Moto: Poate de aceea mã vedeţi şi puţin obez, în ultima vreme mã hrãnesc numai cu covrigi galactici.
Se fãcea dintr-odatã cã toate trenurile au plecat şi tu ai rãmas undeva în drum spre Gara Mare. Nici nu trebuia sã te grãbesti, nu simţeai oboseala iar pãrul tãu se desfãta bizar în oglinda dimineţii. Nu aveai nici o întrebare, iar trecãtorul acela micuţ, care ţi s-ar fi potrivit mai degrabã în braţe, ţi-a furat gândurile. Ştiai cã putea deveni un izvor, altfel ţi-ai fi continuat lectura din Poe pe care prea cu uşurinţã ai scãpat-o din mânã.
Pe drum erau şi alti trecãtori. Chiar dinspre Cetate cobora o bãtrânã care vânduse flori. Tocmai suna ora exactã când o pisicã ţâşni din seninul cãrãrii. Lumea încetini mersul, ba doi îndrãgostiţi care nu erau pe aproape au fãcut trei paşi de circumstanţã. Erai hotãrâtã sã nu le urmezi exemplul şi spre garã ai luat-o la goanã cu obiceiul ascuns de a lãsa acolo un adio. Douã maşini în agonie se strecurarã prin degajata rumoare. La radio, o generaţie tocmai expunea serioasa problemã, era ora de dirigenţie, iar un clopot vestea deja întârzierile. Un moşneag surâdea, blestemând ceva printre dinţii de carne, iar un copil (cred cã era rãtãcit) te-a îmbrãţişat. Ce cauţi la mine? Sã ştii cã înspre Gara Mare se adunã lume, cãci trenuri albastre încep încet încet sã curgã! De ce mã alungi? Ştii bine cã te iubesc!
Apucasem pe un drum închis, trebuia doar sã demonstrez cã exist. Nu-mi era greu, erai lângã mine iar sufletul tãu se apropia calm vorbindu-mi despre o proprietate a luminii care se numeşte culoare. Însã fizicienii se împotriveau şi au concediat toate laboratoarele cu program pe luminã. Sãlciile tale nu puteau fi salvate şi se prosternau în temple metroace.
Abia atunci m-am hotãrât sã încerc un an. Deja editura intrase în reparaţie. Pe internet studioşilor li se frângea gâtul. Ce mai, era penibil! În spatele bunicului acela de cearã cu bãţul în mânã un câine-om lãtra de parcã ar fi fost gonit. De nu ştiu unde venea un miros de gaze iar o doamnã îşi acoperea tusea cu o batistã înfloratã.
Atunci am nãscocit mitul acela cu fericirea sufocatã şi te-am întrebat dacã poţi sã-mi împrumuţi o ţigarã. Vãzusem la poştã câţiva copii care se jucau cu una şi mi-am zis cã n-ar fi rãu dacã aş lua-o pe a lor. Dar ei nu m-au agreat şi au ţipat la mine cã nu-s genul lor. Peste noapte iarãşi mi-au apãrut sãlciile acelea în vis iar eu le parcurgeam cu podul palmei. Dimineaţa aveam degetele pline de sânge şi am strigat, cred cã am urlat. Ce ţi-e şi cu poluarea asta!
Dar ce era sã aştept, am plecat deci sã ţin o predicã cu poziţia alergãtorului prin viaţã. Tu ai fost singura care ai aruncat în mine cu flori. Bãtrânul, cu o enciclopedie de buzunar în mânã, tocmai ieşise în balcon sã-şi facã ghetele, cu o rigurozitate de email. Consoarta, cu mâinile înnodate pe o icoanã, se încorda mirific.
În clipa în care m-am aşezat la birou şi ţi-am dat indicaţii pe unde sã vii la mine, cineva a trântit uşa. Al naibii şi cu yalele astea, toţi se folosesc de ele! În fond, nici nu prea puteam face dragoste, cãci tocmai atunci se oprise pe cordarul spinetei o cioarã care putea fi totuşi ucisã. Dar n-ai avut tu aceastã iniţiativã cãci, din complexul de crime organizate şi decorate, singura posibilitate de alegere era postura urmãtoare. Când o alungam, un timp auzeam trosniturile mobilei, iar eu eram deja implicat în braconaj.
Clemenţa mea nu a durat mult, cãci tu mã aşteptai cu primul tren care nu avea încã intrare în garã. Un boem celest ţi-a mângâiat la plecare sãlciile care începeau sã cadã.
Urmãtoarea mea funcţie a fost chiromanţia. Am oprit pe stradã în plinã amiazã un trecãtor care pesemne uitase cã se afla într-un oraş bipartit, s-a uitat speriat la mine şi i-am aplicat palmele mele cu carenţe grave. Cineva din spate cred cã mã striga dement, dar nu auzeam cãci mã grãbeam sã numãr angulozitãţile.
Degeaba am fost numit responsabil la sagacitate, eram terminat iar greşelile se împotriveau sã aparã. Sacerdoţii mai trãgeau încã retrospectiv de hainã. S-a zis cu mine! Trebuie sã mã ţin tare! N-am mai jucat pe cartea aceea pe care te încãpãţânai s-o ţii între degete, devenisem sceptic şi nu-mi plãcea sã fiu iterat.
Mare vicisitudine trebuie sã fie în oboseala asta. Sceleraţii tot de aici pornesc dar se opresc mult mai departe. Genunchii mei s-au lepãdat de iubire şi simptomele dispãreau zilnic. Tu râdeai sarcastic, dar buzele ţi se stingeau gata gata sã plesneascã. Tardivã uitare! Pe frontispiciul singurului cotidian din oraş m-am trezit cãlãtorind incognito printre litere. Ciudatã ingratitudine!
A fost multã lume la vernisaj. De câte ori îmi trece prin faţã o femeie frumoasã îmi spun cã-s încântãtor. Domnii mei, nu puteţi ajunge azi sã intraţi în oraş, acesta reprezintã unul din punctele de cotiturã din istoria pauperã. Hai sã zicem c-aş fi mãrinimos, asta sã fie coada!
Om Nebun, du-te acasã, om Nebun! La cincizeci de ani e primejdios sã ai tresãriri de adolescent, omule! Am început sã-ţi simt lipsa când suntem împreunã.
Din cauza unei epidemii de rumoare am aflat cã mama mea a fost rusoaicã. Sã presupunem cã plecãm din oraşul x şi facem câţiva paşi de lungimea noastrã. Redutabil, pe mãsurã ce acceleraţia continuã fiica ta, la douãzeci de ani, devine o autostopistã experimentatã. Imobilii însã manifestã atitudini surprinzãtor de tardive. Acolo praf este, cald este! Nu ştiu de ce am surâs ironic, slavã domnului! În schimb, mutarea într-o casã nouã este mai curând un motiv de stratagemã decât de bucurie. Cârmuitorul cetãţii, om tare de ispravã, a hotãrât sã nu treacã cu vederea greşeala sãvârşitã de mine, om Nebun.
Dar nici sã-mi cazi în braţe ca o liceanã! Vezi militarul acela din colţ care trudeşte de-şi împarte degetele de la douã mâini în douã pãrţi egale? Dispersia indicã cu certitudine gradul abject de împrãştiere prin mine. Ce ştii tu? Lângã fântânile nopţii au adus un televizor unde mai vin încã mulţimi sã-şi potoleascã setea. Experienţa constã din aruncarea unei monede. Dacã este perfectã, sã fiu al naibii, nu am nici un motiv sã acord vreo şansã feţei negre. Mi s-a mulţumit pentru sugestii şi am fost rugat sã trimit o parte din lucrãri.
Când am vãzut cum treceai, afurisit sã fiu, mai sã mã atingi aşa goalã, împrãştiind cu albeaţa nopţii, era cât pe-aci sã mã scufund în tine. Te voi numi câmp aditiv pânã va trece ploaia asta! Pânã atunci întind mâna şi te aştept.
Cred cã doctorul aştepta un rãspuns pentru cã am stat mult fãrã sã mã urnesc din loc. Poate e datoria dumitale, îmi spuse el, cãci tusea nu mã slãbea deloc. Dooomnuleee! Uite ce faci pe jos, pe când se nasc atâtea regrete, de ce mã leg la cap, ce îs prost sã mã leg la cap?
Unele adunãri ale comunicatului tbc din paris discutã obiectivele pe termen lung prin folosirea osciloscoapelor. Elaboreazã cu rapiditate jocuri similare, ieri chiar a ajutat un mãturãtor sã-şi clarifice situaţia. Ce-s mofturile astea? În urma vizitei medicul a revenit cu boala la mine. Ştiam cã mã va lua peste picior,
am citit tusiţi şi am fost îngrijorat de mãrturisirile tale. Ce ştii tu, fato! Vino urgent, tata mort!
Oricât de deceptionat ai rãmâne fizica modernã contrazice sentimentul de simplitate a naturii. Bã, stârpiturã! Primele zile de muncã nu te-au încântat. Hapciuuu! Doriţi ceva, domnu?
Problema e sã nu ne înghesuim, groazã şi groapã sunt asupra ta, omule! Am venit aproape prea târziu, cei cu gazele au sosit primii. Doamne, fã-ţi cruce, al meu este armãsarul acesta!
Nu am povestit la nimeni cã aşa cereau indicaţiile de la redacţie. La insistenţa ta m-am oprit, cã am familie, am greutãti, ei drãcie! Vezi cã ai cenuşã pe dinţi, ce-i tot mişti aşa? Mãcar de-ai gãsi şi tu o fatã, netrebnicule, ce-ţi mai trebuie!
Totuşi ideea cu blestemul ãla mã face sã mor fãrã muzicã. Femeile au fost puse casnice, aşa cã, nu mai e timp de predici, rotocoalele se rostogolesc, unde-s doctorii nebunii?
Unul ici, unul colo. Aşa se vede. Nu mã intereseazã, stau încã bine. Farfurii zburãtoare, dintr-alea verzi, îţi pot procura şi ţie, nu-s scumpe, te costã, fii atent, un divorţ. Uitã-te pe unde calci, ce spun eu, ducã-se pe pustiu şi lasã gâlceava. Vezi, te cautã un copil, nu eşti mort pentru el, de ce nu aprinzi lumina? Vai, ce apã, ce apã! Ce-s cu animalele astea? Aici contrastul imens mi-a amintit de o râvnã mai veche. Picioarele tale de marmurã aratã ca o reginã detronatã, nu te sinucide! În tine este multã energie, omule, cum îţi zic! Nu eşti bãrbat, cum nu sunt eu infirmierã. Ce mai, decepţie! Nu sunt capabil sã trag, oh, aberantule!
