Cenaclul literar «Noduri si Semne» NODURI ŞI SEMNE Cenaclul literar «Noduri si Semne»
// Cenaclul literar «Noduri şi Semne» - «Universul este un cerc al carui centru e pretutindeni, iar circumferinta nicaieri.» - [Blaise Pascal]
NOUTĂŢI POEZIE PROZĂ ESEU TEATRU UMOR DIVERSE BIBLIOTECĂ
HOME
CREAŢII LITERARE
Autori-Texte-Opinii
Adaugă un text
Modifică/Şterge text
Modifică/Şterge opinie
ÎNREGISTRĂRI
Înscrie-te!
Modifică înscrierea
Şterge înscrierea
Schimbă parola
NOUTĂŢI
Ultimul text plasat
Ultimul autor înscris
Lista textelor
Lista comentariilor
NOU! NOU! NOU!
Termeni & Condiţii
Link-uri utile
SITE-URI PRIETENE
»  Editura Boem@
»  Librăria online Boem@
»  Revista literară Boem@
»  A.S.P.R.A.
  Vizitatori:  28572660  
  Useri online:   26  
Revista literara BOEM@
Anunţ: Antologie literară colectivă  
Autor: Fluerasu Petre ( tao ) - [ POEZIE ]
Titlu: Portret de autor - J.K. Rowling – Lumea
J. K. Rowling este autoarea cea mai
influentă a ultimilor 200 de ani, reuşind
prin cărţile ei să transforme lumea şi să
creeze o fantezie de proporţii epice care a
ajuns în cele din urmă în întreaga lume.
Seria, cea mai de succes din istoria
literaturii, a reuşit să creeze o modă, un
stil de viaţă. Cele peste 400 de milioane
de exemplare, traduse în 64 de limbi, au
demonstrat încă o dată puterea literaturii
scrisă profesionist, puterea unui om care a
îndrăznit să viseze. Având astăzi o avere
de peste 1 miliard, J.K. Rowling este
considerată de revista Forbes una dintre
cele mai influente 50 de personalităţi
feminine pe scena mondială. Autoarea
britanică a demonstrat lumii întregi că
poveştile de succes nu au murit, ci doar
aşteaptă să fie descoperite.
Epopeea Harry Potter a început în
1997, iar în 10 ani s-a transformat într-o
franciză care valorează astăzi 7 miliarde
de dolari. Cărţile au fost transformate în
filme, iar o lume întreagă a asistat
înmărmurită la aventurile vrăjitorului
devenit simbol al mileniului III. Ecoul
foarte mare şi popularitatea de care se
bucură seria a adus însă şi obiecţii. Mulţi
au acuzat cărţile că încurajează
vrăjitoria, promovează în rândul tinerilor
valori nesănătoase, sau îi fac pe oameni să
spere într-o iluzie ce nu va putea
niciodată să existe. În ciuda acestor
acuze, isteria Harry Potter a cuprins
întreaga lume odată cu lansarea ultimului
volum din serie, pe 21 iulie 2007. Atunci
toţi criticii au fost amuţiţi de valul de
oameni care a luat cu asalt magazinele
pentru a găsi, ceea ce unii acuzatori au
numit, "o telenovelă proastă!". Până la
urmă, aşa cum timpul a demonstrat de atâtea
ori, oamenilor le plac telenovelele. Şi de
ce nu, până la urmă acolo este adevărata
viaţă.
Chiar şi pentru un om ce se arată reticent
în faţa supranaturalului, cărţile autoarei
britanice reprezintă o lectură captivantă.
Nu ai cum să nu fi capturat de spiritul
lor, nu ai cum să rămâi insensibil când
vezi cât de simplu sunt create imagini care
fascinează oamenii prinşi în lupta lor
perpetuă. J.K. Rowling ne învaţă să ne
relaxăm, să uităm pentru o clipă de
probleme şi să ne aruncăm cu capul înainte
într-o altă lume. Aici, totul este posibil.
Rowling reprezintă o oază de
linişte într-o literatură preocupată mai
mult de distincţii şi de aprecieri decât de
calitatea în sine a textului, de ritmul său
care trebuie să i se dedice întru totul
cititorului. Autoarea engleză scrie pentru
cei care trăiesc, iar poveştile ei, ţesute
într-un univers al magiei şi al
simbolurilor apropiate de oameni, reuşesc
să suscite interes şi să te facă să crezi,
ceea ce este cel mai important. Rowling
creează din bucăţele mici un mozaic
cultural al societăţii de astăzi, reuşind
să se debaraseze de prejudecăţile tipice
Încuiaţilor, însă păstrând acel rafinament
în construcţie inaugurat de maeştrii ai
magiei ca Dumbledore... Acesta ne învaţă
că o mingiuţă poate aduce fericirea celor
mulţi, însă nu este uşor de prins: "Însă
Harry o văzu în sfârşit: micuţa Hoţoaică
Aurie înaripată plutea la câţiva metri
deasupra solului în partea de teren a
Viperinilor.
Coborî în picaj...
În câteva secunde, Reacredinţă coborî în
goană din văzduh, în stânga lui Harry ― o
siluetă verde cu argintiu, neclară, lipită
de mătură...
Hoţoaica ocoli unul dintre stâlpii porţii
la bază şi porni către partea opusă a
tribunelor; schimbarea ei de direcţie îi fu
favorabilă lui Reacredinţă, care era mai
aproape; Harry îşi întoarse Fulgerul; acum
el şi Reacredinţă erau umăr la umăr...
La câţiva metri de pământ, Harry îşi
desprinse mâna dreaptă de pe mătură,
întinzându-se după Hoţoaică... În dreapta
sa, întinse braţul şi Reacredinţă, care
încerca să ajungă la ea şi s-o apuce...
Totul se termină în două secunde efemere şi
disperate, de respiraţie tăiată... degetele
lui Harry se strânseră în jurul micuţei
mingi mişcătoare... unghiile lui
Reacredinţă zgâriară deznădăjduite dosul
palmei lui Harry... Harry se ridică pe
mătură, ţinând în mână mingea care se
zbătea, iar spectatorii Cercetaşi strigară
la unison... "

(Harry Potter şi Ordinul Phoenix)
Personajele, oamenii simplii şi
vrăjitori deopotrivă, există pretudindeni
în jurul nostru. Putem fi şi am fost chiar
noi de atâtea ori în aceste situaţii, însă
ne-am temut să mergem mai departe, ne-am
temut să facem ultimul pas, să ne lăsăm
purtaţi de curentul magic. Poate că da, nu
ştii niciodată unde te va purta acesta,
însă zborul în sine este ceva minunat. Iar
Rowling reuşeşte foarte bine să surprindă
asta, reuşeşte să ne prezinte beatitudinea
clipei reiterată într-un halo magic. Lumea
autoarei nu este una obişnuită, tipică, ci
una nouă, variând de la o situaţie la alta,
reconstituindu-se odată cu fiecare nouă
buclă temporală, începând practic de la
zero pentru a se diversifica într-o
multitudine infinită de nuanţe.
Scrise din perspectiva unui narator
omniscient, cărţile sunt pline de
simboluri, făcând legături interculturale
fie prin intermediul miturilor, fie prin
intermediul transpunerilor acestora din
urmă în legende sau poveşti. Fondul
principal rămâne însă magia şi în principal
lumea magică a Hogwarths-ului. Imensul
mozaic cultural specific acestei zone este
ilustrat de multitudinea de personaje
fantastice şi numeroasele elemente
lingvistice specifice. Dansurile clasice,
dialectele magice, momentele de tensiune
extremă, toate se regăsesc într-un fel sau
altul în această carte a poveştilor din
jurul nostru. Rowling foloseşte asocierile
inedite, propoziţiile foarte scurte,
dialogurile lungi, monologul, descrierile
metaforice complexe, toate integrate într-
un stil propriu, rafinat, o adevărată
frescă a limbajului, care defineşte şi
acest volum dedicat puterii incredibile a
cuvintelor. Iar mai presus de toate, rămâne
naturaleţea, care astăzi în orice domeniu
este cea mai importantă: "Unchiul Vernon îl
aştepta dincolo de barieră. Doamna Weasley
era aproape de el. Îl îmbrăţişă pe Harry
foarte strâns când îl văzu şi îi şopti la
ureche:
- Cred că Dumbledore te lasă să stai la noi
până la sfârşitul verii. Mai vorbim, Harry.
- Pa, Harry, zise Ron, bătându-l pe umăr.
- Pa, Harry! strigă şi Hermione şi făcu ce
nu mai făcuse niciodată: îl sărută pe obraz.
- Harry... mersi, murmură George, în timp
ce Fred îl aproba, făcând semne entuziaste
cu capul.
Harry le făcu semn cu ochiul, se întoarse
la Unchiul Vernon şi îl urmă încet, ieşind
din gară. Nu avea nici un sens să-şi facă
griji de pe acum, îşi spuse el, când se
urcă pe bancheta din spate a maşinii
Unchiului Vernon.
După cum spusese Hagrid, ce va fi, va fi...
Şi avea să vadă ce era de făcut la momentul
potrivit..." (Harry Potter şi Potirul de
Foc)
J.K. Rowling creează un univers
magic, un univers plin de creaturi
fantastice şi plin de pildele acestora,
care pot fi aplicate în numeroase situaţii
în viaţa reală. Cartea poate fi citită de
copii, care găsesc o istorie fantastică, o
incursiune printr-o lume a poveştilor atât
de dragă lor, însă şi de cititori maturi,
care se pot delecta cu simbolistica
rafinată ascunsă în spatele numeroaselor
scene aparent superficiale. Meditaţii
asupra dreptului la liberă exprimare,
asupra conflictului dintre o lume
capitalistă, nouă, lipsită de prejudecăţi
şi o lume încă închistată în tradiţie,
asupra conflictelor interumane inerente
oricărei societăţi... Rowling proiectează
în lumea sa magică multe teme centrale ale
filosofiei sale existenţiale, teme prezente
în discuţiile fiecăruia dintre noi, teme
care dor şi ard astăzi. Cărţile surprind şi
impresionează prin perspectiva degajată,
fiind avantajate de simplitatea limbajului
şi de numeroasele momente în care ritmul
acţiunii este pur şi simplu halucinant.
Intruziunea supranaturalului în viaţa
personajelor are loc firesc. Cititorul nici
nu realizează cum este urcat într-un
carusel ameţitor care îl va purta pe cele
mai întortocheate drumuri ale raţiunii, pe
parcursul a peste 2500 de pagini de proză
mirobolantă. Fenomenele sunt acceptate
firesc, ele se scurg într-o banalitate a
paranormalului care te bucură şi îţi
aminteşte de copilărie. Încercând să te
închipui în locul personajelor, înţelegi că
astfel de fenomene se pot întâmpla oricând,
începi să înţelegi că niciodată nu poţi să
fii sigur că legile acestei realităţi îşi
vor păstra caracterul lor imuabil.
Niciodată în cărţile lui J. K. Rowling nu
apare o revoltă în faţa acestor fenomene,
care sunt acceptate ca atare. Este firesc
să existe întunericul, este firesc să te
întâlneşti cu vrăjitori, este firesc să
alergi noaptea fugind din ghearele unui
copac ucigaş, este firesc ca un om să aibă
două capete, la fel cum şopârlele care te
împietresc cu privirea lor nu mai sunt de
mult o noutate... Totul este firesc în
cărţile lui Rowling, care reuşeşte să
îmbine planurile reale şi fantastice într-
un meleu ameţitor care ajunge într-un
sfârşit să îi insufle cititorului o stare
plăcută de ameţeală, îmboldindu-l să se
lase în voia lecturii, să cuprindă
percepţia din ţinutul magic întocmai cum a
intenţionat autoarea să o zugrăvească.
Acesta este marele talent al scriitoarei,
care transformă fiecare lectură într-o
călătorie fantastică din care cititorul
pleacă cu o nouă percepţie asupra lumii,
care până la urmă poate fi privită ca o
maşină zburătoare, fără ca cineva să se
supere, pentru că asta nu contează
realmente pentru nimeni. Crimele au loc în
fiecare zi şi totuşi nimeni nu ştie de ce:
"- Acel Sirius Black este cumva... Cel-Ce-
Nu-Trebuie-Numit?
- Black? Black? zise Fudge derutat,
învârtindu-şi repede melonul. Vă referiţi
la Sirius Black? Pe barba lui Merlin, nici
gând. Black a murit. S-a dovedit că... ne-
am înşelat în privinţa lui. De fapt era
nevinovat. Şi nici nu era în cârdăşie cu
Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit. Dar toate dovezile
îl incriminau, adăugă Fudge pe un ton
defensiv, învârtindu-şi melonul şi mai
repede. Am avut peste cincizeci de martori
oculari, mă rog, cum vă spuneam, a murit.
Ca să fiu mai precis, a fost ucis. în
Ministerul Magiei. O să se efectueze şi o
anchetă, cât de curând...
Spre marea lui mirare, primul ministru
simţi în momentul acela un impuls de
compasiune faţă de Fudge. Cu toate acestea,
mila păli imediat, fiind înlocuită de un
val de îngâmfare la gândul că, deşi nu
excela în domeniul apariţiilor subite în
şemineuri, în timpul mandatului său nu
avusese loc nici o crimă în interiorul
vreunui minister din guvernul condus de
el... cel puţin până în atunci..." (Harry
Potter şi Prinţul Semipur)
J. K. Rowling, probabil cea mai apreciată
scriitoare contemporană, ne arată că
poveştile au încă putere, pot să ne
marcheze viaţa. Descoperim personalităţi
puternice, descoperim cuvinte de
înţelepciune, descoperim viaţa trăită la
maximum. Volumele ne vorbesc despre magie
cu pasiunea magicianului şi despre puterea
visului cu expresiile unui copil care ştie
că aceasta este singura lui evadare. Poate
că este bine pentru ca cititorii acestei
serii să înveţe din pildele lui Harry şi să
înţeleagă că violenţa nu este niciodată
soluţia. Altfel, s-ar putea să înţelegem
prea târziu că peretele prin care trebuia
să trecem pentru a fi fericiţi s-a hotărât
de mult să ne respingă...







Bibliografie

J. K. Rowling


Harry Potter and the Philosopher’s Stone
(Harry Potter şi Piatra Filozofală) – 1997
Harry Potter and the Chamber of Secrets
(Harry Potter şi Camera Secretelor) – 1998
Harry Potter and the Prisoner of Azkaban
(Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban) –
1999
Harry Potter and the Goblet of Fire (Harry
Potter şi Potirul de Foc) – 2000
Fantastic Beasts and where to find them –
2001 – supplement Harry Potter series
Harry Potter series
Harry Potter and the Order of Phoenix
(Harry Potter şi Ordinul Phoenix) – 2003
Harry Potter and the Half-Blood Prince
(Harry Potter şi Prinţul Semipur) – 2005
Harry Potter and the Deathly Hallows (Harry
Potter şi Talismanele Morţii) – 2007

Nr Comentarii Comentatori
[ Comentează! ] [ Texte ] [ Autori ] [ HOME ]
«Cenaclul Literar Online»
«Noduri şi Semne»
Revista literară Boem@
EXPOZIŢIE DE CARTE
A.G.SECARA, Scriitori galateni pe intelesul tuturor, Ed. Axis Libri, Galati, 2009
ANTOLOGIE LITERARĂ
Arhiva de ANTOLOGII
FESTIVALURI DE LITERATURĂ
Biblioteca CENACLULUI
Cărţi publicate de membri
ACTIVITATE LITERARĂ
Arhivă IMAGINI
ATELIER LITERAR
Dicţionar de tehnici
Figuri de stil
Starea poeziei
Literatura fantastică
Curente literare
Reguli de ortografie
Contact
Istoria cenaclului
Membrii fondatori
(1983-1989)
ONOMANTIA
Revista literara BOEM@

DONATI
PENTRU CULTURĂ

  Opiniile sau punctele de vedere întâlnite aici aparţin celor care le-au exprimat.
POEZIE     PROZĂ     ESEU     TEATRU     UMOR     DIVERSE     BIBLIOTECĂ
Contact: webmaster@edituraboema.ro              Copyright © 1999, 2002 - ANA & DAN