domnul Alex Stefanescu are o emisiune in care prezinta anumite carti bune care nu sunt intelese de cei care se grabesc sa persifleze utorul. Vorbind despre tiparirea manoscriselor lui Eminescu, dansul spunea despre cei care denigrau acel demers ca sunt ca niste firicele de praf in lumina marelui poet. E si asta o modalitate de a deveni cun
Moda afirmarii in ziua de azi e injuratura si darimarea titanilor...vrei audienta trebuie sa frapezi cu orice pret...manelizam si poezia?
Eminescu,infinitul din noi!
formidabil articol,eseu ce o fi el si tare bine ar fi daca s-ar distribui asemenea materiale in scoli! da,ader si eu la opinia ta, Eminescu este unic, este geniul nostru, cel mai reprezentantiv pentru tara noastra, este vesnic! ne vom raporta mereu la Eminescu si asta nu e un lucru rau.Cei care-l contesta sunt oamenii fara tara,fara valori,fara popor.E pacat ca romanii incep sa-si uite trecutul,istoria,valorile adevarate care- ne-au facut cunoscuti si respectati in lume.
Eminescu nu va putea fi detronat din inimile și din conștiința națiunii române, oricât s-ar încerca asta. Eu una înțeleg cã totul evolueazã, însã o evoluție adevãratã se face doar pe o bazã trainicã, ori Eminescu este tocmai una dintre cele mai trainice pietre din fundația culturii și literaturii românești.
