autobuzul acesta mã duce departe
e cale lungã de mers aşa mi se spune
timp am berechet de ce sã-l pierd
doar n-oi sta degeaba atâta vreme
doamne fereşte
îmi vine aşa şi m-apuc sã scriu
cu degetul pe geam
desenez un cerc scriu o liniuţã
un cuvânt douã
ce-mi trece prin cap mai şi sterg mai şi curãţ
cu dosul palmei câte un semn ce nu-mi place
nu pare la locul lui
sunã prea ţipãtor când îl fredonez
nici nu se aude cum trebuie din cauza motorului
aburesc geamul şi scriu din nou
stau pe roatã şi ades îmi tremurã mâna
mai şi greşesc iarã şterg şi scriu iar
vecinul de bancã trage de mult cu coada
ochiului mã întreabã ce dracu fac
îi spun cã scriu ce-mi trece prin minte
atunci el se burzuluieşte la mine
îi aratã şi doamnei din spate
dar aceasta nu vede nimic şi mã întreabã
unde am scris citeşte-mi şi mie un cuvânt
vecinul nu se lasã cu una cu douã
mã ceartã mai tare cã de ce scriu
de ce mâzgãlesc geamul cu degetul
sã nu cumva sã fie ceva despre el
mai s-o încurc în clipa aceea
noroc de şofer cã a intervenit la timp
zicând lãsaţi-l oameni buni în pace
cã aşa-i place lui doar nu stricã geamul
autobuzul mai şi merge cu noi
eu scriu mai departe fãrã oprire
pânã la capãt am de gând sã termin un capitol
al cãlãtoriei mele de m-o ţine degetul
vecinul meu s-a mutat mai în spate
supãrat doamne probabil pe cuvintele mele
