De mã surprind uneori în gând cu vise de mult începute dar niciodatã sfârşite, lângã o apã calmã, pe o vale verde cu iarbã proaspãtã, cu multã iarbã proaspãtã, nu-mi doresc nici o şoaptã sã mã trezeascã din contemplare. Pãmântul umezit pe care mã simt aşezat îmi este frãmântat şi mângâiat iar sub el nu se mai aflã nimic şi nimeni care sã-mi tulbure liniştea gândului.
Îmi place sã vorbesc cu mine, sunt cel mai bun ascultãtor al meu. Când stau de vorbã cu mine gândurile aleargã mai uşor şi mai limpezi.
Ceva îmi acoperã respiraţia şi pielea şi verticalitatea şirei spinãrii. Pot fi sigur cã aud paşii tãi prin iarbã cum se strecoarã pe lângã privirile mele, îmi vine sã las sã lunece gândul meu în braţele tale. Tu ştii cel mai bine sã-mi mângâi gândul. Pentru cã orice mângâiere a ta se întâmplã mereu în creier, pentru cã numai mintea mea te poate aduce atât de aproape. Sunt singur, dar tu eşti aici în creierul meu şi rãmâi veşnic, pentru cã numai aici ştiu sã te pãstrez. Cineva mi-a mutat inima în creier şi odatã cu ea şi pe tine. De aceea îţi pot şopti atâtea, de aceea stau de vorbã atât de des cu tine. Pentru cã îmi place sã stau de vorbã cu mine.
Nu mi-e fricã deloc pentru cã nu mã simt niciodatã singur. Pentru cã mereu vorbesc cu mine. Vorbirea asta cu mine îmi este ispititoare, pentru cã am putut-o inventa şi, mai bine, pentru cã am pãstrat-o cu sfinţenie de atunci de când mi-a fost datã. Cu faţa cãtre cele înalte şi veşnice sticla cerului nu mai este friguroasã când o privesc prin ochii tãi din creierul meu.
În creierul meu viaţa şi iubirea se întâmplã la fel. Iubirea este nemurirea mea. Nu mã pot rãtãci în afara stãrii de iubire pentru cã nu mai sunt o persoanã oarecare, te port şi pe tine cu mine, în inima mea, adicã în creierul meu.
Nu mã privi, uitându-te! Nu mã pãrãsi, ducându-te! Nu mã uita, amintindu-mã! Fii mereu acolo, cã numai aşa mã simt împãcat cu veşnicia!
Lângã mine se aşazã un bãtrân fãrã sã mã observe. Nu-i vãd decât faţa, dar nici el nu mã priveşte mai mult de o secundã. Aşezarea lângã mine nu mã tulburã. Îmi vine doar sã caut printre ridurile frunţii sale pe Dumnezeu cu care aş avea multe de discutat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Pentru poet versul este un mod de a fi. Acesta este sentimentul pastrat dupa lectura. Emotionant!
2.
Mie cineva mi-a mutat creierul in inima si de atunci...citesc si...citesc poezii!
