mereu te regãsesc în
celelalte cuvinte
care aşteaptã sã fie rostite
sprinţare
şi fãrã focuri de artificii
mereu îl implor pe dumnezeu
sã-mi retrocedeze terenul
pe care l-am deţinut în eden
pot uita de roţi ca
şi de haine ce port
pot şarpele sã nu-l mai iau în gazdã
sã-mi ţin fiinţa ce sunt
sub mãr
pânã ce fructul cunoaşterii mi se va prãvãli
drept în moalele capului dacã o va face
pot scânteia asta n-am uitat
dar deie-mi şi o femeie
sã n-o las sã se plictiseascã
fi-voi cu ea nopţile
dar şi restul de zile
sub mãr
iar pe dumnezeu
vedea-l-aş tânãr
şi fãrã de grija noastrã
Anador, înţeleg dilema. Ea provine din confuzia pe care o faci între poezie şi un text oarecare lizibil. Ca sã fiu mai precis, punctez:
- poezia nu cere sã fii de acord cu mesajul şi nici nu corespunde neapãrat cu crezul tãu personal
- poezia nu este şi nu trebuie sã fie explicitã/descriptivã
- poezia nu cere înţelegere, nici efort de interpretare
- poezia nu trebuie sã nascã întrebãri, ci doar emoţie, sublimaţie...
Iatã doar câteva elemente care ar putea explica deruta ta.
am citit, mi-a placut dar totusi...pentru ca sunt de acord cu aprope totul, cum as putea intelege ultimele versuri?
este un fel de antidemonstratie, sau o antiaxioma, cum poti avea femeia si edenul, in timp ce Dumnezeu e fara de grija ta?
fie-mi cu iertare suna extrem de bine ca poem dar cum poemele nasc intrebari aceasta e intrebarea la care ma trimite pe mine!
Consideratie din toata inima!
