Nu cred în afirmaţia «datele vorbesc de la sine». Cei care cred în aşa ceva se tem sã meargã mai departe. Se opresc doar la limita dintre mirare şi interpretare şi refuzã sã mai atribuie vreo semnificaţie subiectului. Pentru aceştia mirarea este, de regulã, ultima lor stare. Atitudinile pot fi diverse, reacţiile de asemenea. Însã cel care nu se opreşte la mirare are de ce sã-şi punã problema aceasta, a interpretãrii şi accepţiunii imediate, întrucât sunt dotaţi pentru aşa ceva. Adicã au minţi mai analitice.
Un om simplu, de la ţarã, se va mira poate dacã i-ai spune cã omul a ajuns pe lunã, dar nu va face mai mult de atât. Şi este de înţeles aceastã atitudine. Nu are cu ce sã descompunã ideea, sã o intrepreteze, sã-i dea o valoare în afarã de cea intrinsecã: mirarea.
Nu puţine sunt manualele care trateazã problema metodelor ştiinţifice şi par sã sugereze cã s-au obţinut date perfecte printr-un act de percepţie directã al unui observator, de exemplu, savantul în laboratorul sãu. Dar aici nu se ţine seama de faptul cã ideile, în general, se dezvoltã lent.
Datele rezultate din experimentele moderne, date care de regulã sunt mai complexe decât cele existente pânã atunci, necesitã o amplã interpretare, intervine un nivel ridicat de â€abstractizareâ€. Scopul unui experiment modern proiectat este acela de a crea informaţie, de a face sã ţâşneascã un rezultat surprinzãtor, dacã este posibil, şi în orice caz, sã producã «date» noi. Dar fãrã interpretarea lor de cãtre iniţiaţi, aceste date nu trebuie sã fie folosite imediat şi aruncate în gura “marelui publicâ€. Aceastã greşealã o întâlnim des în practica informaţiilor de tip ştiri. Deşi aceste informaţii trec şi ele în prealabil şi cel mai probabil printr-o procedurã de filtrare şi interpretare (vezi, de pildã, regula confirmãrii din trei surse distincte), totuşi multe dintre ele ajung eronat la public şi necesitã retractãri deseori tardive.
De fapt, afirmaţia cum cã «datele vorbesc de la sine» nu se susţine prin nimic. Dacã e vorba despre un experiment, cãci mai ales în astfel de situaţii apar date noi, nici în acest caz afirmaţia nu are acoperire. În cazul unui experiment de tip şcoalã, sã zicem unul de laborator, datele doar â€probeazã†o lege cunoscutã, nu fac altceva decât sã întãreascã regula, şi ea cunoscutã, deci aceste date «nu vorbesc» nimic, ci doar confirmã ceva.
Dacã avem de-a face cu un experiment real, ştiinţific, într-un laborator de cercetare, atunci datele rezultate ori nu au cum sã vorbeascã de la sine fiindcã nu spun nimic în afarã de fapte banale care, de regulã, sunt aruncate la coş, ori nu au cum sã vorbeascã pentru cã ele sunt prea noi, uneori â€ciudateâ€, şi deci trebuie mai întâi sã fie interpretate ca sã poatã spune ceva.
În sfârşit, dacã nu e vorba despre un experiment, de pildã sã zicem cã sunt pur şi simplu nişte date informaţionale, atunci iarãşi nu au cum sã vorbeascã de la sine, întrucât doar ne informeazã cum ar trebui sã ne comportãm sau sã acţionãm într-o direcţie sau alta. Sã zicem cã la â€Cum va fi vremea†se anunţã cã mâine vor fi 40 grade afarã. Ce ne spune asta? Dacã azi a fost o vreme cu numai 12 grade temperaturã, atunci informaţia într-adevãr poate sã ne surprindã şi sã ne ridice nişte semne de întrebare, deci nu vorbeşte de la sine, ci doar trezeşte suspiciune şi neîncredere. Dacã azi a fost o vreme cu 35 de grade afarã, nu trebuie sã fim prea miraţi de faptul cã pentru mâine s-au anunţat 40 grade, deci nici de data asta informaţia nu ne spune mare lucru.
Desigur, cu un oarecare risc asumat, aş putea întãri aici ideea dupã care niciodatã nu a fost adevãrat cã «datele vorbesc de la sine». Chiar şi observarea â€directã†a unui obiect familiar, sã zicem, a unei stele, nu presupune doar un lung proces de asimilare de cunoştinţe, ci şi cunoaşterea acumulatã de omenire în decurs de mii de ani.
Se obişnuieşte sã se spunã, iarãşi cu mare uşurinţã, de exemplu în urma unui sondaj de opinie, cã unele date vorbesc de la sine. Dar nu se ţine seamã cã aceste date au fost prelucrate în baza unor proceduri complexe şi apoi interpretate. În situaţiile în care aşteptarea coincide cu rezultatul, datele nu ne spun nimic, ci doar confirmã. De multe ori însã printre date pot exista elemente ascunse privirii directe. Din acest motiv, însãşi statistica nu se opreşte doar la culegerea şi introducerea, sortarea şi prelucrarea datelor, ci are nevoie şi de o fazã intermediarã pentru confirmarea datelor prin teste (testarea ipotezelor de independenţã a datelor).
Iatã, de pildã, o greşealã întâlnitã destul de des. Din date statistice aflãm cã delincvenţa în rândul tinerilor înregistratã în ultimul an a scãzut, sã zicem, cu 25%. Avem dreptul sã afirmãm cã aceastã datã este una care vorbeşte de la sine? Nicidecum. Dacã nu o corelãm cu altele asemãnãtoare (de pildã, cu cele din anii anteriori), obţinute în aceleaşi condiţii, atunci aprecierea imediatã poate fi una eronatã.
O atitudine corectã ar fi aceea de a acepta cã nu datele trebuie sã se muleze dupã pãrerile noastre, ci noi trebuie sã ne construim pãrerile pe baza datelor. De-a lungul istoriei s-a întâmplat nu de puţine ori sã fie înregistrate eşecuri rãsunãtoare atunci când au fost luate mãsuri fãrã a se experimenta în prealabil. De aceea ar fi indicat sã nu ne bazãm pe afirmaţii de genul «datele vorbesc de la sine», mai ales în problemele foarte importante. Se poate întâmpla ca o simplã verificare a datelor sã fie suficientã pentru a descoperi cã realitatea ne contrazice în mod evident.
