n-am mai vãzut. lumina
înţepa ochiul şi eram scãldat
de rouã; încã nu sunt al cuiva
încã am sângele meu neschimbat,
ştiu doar despre întuneric şi aici
umbrele n-au viaţã
când toatã tãcerea
se încercuie în jurul meu şi creşte
ca un turn singuratic
în mijlocul celorlalte pãduri
peste chipul tãu mã aplec
în lacrimi mi-e adãpostul
dorit, cãutat, vânat
şi omorât doar cu o-nchidere
a ochiului. N-am unde,
n-am propriul meu copac, n-am
propria mea frunzã pentru
cãnzecul nopţilor şi trupul
tãu solare pe care se odihnesc
pasãrile sãrutului meu.
