Un tânãr se plânse unui doctor mare
Cã are necazuri cu-ale lui picioare
Nu poate s-adoarmã pânã dimineaţa
Cã pânã la glezne îi sunt reci ca gheaţa.
Doctorul cel mare pricepând necazul
Îl linişti-ndatã, ştiind bine cazul
El însuşi avut-a astã maladie
Şi-a scãpat de dânsa printr-o şmecherie.
Când rãceala-n gleznã-i ajungea la oase
Îşi ruga nevasta sub plapumã sã-l lase.
De bucurie-acuma, tânãrul radia
Pentru cã pricepuse ãst mod de-a se trata.
Îi mulţumi pe loc de sfatul ce-i dãduse,
O simplã întrebare din uşã îi mai puse:
- Vã rog doar sã-mi mai spuneţi cum procedez, cumva
Vine doamna la mine, sau sã vin eu la ea?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Direcţia
Ok, întoarcem foaia: domn’ doctor înviazã
(Dau înapoi ca ora de iarnã, nu e glumã).
Morala-i cã depinde... de cine/ce trateazã...
Dar, tot de la cenaclu, direcţia-i mai bunã!
Direcţia fu alta, dom' doctor acceptã
Sã vinã el la Doamna, acasã o vroia.
Şi-atunci, tânãrul nostru, pe loc o frecventã,
Da'-n loc sã se dezgheţe, se cam... înţepenea!
Ce i-a rãspuns domn’doctor, azi, nimeni nu mai ştie,
Şi nici de întrebat, nu poţi, cãci s-a-ntâmplat
Cã-n douã luni s-a stins, de-o ciudatã maladie:
Dinspre picioare, gheaţa, l-a invadat, treptat…
Cum? Tânãrul? Ei bine, de-atunci s-a vindecat,
Şi şi-a luat soţie - o vãduvã frumoasã!
Morala pare veche, dar spusã colorat,
Într-un limbaj mai nou, este… “sã nu dai din casãâ€.
