Prozatorul japonez care a fascinat lumea,
Haruki Murakami, îşi demonstreazã
în "Underground" capacitatea de a sintetiza
informaţiile şi de a oferi revelaţii,
înţelegând fondul problemelor şi
descoperind noi unghiuri de abordare.
Concentrându-se asupra atacului cu gaz
sarin din 20 martie 1995 din metroul din
Tokio, unul dintre cele mai şocante
atentate din istoria umanitãţii, Murakami
pãtrunde adânc în tenebrele fanatismului
religios, analizând poziţia sectei Aum şi
definind astfel un context polemic general
pe care cu toţii îl resimţim din plin.
Abordarea metodicã a scriitorului japonez
îl va fascina pe cititor, care primeşte
informaţia din foarte multe surse şi este
lãsat sã discearnã. Echilibrat, Murakami
susţine pe rând ambele cauze, înţelegând
motivaţia atacatorilor însã în acelaşi timp
condamnând gestul. Mãrturiile victimelor
sunt urmate de cuvintele membrilor Aum,
transformând carte într-o cãlãtorie
iniţiaticã, la capãtul cãreia cititorul va
rãmâne uimit de perspectivele care i se
deschid. Murakami ne obligã sã meditãm
asupra sistemului, sã reanalizãm conceptele
fãrã reţineri. S-ar putea sã descoperim cã
salvarea nu vine de unde ne aşteptãm
noi: "Oamenii din lumea întreagã vãd
religia ca pe o salvare. Dar, în cazul în
care religia rãneşte şi face victime, unde
mai e salvarea? Pe când vorbeam cu Shizuko,
m-am uitat de mai multe ori fix în ochii
ei. Oare ce vãd ochii aceia acum? Ce era
licãrul aceia din ei? Cândva o sã se facã
bine şi o sã vorbeascã fãrã probleme.
Atunci aş vrea sã o întreb: "Ce ai vãzut în
ziua aia?" Dar va mai dura ceva. Întâi va
merge la Disneyland. Excursia la
Disneyland. Prima destinaţie."
O mostrã de tehnicã jurnalisticã
rafinatã, "Underground" este roman şi în
acelaşi timp carte istoricã. Mãrturiile
emoţionante prezintã realitatea acelor
clipe de groazã, în care nimeni nu ştia ce
se întâmplã. Fanaticii Aum au eliberat
gazul sarin fãrã sã fie conştienţi de
efectele pe care acesta le va produce. La
fel ca în orice organizaţie extremistã
construitã prin imaginea unui lider
providenţial, lipsa de informaţii este o
problemã esenţialã. Nimeni nu ştia exact ce
trebuie fãcut, iar victimele şi atentatorii
au realizat foarte repede cã sunt singuri,
în faţa unui tunel întunecat.
Murakami pleacã de la atentate
pentru a interoga conştiinţa japonezã,
încercând sã gãseascã cauzele acestui
masacru. Fãrã tabuuri, cartea prezintã o
lume aflatã în cãutarea unei identitãţi, un
univers sfâşiat între Orient şi Occident,
între tradiţie şi o dezvoltare
hyperacceleratã. Japonezii nu ştiu ce se
întâmplã cu ei, pentru cã au fost obligaţi
sã preia simboluri şi atitudini strãine.
Cartea ne invitã sã descoperim singuri
discrepanţele dintre suprafaţã şi esenţã.
Putem importa simboluri, putem încerca sã
ne transformãm în idolii noştri. Problema
va rãmâne însã întotdeauna
atitudinea: "Nimic. Toţi erau super
liniştiţi. Nu spuneau nimic. Nu aveau nicio
reacţie. Am trãit un an de zile în America.
Dacã s-ar fi întâmplat un lucru asemãnãtor
acolo, s-ar fi creat o adevãratã hãrmãlaie.
Toatã lumea ar fi ţipat: "Ce se întâmplã?"
şi toţi ar fi cãutat împreunã cauza. M-am
gândit mult timp la lucrul ãsta."
(Nakayama Ikuko, 30 de ani, victimã pe
linia Marunouchi)
Concentrându-se asupra aceluiaşi
nucleu de întrebãri, interviurile descriu
gradat experienţe. De la cei care nu rãmas
cu sechele pânã la cei paralizaţi şi la
rudele celor morţi, spectrul sarinului
apare obsesiv în mãrturii, alãturi de
eterna întrebare, de ce… În fapt o
încercare de înţelegere, cartea ne prezintã
drama unui popor care se credea de neatins
şi care a descoperit brutalitatea mocnitã,
izbucnirea violentã. Spaima resimţitã de
locuitorii oraşului Tokyo a generat o undã
de şoc în întreaga lume, aducând încã o
datã în prim plan problema fanatismului. Nu
poţi lupta cu cei care sunt capabili în
orice moment de sacrificiu, pentru cã nu îi
poţi explica unui om gata sã moarã ce mult
înseamnã viaţa.
Fin observator, Murakami îşi lasã
personajele sã se desfãşoare, mulţumindu-se
sã ghideze din umbrã şi sã tragã concluzii,
pe care însã nu încearcã sã le impunã.
Lumea tenebrelor este dezvãluitã treptat,
însã fãrã menajamente. Mãrturiile
victimelor nu sunt cosmetizate, iar
Murakami ne lasã astfel sã descoperim
teroarea care invadeazã fiinţa, imaginea
spectralã a morţii transcendând volumul,
zugrãvind o faţã ascunsã a lumii. Sistemul
japonez, considerat infailibil, a clacat,
iar atunci oamenii au început sã îşi punã
întrebãri. O societate care funcţiona
perfect, cu precizia unui ceas elveţian, a
înţeles dintr-o datã cã ritul nu poate
înlocui esenţa, a înţeles cã nu întotdeauna
idealurile îţi aparţin: "În acest caz, cum
rãmâne cu tine (folosesc persoana a doua,
dar mã includ şi pe mine)? Nu i-ai oferit
cuiva o parte din tine (un lucru) şi ai
primit înapoi o "poveste"? Oare nu am
încredinţat o parte din noi şi Sistemului?
Dacã este aşa, oare Sistemul, la un moment
dat, nu ţi-a cerut în schimb un
lucru "nebun"? Oare procesul tãu de
individualizare va ajunge într-un punct
corect? Povestea este într-adevãr a ta?
Visul tãu este într-adevãr al tãu? Oare
atunci când se va transforma în coşmar, nu
va fi visul altcuiva?"
Aducând laolaltã personalitãţi
diferite, Murakami creioneazã un mozaic al
trãirilor, o carte în care fiecare dintre
noi se va regãsi. Tãcerea, suferinţa,
moartea, bucuria revederii, sechelele,
toate sunt elemente reale ale unei tragedii
imposibil de ignorat. Fanatismul religios
se poate materializa oricând şi împotriva
noastrã, iar fiecare om poate deveni la
rândul sãu o victimã. Nu poţi împiedica
suferinţa, însã poţi învãţa din experienţe,
poţi descoperi mecanismele ascunse care fac
ca presiunea din cadrul unei societãţi sã
izbucneascã violent. Shoko Asahara, liderul
Aum, nu trebuie considerat un monstru, la
fel cum nici incidentul nu trebuie asimilat
unei izbucniri de moment. Furia modernã
acţioneazã metodic, iar societatea nu
trebuie sã condamne, sã urle în disperarea
clipei, ci sã înţeleagã şi sã accepte o
parte din vinã.
Murakami încearcã sã ne ofere
în "Underground" o viziune generalã,
obiectivã, fãrã sã se lase atras în
vortexul acuzãrii. El a vorbit atât cu
victimele sectei Aum cât şi cu membrii
acesteia, dorind sã înţeleagã imaginea
realã, ascunsã în spatele vãlului impus
adesea de categorizarea sectei ca simplã
mostrã de fanatism. Deşi se distanţeazã
clar de ororile comise, pe care le
condamnã, Murakami încearcã sã înţeleagã
doctrina Aum de pe o poziţie scolasticã,
folosindu-se de ajutorul unor specialişti.
De multe ori aceştia au cinismul necesar
unei înţelegeri adecvate: "Dupã ce termin
de meditat, am poftã de o masã bunã (râde).
Cu alte cuvinte, oamenii obişnuiţi au capul
plin de alte gânduri: cum stau cu
câştigurile, taxele, prin urmare nu au
nevoie de religie. Se concentreazã pe
partea cealaltã. Trãim fãrã sã ne legãm
prea mult de "spiritualitate". Am exagerat
puţin. Oricum, ne prefacem cã meditãm, dar
suntem ataşaţi de multe lucruri şi nu prea
merge. Pe când cei din Aum (sau cei care au
fost în Aum) nu pot face faţã dorinţelor
telurice." (Kawai Hayao, doctor psihiatru)
Completând cartea cu un eseu
dedicat alienãrii individului modern,
Murakami ne oferã o imagine de ansamblu,
încercând sã explice cauzele atentatului şi
descriind o lume nouã, acceleratã, o lume
în care vechile principii nu mai pot
funcţiona. Nu putem sã îl contrazicem pe
autorul japonez, care mizeazã pe
evenimentele sângeroase pentru a justifica
alegeri de viaţã şi pentru a ne convinge cã
existã întradevãr probleme, care nu pot fi
rezolvate decât prin dezbateri aprinse şi
printr-o reformulare principialã. Valorile
nu pot rãmâne aceleaşi, pentru cã oamenii
care nu se schimbã de-a lungul timpului
alunecã în fanatism. O invitaţie la
luciditate, "Underground" este o
demonstraţie de jurnalism autentic, o
incursiune în lumea violenţei. Urmãtorii
putem fi chiar noi: "Poate cã se gândesc
mult mai serios la unele lucruri. Poate cã
au inimile rãnite. Nu pot sã-şi
mãrturiseascã sentimentele celor din jur şi
au probleme. Nu gãsesc o modalitate sã-şi
exprime cu mãiestrie sentimentele, oscilând
între sentimentul de mândrie şi de
inferioritate. Pot fi chiar eu. Poţi fi
chiar tu. Peretele acesta care desparte
viaţa cotidianã de cultele religioase
încãrcate de periculozitate este mult mai
subţire decât ne închipuim noi."
Evitând clişeele specifice acestor
drame, Murakami reuşeşte sã prezinte fapte
autentice din perspectiva povestitorului,
oferind întâmplãrilor o aurã aparte. Nu de
puţine ori ai impresia cã ai alunecat prin
fanta dintre lumi specificã prozatorului
japonez. Însã acesta te aduce imediat
înapoi, amintindu-ţi cã de data asta totul
e real. O carte halucinantã prin realismul
ei brutal, o lecturã necesarã pentru orice
om care vrea sã înţeleagã lumea din jurul
sãu. Sistemul nostru nu va reuşi niciodatã
sã rezolve toate problemele. Apariţia
atentatorilor este un proces firesc,
natural, o opoziţie necesarã sistemului de
multe ori înãbuşitor. Nu vom scãpa
ascunzându-ne faţa în mâini. De data
aceasta, pericolul este nevãzut. Trebuie sã
reţinem însã, undeva, în adâncuri, se naşte
chiar acum încã un Asahara...
