Frigul se strecoarã prin ochiul deschis
în inima mea
Amorţita pleoapã dezveleşte un vis
din munţii de nea
Februarie dârdâie ca un suflãtor
în alãmuri de ger
Flori în ferestre suspinã de dor
pânã ce pier
Mocneşte o gurã eternã de mult
îngheţatul cuvânt
Cu inima strânsã mã aplec sã-l ascult
adânc la pãmânt
Bucuria ţâşneşte din trupu-mi de nea
munţii mei sunt mai grei
Mai alerg undeva între un fulg şi o stea
cãlare pe zei.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ca poem este superb; ca realitate, frigul nu va intra nicicand in inima unui om care scrie versuri!
Gand bun, inima calda, suflet curat ca albul zapezii!