În martie, citiţi un interviu cu Florin
Piersic Jr., numai în ARCAD@!
Citiţi în revista ARCAD@ un interviu cu
Florin Piersic Jr, despre cineaştii cu care
ar lucra oricând, cartea care meritã
ecranizatã, replica de film preferatã…
Despre Bookblog cu Andrei Roşca:
"Poţi sã ai un roman genial,
sã-l ţii sub pat şi sã mori cu el acolo..."
Petre Flueraşu - editorial:
Nu existã public sau nu
existã jurnalişti?
MIT SI LOGOS
Tudor Petcu: Habermas
şi Papa Benedict al XVl-lea
Perspective asupra
statului liberal într-o societate
postsecularã
Isip Andre -
Vânãtoarea de vrãjitoare
Corespondenţã din Madrid:
EBM Industrial Electro Goth Post
Punk
Concertul HOCICO
+gradual hate
D U I N O, M I R A M A R E
P o e z i a c e t ãţ i l o r M e
d i t e r a n e i
ARCAD@, entertainment cultural...
www.revistaarcada.lx.ro
Nu existã public sau nu existã jurnalişti?
Foarte mulţi jurnalişti se plâng
astãzi de calitatea publicului, foarte
mulţi aleg sã se izoleze în postura unor
indivizi neînţeleşi, care sunt forţaţi sã
rãspundã în faţa patronilor, sã reziste
diferitelor presiuni şi mai ales sã facã în
permanenţã compromisuri.
Şi evident, toate acestea sunt
datorate publicului, care nu vrea decât
senzaţional, care refuzã cu obstinaţie sã
guste genuri inedite, un public care alege
sã cumpere tabloide, sã asculte manele sau
sã se uite captivat la telenovele şi la
meciurile de fotbal. Un public din mijlocul
cãruia jurnaliştii se exclud cu obstinaţie,
insistând pe apartenenţa lor la o castã
privilegiatã. Era mass-mediei definitã de
gate keepers a apus demult, mai ales în
contextul dezvoltãrii societãţii astãzi.
Unii descoperã posibilitãţile ascunse ale
platformelor de tip web 2.0 în timp ce
alţii plâng pe catafalcul presei de
semnãturã, cam astea sunt diferenţele între
Occident şi România.
Citeam acum câteva zile pe un blog despre
reticenţa publicitarilor în faţa
blogurilor, iar comparaţia era fãcutã cu o
revistã glossy pentru femei. Evident,
publicul ţintã al revistei era atacat,
acuzat de superficialitate, etc. Oamenii au
tendiinţa sã se plângã, sã îi acuze pe
ceilalţi, fãrã sã accepte cã problema ar
trebui pusã altfel.
Nu publicul este vinovat pentru cã anumite
publicaţii nu sunt cumpãrate, nu
consumatorii trebuie atacaţi atunci când un
produs nu funcţioneazã. Dacã vrem sã fim
performanţi, dacã vrem sã nu fim învinşi
întotdeauna, trebuie sã abordãm problemele
constructiv. Nu avem succes, atunci trebuie
sã ne transformãm, sã oferim altceva. Nu
mai suntem în postura unor învãţãtori,
trebuie sã fim în primul rând entertaineri.
Spectacol, pentru cã viaţa e scurtã,
spectacol, pentru cã publicul este singurul
care conteazã.
Vremea ifoselor a trecut. Trãim într-o
anumitã perioadã istoricã şi trebuie sã ne
adaptãm ei. Cei care sunt în contratimp nu
vor reuşi niciodatã sã se impunã. Iar
secolul 21 nu mai are timp de pierdut cu
cei care nu reuşesc sã se integreze.
Oamenii de mass-media, dacã vor sã îşi
recâştige credibilitatea în faţa
publicului, trebuie sã se gândeascã în
fiecare moment la ceea ce îşi doreşte
acesta. Chiar dacã indirect, ziarele şi
revistele viitorului vor fi scrise exclusiv
de public.
Ar trebui sã ne întrebãm în momentul în
care spunem cã nu existã public, nu cumva
publicul nu gãseşte nimic care sã merite?
Nu cumva jurnaliştii au uitat sã facã parte
din public? E simplu, însã din pãcate
astãzi foarte mulţi uitã cã pentru a fi un
bun profesionist, trebuie sã accepţi întâi
cã eşti om...
