Abia de s-a familiarizat lumea cu axioma lui Cole care, precum o celebrã lege a lui Murphy, pretinde cã pe planeta noastrã “suma inteligenţei este constantã, dar populaţia este în creştereâ€, şi netrecând decât un secol de când a fost pus în evidenţã coeficientul de inteligenţã (IQ), iatã însã cã recent s-a constatat cã renumitul coeficient se aflã într-o uşoarã dar constantã creştere.
Creşterea cea mai semnificativã a fost remarcatã în ţãrile din Europa de Vest şi în Japonia. În SUA creşterea a fost consideratã în medie de circa 0,3 puncte pe an, adicã aproape 8 puncte pe generaţie.
Fenomenul de creştere a IQ este cunoscut sub denumirea de â€efectul Flynnâ€, dupã numele psihologului neozeelandez James Robert Flynn, cel care a sesizat primul aceastã evoluţie. Se apreciazã cã fiecare generaţie nouã aduce un cumul de circa 7-8 puncte mai mult decât generaţia anterioarã.
În ciuda faptului cã auzim permanent astãzi despre starea implorabilã a educaţiei şi despre îndepãrtarea şcolilor de adevãratul act de culturã, se afirmã cã fenomenul de creştere a coeficientului mediu de inteligenţã la mai toate popoarele lumii este unul real.
Primele explicaţii au venit din faptul cã oamenii de azi sunt cu mult mai practici şi mai obişnuiţi, decât în urmã cu un secol, în efectuarea testelor standard. Mulţi psihologi recunosc acest efect, dar considerã cã are la bazã doar o simplã mutaţie valoricã legatã de însãşi experienţa testãrii. Este, desigur, prea mult sã se considere cã avem de-a face cu o schimbare geneticã întrucât, se ştie, genele nu suferã mutaţii semnificative decât în perioade lungi de timp.
Explicaţiile constã mai degrabã din îmbunãtãţirea semnificativã a stilului de viaţã, o mai bunã nutriţie, scãderea natalitãţii, standarde mai ridicate de sãnãtate, educaţie etc. Cu alte cuvinte, adevãratele explicaţii fac trimitere la importanţa mediului în dezvoltarea inteligenţei. Alţii însã considerã cã secretul acestei evoluţii constã de fapt în creşterea procentului de “utilizare†a creierului.
S-a observat o creştere mai importantã a coeficientului de inteligenţã la persoanele caracterizate de o gândire vizual-spaţialã, sugerând astfel cã una din cauzele posibile poate fi pusã pe seama exploziei mediilor vizuale din ultima jumãtate de secol. Televiziunile, filmele, video-urile şi interfeţele grafice ale computerelor au însemnat, pentru fiecare generaţie, o creştere tot mai complexã a tehnologiilor vizuale faţã de cele din generaţia anterioarã.
Oricum, la aceastã orã problema este una controversatã şi probabil va trebui sã se scurgã suficient timp pentru ca lucrurile sã fie puse la punct. De pildã, s-ar putea sã aflãm astfel cã un individ oarecare, aparţinând unei generaţii recente sau viitoare, sã aibã un coeficient de inteligenţã care sã-l depãşeascã pe cel al lui Einstein din anul 1905 când a descoperit teoria relativitãţii. Practic, creşterile de IQ transformã copiii de astãzi în mici genii, comparativ cu cei de altãdatã. Desigur, putem avea de-a face mai degrabã cu o aberaţie decât cu o speculaţie.
Tendinţa observatã de savanţi are un important impact şi asupra inteligenţei colective. Noua teorie a permis calcularea aşa-zisului coeficient mediu de inteligenţã al unor popoare. Inteligenţa popoarelor este însã un teren sensibil care se intersecteazã uneori cu rasismul, nu atât în plan real, cât mai ales în gândirea unora. De aceea, aproape toate studiile de acest gen, ori sunt considerate irelevante, ori pur şi simplu sunt ignorate.
Dintr-un studiu recent despre coeficientul mediu de inteligenţã al unor popoare europene, efectuat de profesorul Richard Lynn de la Universitatea din Ulster (Irlanda de Nord), însã neacceptat de comunitatea ştiinţificã, a reieşit cã pe ultimile locuri se situeazã patru popoare balcanice: românii (94), bulgarii (94), turcii (90) şi sârbii (89). Poate cã existã şi o picãturã de consolare prin faptul cã, printre popoarele “codaşe†la acest capitol, se aflã şi Franţa (94). Pe primele locuri se situeazã Germania şi Olanda, urmate de Polonia (106), Suedia (106) şi Italia (102). Anglia, de exemplu, se aflã pe undeva pe la mijlocul clasamentului, cu 100 de puncte. Studiul a avut la bazã testele de inteligenţã din 23 de state europene culese şi analizate pe o perioadã de 30 de ani.
Coeficientul de inteligenţã se stabileşte folosindu-se de una dintre metodele deja consacrate: Binet-Stanford, Raven, Stern ş.a. Punctul forte al acestora este asumat prin importanţa acordatã capacitãţii de adaptare a individului, deci inteligenţa nativã, fluidã. În prezent, doar 2% din populaţia globului are un IQ de peste 132 puncte şi numai 0,01% depãşeşte 160.
Testele IQ şi-au cam pierdut din interes, cele care primeazã acum fiind cele de afectivitate. În urma unor studii medicale s-a ajuns la concluzia cã omul reacţioneazã în primul rând afectiv. Existã, de asemenea, teste specializate care se referã la “inteligenţa cristalizatã†şi care privesc educaţia şi cultura.
În acest context, o întrebare care, se pare, încã nu şi-a gãsit un rãspuns, este cea referitoare la fenomenul artistic. Suferã creativitatea în artã vreun efect de tip Flynn? Şi dacã da, care este sensul acestuia? Desigur, fenomenul artistic ar trebui caracterizat, cel mai probabil, nu de un coeficient de inteligenţã (IQ), ci mai degrabã de unul emoţional (EQ). Iar acesta din urmã existã şi a fost pus în evidenţã abia în ultima vreme, deşi nu tot la fel de bine pus la punct ca primul.
Se spune cã inteligenţa emoţionalã - cãci despre ea este vorba - este lipsitã de limite şi fiecare dintre noi ne putem pregãti pentru a ne îmbunãtãţi nivelul. Fiecare experienţã implicã o reacţie emoţionalã, iar pentru a trata mai eficient emoţiile, o persoanã trebuie sã le remarce, sã le simtã, sã sesizeze ce anume transmit ele şi sã le dezvolte. Pânã recent activitãţile şi procesele mentale au fost apreciate mai presus de cele emoţionale. În realitate ambele au o importanţã egalã. Inteligenţa emoţionalã stabileşte importanţa emoţiilor în viaţa noastrã de zi cu zi. Abilitãţile emoţionale sunt însã diferite de cele communicative şi matematice uzuale.
De pildã, scrii literaturã pentru cã doreşti sã comunici cu oamenii. Scriitorul nu mizeazã totdeauna pe succesul literar. A avea succes este, pentru mulţi scriitori, acelaşi lucru cu a fi citit. Succesul literar nu poate fi confundat cu â€vânzarea†cãrţii. Rareori literatura are atribut de â€marfã†şi puţini scriitori ştiu sã facã bani din cãrţi.
Atunci când succesul literar este “vânat†se pare, de exemplu, cã o carte de succes trebuie sã conţinã azi mãcar o idee pseudo-ştiinţificã atractivã. Cu cât aceasta este mai bizarã, şocheazã mai mult, este mai ruptã de realitate şi mai incontrolabilã, cu atât succesul este mai mare. Din acest punct de vedere literatura science-fiction este preferata de azi a marelui public.
Cãrţile de succes din ziua de azi sunt cele care oferã cititorilor adevãrate poveşti moderne, cu rãsturnãri spectaculoase de situaţie, mult mister, competiţii dure, dragoste, duşmãnii şi pasiuni mistuitoare. Colecţiile de succes ale lumii cuprind multã literaturã de divertisment, de tipul romanului de spionaj, thriller sau acţiune.
Desigur, succesul este o stare doritã pe care fiecare individ şi-o propune dupã criterii numai de el ştiute. Şi poate cã scriitorul de azi se comportã exact în acest spirit, sau poate cã toate astea sunt în acord cu tonusul emoţional al cititorului de azi. Dar se ridicã ele la rangul de adevãratã creaţie şi emoţie artisticã? Şi, mai ales, vor dãinui?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Totul dainuie atata vreme cat intrebarile si raspunsurile noastre sunt aceleasi.Cand ele se schimba pe capodopera de odinioara se depune praful.
Daca framintarea ta e citita si creaza o emotie celui ce te citeste inseamna ca ai succes...in cazul de fata am rezonat asa ca framintarea ta a avut succes...insa nu presupune si un cistig material;pt asta e nevoie de marketing!
