Tot mai sper cã-s nãscut pe-o planetã strãinã
Ca un sfinx singuratec şi sacru-n deşert
Ca o lampã cu gâtul prelung şi inert
Tot mai sper cã nu port nici o vinã
Pe tata demult nu prea l-am ştiut a mã şti
Şi-l iubesc şi acum atât de departe
Sunt singurul lumii aceste deşarte
De mama mi-e dor în fiece zi
Mi-am ales un drum lung de dincolo de timpuri
Nu mã las prea uşor de durere învins
Încã pâlpâie lampa cu gâtul aprins
Mai strãbat mişcãtoare nisipuri
În biserici mulţimi îşi fac loc sã se-nchine
Mã vânturã gândul închis în odaie
Gâtul lãmpii mai are zvâcniri de vãpaie
Nişte cruci se îndoaie în mine
Pe patul meu se aşterne o noapte rece
Departe bat clopote prelung şi subtil
Biata lampã anunţã ceva din fitil
Cel prea mult aşteptat nu va trece.
