Degeaba fugi, o Daphne cu pãr moale,
Din trist alai, scrutând un cerb prin spaţii.
Povara mea o voi feri de Graţii
Chiar de-ar veni sã mã seducã, goale.
Doar pentru tine vor veghea bãrbaţii
Veniţi sã-ţi stea înmãrmuriţi la poale,
Cãci sunt Apollon şi-ţi voi da ocoale
Pânã când Marte va pieri-n rotaţii.
Te urmãresc prin jarişte, fierbinte,
Când înserarea va ascunde-o zi.
Roiesc în preajmã zodii, sã te-alinte.
În ochii calzi de-a pururi te-oi privi,
Sã vãd cum zeul fluviului, pãrinte,
Te va preface-n laur, pe vecii.