Nu pot fi de acord cu cei care, încercând sã ne explice o poezie încifratã, ne spun cã versul, expresia sau sintagma cutare “ar puteaâ€, “ar pãreaâ€, “e posibil†sã însemne nu ştiu ce. Asta nu echivaleazã deloc cu asigurarea cã ei, chiar ei, ar fi gãsit cifrul pentru a descifra poezia cu pricina.
Asemenea greşeli sunt amplificate şi de faptul cã aceştia nu se opresc la o înţelegere proprie, la apropierea lor de poezie, ci vor sã explice şi altora ce au “descoperit†ei, impunând astfel viziuni şi repere noi care bulverseazã - mai mult decât lumineazã - minţile unor neiniţiaţi. Unde mai pui cã unii dintre ei reuşesc sã se strecoare prin cãrţi, manuale şi ghiduri educative, pãtrunzând - simplu dar fraudulos - în accepţiunea colectivã.
Când e vorba despre poezia încifratã, cel mai indicat mod de a te apropia de “cheia†rezolvãrii este acela de a înţelege mai bine întreaga operã a autorului, de a te apropia de concepte aşa cum le-a înţeles şi folosit el, nicidecum altfel. Pornind de la ideea cã niciodatã poetul nu îşi plaseazã un concept în poezia sa decât aşa cum îl înţelege el, o abordare şi o apropiere de opera acestuia nu înseamnã altceva decât înţelegerea conceptelor exact în sensul în care le înţelegea şi le utiliza însuşi creatorul de poezie. Nerespectând acest principiu - simplu, poate chiar banal, dar absolut util - riscãm sã aducem interpretãri distincte, derutante şi deseori eronate ale aceluiaşi concept. Multitudinea de interpretãri reprezintã ea însãşi un pericol, prin aceea cã nu face altceva decât sã complice şi mai mult lucrurile, iar câteodatã conduce la riscul trimiterii la coş a unor opere literare autentice.
De pildã, este surprinzãtor sã constaţi cã nimeni nu sesizeazã clar cã una din cheile elementare ale “descifrãrii†poeziei lui Ion Barbu este oferitã, în multe din poemele sale, chiar de titlul acestora. Întâlnim des explicaţii care neglijeazã sau chiar exclud pur şi simplu semnificaţia datã de titlul poemului. Ca sã exemplificãm aici, este vorba despre poeme precum: Din ceas, dedus..., Dioptrie, Grup, Timbu ş.a.
De exemplu, în poemul Dioptrie, titlul, dar şi versul “ochii împietresc crucişâ€ relevã pur şi simplu afecţiunea vizualã în care ochii împreunã nu mai au capacitatea de a focaliza aceeaşi imagine în acelaşi timp. De la acest concept, foarte limpede, ar trebui sã înceapã “descifrareaâ€.
Sau, în poemul Grup se foloseşte un concept (ne)pur matematic, acela de grup, adicã o mulţime structuratã ale cãrei elemente se pot însuma (opera) conform unor rânduieli interne specifice. Iarãşi ar trebui ca, aceastã cheie, şi nu alta, sã fie prima luatã în seamã la “descifrarea†poemului.
Acelaşi concept îl regãsim şi în poemul Din ceas, dedus... Versul “În grupurile apei un joc secund mai pur†trimite invariabil la proprietatea de grup a mulţimii apelor. Sã detaliem puţin acest concept, exact aşa cum îl foloseşte Ion Barbu (sã nu uitãm cã, în matematicã, conceptele sunt definite foarte exact).
Mulţimea apelor este un exemplu de mulţime nevidã. Deşi matematica nu are nevoie de aceste precizãri, vom menţiona cã o mulţime nevidã precum cea a apelor este totuşi o realitate întruchipatã, concretã, care are “conţinutâ€, deci nimic închipuit. Pentru aceastã mulţime însumarea (compunerea) este o operaţie internã, oricare douã ape care se compun conduc tot la o apã care face parte din aceeaşi mulţime a apelor. Însumarea apelor este o operaţie asociativã, adicã însumarea a trei ape se poate face la fel de exact, indiferent de ordinea perechilor în care acestea sunt luate în calcul. În plus, ne putem imagina o apã unicã pe care o putem însuma cu oricare alta fãrã a afecta rezultatul. Pe aceasta o vom numi apa nulã, concept imaginar strict necesar. Pe deasupra, pentru fiecare apã în parte existã o apã unicã, tot imaginarã, numitã, de pildã, apa opusã, pentru care însumarea celor douã ar conduce la elementul neutru, adicã la apa nulã de care vorbeam mai sus. Toate aceste atribute definesc exact şi justificã utilizarea noţiunii de grup.
Dacã am adãuga şi o proprietate de comutativitate, adicã de însumare exactã a unei perechi de ape indiferent în ce ordine dorim, atunci am avea de-a face cu un grup comutativ al apelor, sau grup abelian.
Mulţimea care are o lege de compoziţie internã şi doar proprietatea de asociativitate se numeşte semigrup. Dacã operaţia de comutativitate nu ar fi posibilã, putem avea de-a face cu aşa-numitele grupuri stângi sau grupuri drepte, dupã cum operaţiile descrise mai sus sunt valabile numai de la stânga la dreapta, respectiv numai de la dreapta la stânga. În poezia lui Ion Barbu întâlnim şi astfel de concepte, de pildã în versuri precum: “clãile de fire stângiâ€, “De dreaptã ziua-aceasta suitoareâ€, “Stângi cuburi şubrede†ş.a.
Este oare de justificat şi de înţeles ca atare ermetismul lui Ion Barbu? Sã nu uitãm cã, însuşi poetul - într-una din însemnãrile sale explicative â€" spune despre ermetismul de care este acuzat cã â€este un mit pe care l-a creat ignoranţa. Dificultatea se pulverizeazã prin iniţiere, iar iniţierea se realizeazã prin culturãâ€. Lumea spiritualã a lui Ion Barbu este o lume matematicã, geometrizatã, o lume în care, pentru a avea acces liber, iniţierea este mai importantã decât intuiţia. Cheia ermetismului în poezia lui Ion Barbu poartã mai degrabã numele de matematicã. Deci sã-l înţelegem pe poet aşa cum a fost el, şi nu cum am fi vrut noi sã fie.
