"Tandru şi rece" se dovedeşte a fi încã de
la primele pagini un roman iniţiatic, o
carte a cãlãtoriile care se împletesc.
Cititorul descoperã cum lumile converg,
exteriorul confundându-se adesea cu
interiorul. Pãşim împreunã cu personajele
într-o realitate definitã vag. Absenţa
regulilor oferã posibilitãţi nelimitate,
iar autorul încearcã sã nu ne ofere
indicii, încearcã sã ne surprindã prin
elemente neaşteptate. Momentele cheie ale
romanului sunt concentrate, fiind
despãrţite de numeroase descrieri ale
lucrurilor mãrunte. Acumulând tensiune,
carte erupe periodic, trãgându-l pe cititor
într-un vortex al trãirilor definite de
clipã.
Descriind societatea româneascã a
anilor 90, romanul oferã realism,
autenticitate şi fior epic. Te regãseşti în
poveste, trãirile sunt ale fiecãruia dintre
noi, iar mediul ne este familiar,
îngrozindu-ne sau smulgându-ne un zâmbet.
Felix Nicolau construieşte acţiunea,
reuşind totuşi sã îi ofere aerul de
naturaleţe atât de necesar. Personajele nu
par sã îşi caute replicile şi totuşi
acestea apar oportun, întregind mozaicul
scenelor. Umorul nu lipseşte şi, amestecat
pe alocuri cu o sexualitate vagã, diafanã,
transformã cartea într-o frescã a omului
modern, cel care a învãţat sã îşi
maximizeze chiar şi cele mai banale trãiri
în cãutarea catharsis-ului: "- Dã-mi rujul!
I-l dau.
- Şi nici pentru ãsta nu ai fãcut efort; l-
ai plimit glaaatis. E adevãrat, l-am primit
de la Cristina, sora mea mai mare, dar nu
pot sã mã las înfrânt aşa uşor.
- Ba am fãcut efort – oratoric!
- Şi de la început am observat eu cã are
ceva... nu-i corect!
- Ba e un ruj foarte corect.
- Leo, taci, cã-ţi mãnânc puţa!
- Ei şi? Nu mai pot eu de asta!
- Tu n-auzi? Îţi mãnânc puţa şi-i
clãnţãnesc... zbârciu! ţipã ea triumfãtoare.
- Care zbârci?
- Nu ştiu, gãsesc eu.
- Pãi îţi mãnânc şi eu pãsãrica!
- A mea e înãuntru.
- Da, dar are şi-n afarã.
- Eee, o plãcinţicã micã, acolo..."
Personajele principale sunt
construite treptat, prin acţiuni şi stãri.
Felix Nicolau nu insistã pe aspectul fizic,
iar adesea indivizii apar aidoma unor
aburi, fiind reduşi, conceptualizaţi,
definiţi de trãsãturile dominante ale
naratorilor. În "Tandru şi rece" întâlnim
tipologii, eroi şi antieroi ai aceluiaşi
sistem, iar cartea duce astfel cu gândul la
jocurile textualiste ale marilor autori
francezi sau germani. Reuşind sã fie clasic
şi modern în acelaşi timp, romanul oferã
momente savuroase, fiind încãrcat de
trimiteri multiculturale şi reuşind sã îl
facã pe cititor sã întoarcã paginile
frenetic.
Povestea curge, iar pendularea
între perspectivele narative ajutã la
fluidizare. Privim lumea prin ochii lui
Leo, care ne oferã o viziune inhouse,
oferindu-ne perspectiva celui surprins în
mijlocul unui vârtej, însã avem parte şi de
un narator care încearcã sã obiectivizeze,
atunci când îl analizeazã pe Cosmin. Tânãr,
neexperimentat, adesea teribilist, Leo
ilustreazã perfect drama individului care
nu îşi poate depãşi condiţia, deşi încearcã
în permanenţã sã o facã. El nu reuşeşte
nici mãcar sã înnebuneascã, înţelegând într-
un final cã pentru a înnebuni trebuie sã
trãieşti cu adevãrat. Felix Nicolau
reuşeşte sã ilustreze drama celui ce nu
este capabil nici mãcar de ratare, rãmânând
întotdeauna captiv între micile probleme
existenţiale. Cercul metaforic al
ţigãncilor reuşeşte pânã la urmã sã se
închidã în jurul personajelor, care chiar
dacã la început par fericite, realizeazã în
timp cã nu mai pot avansa: "Care va sã
zicã, madam Cucu se speriase şi ţinea
morţiş sã inã în Bucureşti. Cicã s-o aştept
la personalul de ora 19. Norocul nostru!
Sabina a rãmas sã facã ordine, iar eu am
luat-o agale spre Gara de Nord. La intrare
au fãcut cerc în jurul meu vreo cinci
ţigãnci bleojdite.
- Hai frumosule, muşchiulosule,
cocostârcule, sã-ţ dau o fatã a-ntâia!
- Nu vreau nicio fatã.
- Cum nu vrei fatã? Da ce vrei?
- O vreau pe mãtuşã-mea.
- Ptiu, ptiu!"
Folosind un limbaj comun, adecvat
situaţiilor descrise, Felix Nicolau se
apropie de cititor, îi oferã acestuia
posibilitatea de a se topi în poveste. Te
pierzi printre simboluri, însã de fiecare
datã ceva pare sã te aducã înapoi, sã îţi
ofere o punte de legãturã. Ca scriitor,
Felix Nicolau analizeazã fiecare ipostazã,
construieşte dialogurile cu migalã şi
reuşeşte sã-şi însufleţeascã personajele.
Un bildungsroman în miniaturã, "Tandru şi
rece" se concentreazã asupra unei porţiuni
din natura umanã, pe care o exploateazã şi
o transformã în sistem.
O piedicã pentru cititor se
dovedeşte a fi însã tehnica descriptivã,
care adesea monopolizeazã cartea. Dialogul
apare foarte rar şi atunci este redat
printr-un interpus. Naratorul personaj redã
comunicarea directã din perspectivã
proprie, ceea ce înseamnã cã personajele
secundare apar ca simple extensii ale unor
personalitãţi monopol.
Ca tehnicã literarã, romanul se dovedeşte a
fi o adevãratã feerie, încãrcat cu
trimiteri rafinate şi combinând stiluri
diferite aparent antagonice. De la
orientalismul detaliilor şi pânã la stilul
robust al descrierilor, Felix Nicolau
penduleazã printr-o pleiadã de stiluri şi
motive, oferind o carte care poate fi
savuratã atât ca roman de acţiune cât şi ca
o meditaţie complexã asupra condiţiei
umane: "În faţa ochilor îi juca imaginea
lui Chilot, lipit în formã de G pe scândura
ţinutã în braţe de Clemanza. Al naibii
Aghioritul! Poate o sã-l caute cândva, dacã
nu se va ascunde sub înfãţişarea lui Tanti
Cucu. Nici cele mai sofisticate tehnici de
citire a gândurilor nu l-ar putea ajuta pe
Iolescu sã descifreze secretul. Ca sã
descopere Graalul pur şi simplu nu avea
destul umor, nu ştia sã râdã dumnezeieşte.
Or, ca sã poţi râde dumnezeieşte trebuie sã
fi trecut prin iadul iubirii şi al
deznãdejdii. Sanatoriul era doar iadul
birocratic, cu un rai de plastic deasupra,
ca un tavan fals."
Finalul romanului surprinde,
nereuşind însã sã pãstreze senzaţia de
realism de pe parcursul cãrţii. Povestea
alunecã pe o pantã periculoasã în final,
devenind bizarã, iar încercarea de a forţa
limitele cognoscibilului se soldeazã cu un
eşec. Transformarea Sabinei în Cosmin şi
invers, contopirea identitãţilor, pare la
nivel ideatic o reuşitã, însã concretizarea
ei lasã de dorit. Cititorul ajunge în final
aşteptându-se la o soluţie, la o rezolvare
care sã certifice filon autentic al
întâmplãrilor, iar romanul se scufundã într-
o metafizicã desuetã şi nu reuşeşte sã
ofere un final memorabil.
"Tandu şi rece" este un roman
puternic, care se foloseşte din plin de
aura încã sãlbaticã a acestei zone.
Cititorii vor înţelege sugestiile, vor
simţi expresiile ascuţite ale autorului.
Eminamente local, fãrã pretenţii de
bestseller internaţional, romanul lui Felix
Nicolau ne oferã un duş rece, o privire
durã asupra realitãţii cu care ajungem în
timp, fãrã sã vrem, sã ne confundãm. Un
semnal de alarmã, conceput sub forma unei
poveşti mirobolante despre iubire, pasiune
şi înfrângere. Felix Nicolau ne învaţã sã
trãim viaţa ca pe un perpetuum mobile, sã
înţelegem cã şi un pumn poate fi tandru şi
rece. Asta dacã şti când trebuie sã
loveşti...
Bibliografie
Felix Nicolau – Tandru şi rece – Cartea
Româneascã – 2007
