Din cărţi, din rutină, din părţi de felină,
Migdale, petunii banale şi vin,
Minte-mi contur descheiat din lumină,
Scrobeşte-mi răcoare-n cearşaf de satin,
Dă-mi ură, iubire şi scară la cer,
Fă-mă silabe, răsfiră-mă-n aer,
Din colţuri acute ascute-mi aripă,
Din praf deşucheat spaţiu fă-mă în clipă,
Culoare de nor şi destin de suflare
Ascunde-mi în păr când mi-e somn şi tresar,
Măsoară-mă-n sori arcuiţi-întrebare,
Tăcere răstoarnă-mi în sol şi becar.
Înalţă-te, -alunecă, -nvie din şapte,
Pe arte călcâi, pe nisip trandafir,
Din geană dă-mi ploaie, din piele dă-mi şoapte,
Cântă-mi să mor, să nu simt, să mă mir…
|