Ignorând unitatea de mãsurã precisã care mãsoarã cantitatea de scris, putem susţine în mod abuziv cã s-au scris pânã în prezent tone de pagini pentru a interpreta poezia de facturã abstractã.
Solomon Marcus, unul dintre cei mai importanţi matematicieni lingvişti pe care i-a avut vreodatã România, afirma, într-un interviu realizat de Simona Vasilache, în România Literarã nr. 38 din 2006: “A fi poet înseamnã a fi în stare sã vezi într-o frunzã toate frunzele, într-un copac toţi copacii lumii. Într-un fel, poetul învesteşte lucrurile cu o capacitate holograficã, sau, dacã vreţi, actualizeazã potenţialul lor holografic, descoperã generalul din individualâ€.
Aceastã invocare este de fapt o trimitere la concept. Dacã poetul vede în poezia sa doar copacul sãu, cel pe care îl are, de multã vreme, în memoria sa, sau poate în faţa ochilor sãi, atunci eu, care am alţi copaci în minte şi în suflet, n-am sã înţeleg şi n-am sã mã apropii probabil niciodatã de acest poem sau de viziunea veritabilã a poetului.
Poezia se dezvãluie dupã capabilitãţile fiecãruia de a abstractiza simţirea, de a înţelege conceptele exprimate şi semnificaţiile.
Abstractizarea este un proces al gândirii umane prin care se desprind şi se reţin unele dintre caracteristicile şi relaţiile esenţiale ale unui obiect sau grup de obiecte. Ea este legatã indisolubil de limbaj şi stã, împreunã cu generalizarea, la baza formãrii noţiunilor.
În general, abstractul este mai greu de înţeles, din cauza lipsei unor ilustrãri şi elemente concrete. Abstract mai înseamnã şi rupt de realitate şi imperceptibil prin simţuri. Chiar dacã este mai concentrat decât concretul, el este însã mai dificil de explicitat şi de înţeles. Însã, dacã dispunem de o înţelegere rezonabilã a concretului, putem extrage mai uşor semnificaţia abstractului.
Orice concept matematic, precum punct, dreaptã, plan sau spaţiu, cerc, elipsã, sferã, numãr ş.a. genereazã abstracţii. Dar identificãm abstracţii interesante în orice alt domeniu al cunoaşterii, de pildã în fizicã întâlnim concepte precum masã, forţã, mişcare, energie, impuls, sau în filozofie, precum existenţã, substanţã, finalism, creaţie etc.
Îmi amintesc şi astãzi de o sugestie veche în legãturã cu un test foarte interesant despre ceea ce se petrece cu mintea noastrã atunci când încercãm sã descifrãm substratul unui concept oarecare. Sã încercãm, de pildã, sã ne gândim profund la un mãr. Sã-l gândim mai întâi aşa cum îl ştim, micuţ, rotund, roşu, cu o codiţã etc. Important este nu sã-i discernem proprietãţile, ci sã-l gândim puternic, câteva minute în şir, timp în care nu ne mai gândim la nimic altceva. Vom avea surpriza sã â€descoperim†cã mãrul nu este deloc micuţ ci, de pildã, în comparaţie cu alte obiecte din jur, dimensiunile acestuia devin semnificative sau chiar impresionante. Sau, faptul cã mãrul nu este deloc rotund, ci are o formã mult mai complexã, unicã, cãreia nu-i gãsim nici un fel de echivalent în naturã sau în univers. Chiar şi în privinţa culorii lui vom avea multe dubii. Nu este un roşu “curatâ€, ci o culoare pe care, iarãşi, rar o întâlnim undeva.
Astfel, încetul cu încetul, conceptul de mãr s-ar putea sã ni se parã mult mai complex şi mult mai abstract decât îl ştiam pânã atunci. Încetul cu încetul vom ajunge chiar la adevãratul concept abstract de mãr şi, posibil, la revelaţia a ceea ce s-a petrecut, istoric vorbind, cu închegarea acestui concept de-a lungul timpului. În final, vom putea avea chiar şi revelaţia cã nu vom putea mânca niciodatã un mãr, ci doar un fruct denumit astfel.
Pânã la urmã orice cuvânt, contrar a ceea ce crede majoritatea, este o abstracţie. Conceptele sunt consecinţe ale unui proces istoric foarte îndelungat de generalizare semanticã, de construcţie a unor familii de invarianţã modalã, care sunt numite în final, la modul global, cu un singur cuvânt-concept.
Vorbim aici despre concepte care semnificã şi nu existã. În semnificaţia poeticã avem de-a face frecvent cu tribulaţii provocate de concepte care esenţializeazã şi abstractizeazã, edificând prin lirism o lume plinã de simboluri profunde, temporale sau spaţiale. Desigur, mã refer în primul rând la poezia de mare elevaţie a gândirii şi exprimãrii, de poezia abstractã.
Raţiunea şi rationamentul nu pot exista în lipsa unor sensuri abstracte, adicã a conceptelor. Un sens abstract al unui cuvânt înglobeazã o mulţime de semnificanţi. Depinzând de structura conceptualã proprie, de conceptele uitlizate, de sensul abstract al acestora, dar şi de alte caracteristici specifice poetului, poezia abstractã ni se înfãţişeazã printr-o insuficientã transparenţã, de o abstracţiune extraordinarã a ideilor. Ea permite, printre altele, exersarea capacitãţii de autosugestie, întrucât suportã o mare diversitate de proiecţii ale interioritãţii şi îmbracã orice fel de hainã afectivã. Astfel încât, singura atitudine acceptabilã de apropiere faţã de poezia abstractã este aceea de a încerca desluşirea conceptelor, dezbrãcarea de veşmântul noţional şi aducerea la luminã a expresiei acestora.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Abordarea conceptelor si investirea lor cu puteri axiomatice e mai degraba uniformizarea abstractului...uneori e de ajuns sa sugerezi un sentiment folosind ermetismul simbolistic fara a defini concretul ca atare...un mar poate fi un mar dar si orice altce
