Michael Crichton, pãrintele thrillerului,
revine în atenţia cititorilor cu un nou
roman cult, analizând în stilul deja
caracteristic o problemã foarte actualã.
În "Next", descoperim imaginea ascunsã a
luptei pentru însãşi celula umanã, care
este tranzacţionatã pentru milioane de
dolari între instituţii, laboratoare sau
universitãţi. Crichton pleacã de la
controversele legate de cercetarea geneticã
pentru a ataca industria ingineriei de
acest tip din America. Construindu-şi
povestea în jurul unor puncte fierbinţi,
autorul american ne convinge de pericolele
care se ascund în spatele acestor programe,
reuşind ca prin exemple foarte concludente
sã ne facã sã înţelegem problema la
adevãrata ei magnitudine.
Fluent, romanul îl poartã pe
cititor prin realitãţi paralele, aruncându-
l din junglã pânã în vârful zgârie-norilor
şi de pe plajele din Hawaii în
laboratoarele ascunse sub deşert. Folosind
informaţii reale, Crichton construieşte
cadrul romanului foarte bine,
contextualizând informaţiile şi oferind
numeroase puncte de plecare celor
interesaţi de domeniu. Fãrã sã evite
subiectele deja tabu, scriitorul trage un
semnal de alarmã, scoţând în evidenţã
interesele imense care se învârt în jurul
acestei industrii din ce în ce mai
importantã. Cartea, prin acţiunea de multe
ori halucinantã, scoate în evidenţã câteva
dintre aceste posibilitãţi, care pe cititor
nu pot decât sã îl punã pe gânduri. În
curând, iepuri strãlucitori ne vor zâmbi
din fiecare copac: "Un artist din Franţa
crease un iepure strãlucitor, inserând gene
luminiscente de la un licurici sau ceva de
genul ãsta. Iar alţi artişti schimbaserã
culoarea pãrului animalelor, creând nuanţe
de curcubeu, şi crescuserã ghimpi de porc
spinos pe capul unui cãţeluş drãguţ. Acele
lucrãri de artã provocau sentimente
puternice. Mulţi erau dezgustaţi. Dar aşa
şi trebuia, îşi spuse Sanger. Trebuia sã
simtã aceeaşi repulsie pe care o simţise
el, urmãrind mãcelãrirea unei ţestoase mamã
de cãtre un jaguar, pe o plajã din Costa
Rica. Acea perversiune oribilã a naturii,
acea sãlbãticie respingãtoare, pe care nu
reuşea sã şi-o alunge din minte. Şi acesta
era, bineînţeles, motivul pentru care
fãceai artã.
Nu artã de dragul artei. Ci artã în
beneficiul lumii, artã ca sã ajuţi mediul.
Acesta era obiectivul lui Mark Sanger şi el
era hotãrât sã îl atingã."
Concentrându-se pe acţiune, Michael
Crichton construieşte personaje autentice,
reale, reuşind sã creeze adevãrate
tipologii. Fãrã sã alunece în desuetudine,
autorul american moralizeazã povestea,
aflându-se de partea puritãţii genetice
într-o luptã inegalã. Cititorul pãşeşte
alãturi de Dave, copilul maimuţã, într-o
lume durã, o lume dominatã de interese
ascunse. Trãim alãturi de personaje drama
descoperirilor şi, pe mãsurã ce aceştia
înţeleg cã lumea în care trãiesc nu este
ceea ce credeau, acţiunea capãtã proporţii
neînchipuite. Un maestru al conspiraţiilor
mondiale, Crichton nu se sfieşte sã acuze,
reuşind de fiecare datã sã fie credibil.
Lumea se aflã pe muchia unui cuţit genetic,
iatã concluzia pe care cititorul o acceptã
în urma lecturii.
"Next" impresioneazã prin
multitudinea detaliilor şi prin forţa
descrierilor. Personajele par oameni de
lângã noi, iar asta adaugã poveştii o notã
de dramatism. Crichton nu se referã ca în
Jurassic Park la o realitate îndepãrtatã, o
simplã ficţiune, ci vorbeşte despre ziua de
mâine, când tot ceea ce cunoaştem ar putea
sã fie contrazis. Un pasionat al ştiinţei,
autorul american oferã motive plauzibile şi
explicã foarte bine dezastrul pe care
exploatarea geneticã sãlbaticã îl poate
aduce. Nimeni nu ştie pânã unde putem
merge, iar în goana perpetuã dupã urmãtorul
brevet, omenirea s-ar putea sã ajungã prea
departe. Atunci, în clipa în care vom
înţelege, va fi prea târziu. Maimuţele vor
înjura probabil în toate limbile
pãmântului, vor lovi cu picioarele, dar nu
vor mai reuşi sã schimbe încã o datã
lumea: "Într-adevãr, în ziua urmãtoare,
maimuţa începu din nou sã vorbeascã, dar
tuşind spasmodic şi scuipând urât, nişte
cheaguri galben-verzui. Gorevici decise cã
era mai bine sã filmeze animalul atunci,
aşa cã se duse sã-şi ia echipamentul din
maşinã, se împiedicã şi scãpã camera într-
un şanţ cu noroi. Carcasa se crãpã. Şi
toate astea doar la trei metri de uşa
depozitului.
Bineînţeles, în tot oraşul Medan nu
reuşiserã sã gãseascã nici mãcar o camerã
video decentã. Aşa cã fuseserã nevoiţi sã
aducã una cu avionul, din Java. Iar acum
aşteptau sosirea camerei, în timp ce
maimuţa înjura, lovea cu picioarele, tuşea
şi îi scuipa, din interiorul cuştii. Zanger
stãtea la distanţã, clãtinând din cap.
- Dumnezeule, ce temperament!
Gorevici se întoarse din nou spre tânãrul
malaiezian şi întrebã:
- Cât mai dureazã?
Puştiul se mulţumi sã clatine din cap şi sã
ridice din umeri. În cuşcã, urangutanul
tuşea şi înjura."
Ca de obicei, Michael Crichton se dovedeşte
a fi un autor foarte bine documentat,
oferind în finalul romanului o listã
bibliograficã impresionantã, pe care un
cunoscãtor nu poate sã o considere decât
foarte bunã. Fãrã a avea pretenţia unei
exhaustivitãţi ideatice, Crichton rezumã
filosofia romanului într-un eseu, scoţând
în evidenţã probleme grave. Astfel, oricând
de şocant ar suna, astãzi un om are
drepturi mai mari asupra unei imagini a sa
decât asupra unei pãrţi a propriului ţesut.
Fãrã sã evite cuvintele dure, Crichton
condamnã companiile care nu se gândesc
decât la profit şi explicã cum aceastã
goanã dupã brevete şi titluri de glorie nu
face decât sã împiedice cercetarea şi sã
afecteze bolnavii. Iar asta nu poate fi
justificat printr-o lege.
Stilul este rafinat, Michael Crichton
reuşind sã împleteascã acţiunea cu
amãnuntele ştiinţifice. Cartea oferã un
mozaic echilibrat de dialog şi descriere,
pendulând între diferitele viziuni ale
personajelor şi reuşind sã ofere o imagine
de ansamblu a subiectului. Fãrã a altera
credibilitatea poveştii, naratorul
omniscient îl ajutã pe cititor sã înţeleagã
mai mult, obiectivizând scenele şi folosind
numeroase artificii stilistice pentru a
dinamiza acţiunea.
Oferind speranţã, Crichton se adreseazã
cititorilor optimişti, explicându-le cã ei
pot schimba ceva. Fãrã a fi o odã
mortuarã, "Next" impresioneazã prin
duritate şi detalii fascinante. Cartea
oferã soluţii, fãrã a condamna însã fãrã
drept de apel starea actualã. Pânã la urmã,
goana dupã bani este înţeleasã şi acceptatã
ca o componentã naturalã a fiinţei umane.
Vrem mai mult, este normal sã ne dorim
nemurirea. Confruntate cu spectrul
înfrângerii iminente, personajele recurg la
gesturi disperate. Am fi gata sã îi
transformãm pe toţi cei din jurul nostru în
sclavi doar pentru a reuşi sã ne atingem
idealurile... Şi cu toate cã se întâmplã
lucruri incredibile, în final totul revine
pe un fãgaş normal. Viaţa gãseşte
întotdeauna o cale: "Una peste alta,
lucrurile se rezolvarã mult mai bine decât
se aşteptase vreunul dintre ei. Familia era
ocupatã, dar toatã lumea se descurca.
Existau numai douã motive de îngrijorare.
Henry observã cã lui Dave îi apãruserã
câteva fire de pãr argintii în jurul
botului. Asta însemna cã era posibil ca
Dave, la fel ca majoritatea celorlalte
animale transgenice, sã moarã mai repede
decât era normal.
Iar într-o zi de toamnã, în timp ce
Dave mergea cu Henry la târgul local,
ţinându-l pe Henry de mânã, un fermier în
salopetã se apropie şi spuse:
- Mi-ar plãcea sã am unul care sã
munceascã la ferma mea.
Un fior de gheaţã îi trecu lui
Henry pe şira spinãrii."
Michael Crichton ne obligã
în "Next" sã ne reanalizãm principiile,
fãrã sã putem evita subiecte controversate.
Abordând problematica ingineriei genetice
dintr-o perspectivã nouã, romanul ne
încântã prin însãşi pericolele pe care le
anunţã. Lumea este un loc violent, iar
greşelile costã mult. Impulsul oferit de
scriitor ne convinge sã analizãm mai atent
propria filosofie asupra vieţii. S-ar putea
sã descoperim intrigaţi cã problemele
pleacã chiar de la noi. Iar în momentul
acela, poate vom înţelege cã la fel de bine
putem sã fim viitorul sau, de ce nu,
trecutul...
Michael Crichton construieşte în
Next o lume fascinantã, o lume a viitorului
în care orice este posibil. Cititorii sunt
aruncaţi într-un carusel înnebunitor, un
show pe care autorul îl regizeazã pentru a
ne radiografia un viitor dur, lipsit de
floricele emotive. Mai este doar un pas
pânã la clipa când omenirea va fi capabilã
sã altereze ciclul viaţã-moarte. Şi abia
atunci vom afla ce conteazã mai mult,
banii, puterea, sau iubirea...
