Prozator penetrant, Ryu Murakami creioneazã
o lume aparte, o realitate durã, prezentatã
adesea brutal, fãrã explicaţii. În romanele
sale, Murakami prezintã o Japonie profund
desacralizatã, invadatã de cultura
occidentalã, în faţa cãreia nimeni nu se
mai opune. Cu toate astea, în Japonia lui
Murakami existã speranţã, existã acele
elemente speciale care individualizeazã
ţara. În ciuda invaziei de gaijini
(strãini), aceştia nu vor putea niciodatã
sã înţeleagã cu adevãrat cultura japonezã.
Ţara niponã rãmâne un mister etern, pe care
fiecare dintre noi va încerca într-o zi sã
îl descifreze. Pânã la urmã, toate
drumurile ajung în Orient...
Stilul lui Murakami degajã deopotrivã forţã
şi simplitate. Cuvintele puternice
sugereazã imagini şocante, însã liniştesc
printr-o înlãnţuire lejerã. Limbajul nu
este forţat, impresionând mai mult prin
substrat şi mai puţin prin rafinamente
stilistice. Permanenta alternare între
naraţiunea la persoana I şi ipostaza
naratorului omniscient oferã volumelor o
puternicã tentã descriptivã. În fond, are
loc o dedublare a personajului principal,
care este în acelaşi timp participant la
acţiune şi observator. El îşi analizeazã
obiectiv trãirile, se observã pe sine
însuşi din multiple unghiuri, ajungând de
multe ori la adevãrate concluzii
psihologice complexe: "Din punctul de
vedere al strãinilor, sunt multe lucruri,
sunt multe chestii neobişnuite în ţara asta
şi pe majoritatea nu aş putea sã le explic.
De ce, în ciuda faptului cã Japonia e una
din ţãrile cele mai bogate, oamenii muncesc
pânã când se întâmplã chiar sã cadã morţi?
Poţi înţelege nişte fete din vreo ţarã
sãracã din Asia, dar liceenele de aici de
ce se prostituzeazã? … Nu îţi explicã
nimeni de ce în Japonia existã fenomenele
astea, care, vãzute din afarã, par foarte
stranii." (În supa miso)
Chiar dacã acest procedeu al disecãrii
prezentului continuu afecteazã puţin
credibilitatea, Murakami îl foloseşte
adesea pentru a sublinia motivele ascunse
în spatele evenimentelor. Niciun act nu
este inutil, fiecare gest se integreazã
perfect în simbolismul cãrţii... Şi, în
ciuda acestei filosofii complexe integrate
în carte, romanul este aidoma unui carusel
nebun, purtându-te cu repeziciune prin
viaţa de noapte a oraşului Tokio, îmbinând
adrenalina cu erotismul şi filtrând totul
prin intermediul umorului negru. Scenele
pot fi privite, în ciuda dramatismului lor,
ca desprinse dintr-o comedie. Este greu sã
treci peste un anumit prag, însã, o datã ce
o faci, nimic nu mai pare imposibil...
Construind un peisaj hipertehnologizat, Ryu
Murakami le oferã personajelor sale
posibilitãţi multiple. Liberul arbitru este
foarte important, pentru cã doar el
potenţeazã volumul. Inconştienţa poate fi o
scuzã, iar viciul nu trebuie sã beneficieze
de asta. Împlinirea prin prãbuşire poate fi
atinsã doar dacã aceasta se face conştient.
O descompunere treptatã, în faţa cãreia
cititorii nu pot rãmâne impasibili.
Murakami oferã simboluri noi, în aparenţã
şocante. Drogurile, pânã la urmã, pot fi o
simplã perspectivã sau poate, o religie a
mileniului III.
Sexualitatea exacerbatã este descrisã fidel
de Murakami, care lasã personajele sã
vorbeascã, le construieşte aidoma unor
oameni reali, dureros de autentici. Nu
existã strãlucire inutilã, nu existã
clişee. Însã eleganţa apare, pentru cã
existã performeri chiar şi în viciu. Cei
supuşi pot deveni oricând stãpâni, iar
Murakami, în stilul sãu binecunoscut,
reuşeşte sã zugrãveascã în nuanţe intense
portretul unor fiinţe aflate întotdeauna la
limitã, pendulând în vârful foarte ascuţit
al unui ac. O picãturã de sânge este tot
ceea ce trebuie pentru a strica acest
echilibru.
Limbajul folosit nu este brutal.
Murakami insistã în multe locuri pe o
descriere clinicã, anatomicã, specificã
lui. Nu suntem atraşi de cuvintele
folosite, ci de actele descrise. "Ecstasy"
impresioneazã prin brutalitatea scenelor
sexuale, prin dorinţele împinse la limitã,
prin suferinţa transformatã în plãcere
supremã. Descoperim cã durerea poate
provoca plãcere, descoperim cã existã
întotdeauna mai multe variante. Nu trebuie
sã ne temem, trebuie doar sã avem curajul
sã experimentãm. Întotdeauna mai mult.
Numai aşa vom reuşi sã ne dezvoltãm cu
adevãrat.
Elementul inedit al romanului este
împletirea realitãţilor. Smuls din lumea sa
banalã, personajul principal este aruncat
într-un carusel ameţitor. Înconjurat de
personalitãţi puternice, impozante,
bãrbatul îşi contemplã prãbuşirea, fiind
incapabil sã evadeze, sã se rupã
de "maeştrii" sãi. Îmbinând psihologia
desconstrucţiei cu scene pornografice
hipnotizante, Murakami schiţeazã o lume
interzisã, în care doar cei mai puternici
reuşesc sã intre. Insistând pe abandonarea
prin plãcere, scriitorul japonez îşi
impresioneazã cititorii, demonstrându-le cã
nu este uşor sã te supui. Suprema
înfrângere este una dintre cele mai mari
victorii, iar atunci când înţelegem asta
vom descoperi cã au rãmas foarte puţine
gusturi autentice în jurul nostru: "A
cãutat cu disperare sã gãseascã ce. Era
vârful limbii, pe care îl tãiase. Era de
fapt amintirea vârfului limbii. A încercat
sã îşi strecoare aceastã amintire printre
dinţii încleştaţi. Îl durea, dar a reuşit
sã recâştige controlul asupra întregii
limbi. Nu mã las! Nu o omor pe femeia asta!
Nu îi voi opri bãtaia inimii! Limba moale i-
a pãtruns printre dinţi. Dinţii încercau sã
o muşte. Durerea era insuportabilã şi a
început încetul cu încetul sã i se
rãspândeascã în toatã gura. Topea untura
încinsã care îi învelea corzile vocale.
Bãtaia inimii trimite un semnal! Copilul
din pântecele nebunei ãsteia îl aude şi el.
A tras aer adânc în piept. Aerul proaspãt i-
a rãcorit limba şi corzile vocale. Semnalul
pe care îl transmite inima ei spune un
singur lucru, te învaţã doar un lucru.
Hashi a inspirat din nou. Şi-a rãcorit
buzele şi gâtul, din care a ieşit un sunet.
Era aidoma plânsului unui copil nou-nãscut.
Nu o sã mai uit acum! Nu o sã mai uit
semnalul pe care mi l-a transmis inima
mamei mele! Nu muri! Nu ai voie sã mori!
Trãieşte! Asta îţi strigã inima care bate
şi ritmul ãla ţi se imprimã în muşchi şi
sânge şi în corzile vocale.
Hashi a dat drumul maxilarelor
femeii. S-a îndepãrtat, plângând asemenea
unui bebeluş. În timp ce mergea spre
centrul oraşului pustiu, plânsul lui s-a
transformat într-un cântec.
- Auziţi? a murmurat spre turnurile
din depãrtare. Auziţi? Ãsta e noul meu
cântec." (Copii de aruncat)
Analizând în profunzime dorinţa sexualã,
Ryu Murakami ne oferã cãlãtorii psihologice
fascinante, reuşind sã contureze foarte
bine dorinţele fiecãruia dintre noi.
Fanteziile sunt o parte importantã a vieţii
noastre, iar cãrţile autorului japonez ne
învaţã sã le acceptãm şi poate chiar, sã le
împingem pânã la extrem. Fericirea nu poate
fi înţeleasã cu adevãrat decât atunci când
o trãim. De multe ori însã, pentru a trãi
fericirea pe care ne-o dorim, trebuie sã
depãşim limite. Iar limitele fiecãruia nu
sunt decât temerile sale. Ryu Murakami ne
îndeamnã sã trecem peste aceste limite, sã
ne depãşim teama. Odatã ajunşi acolo, vom
descoperi cã orice este posibil.
Folosind adesea personajul narator,
prozatorul japonez conferã o senzaţie
pregnantã de realism. Cititorii nu înţeleg
mai mult decât personajul central, fiind
pãrtaşii prãbuşirii acestuia. Traversãm
fiecare situaţie împreunã cu personajele
implicate, ne punem în locul acestora,
transformând fiecare paginã într-un alt
drum al descoperirii de sine, de cele mai
multe ori prin exces. Cititorul pãtrunde în
hãţişul propriei imaginaţii, încercând sã
îşi accepte propriile dorinţe. Murakami ne
îndrumã, demonstrându-ne pe parcurs cã
niciunul dintre noi nu este bolnav.
Fanteziile nu sunt decât încercarea noastrã
de a ajunge la iubire, o iubire pe care
fiecare o înţelege altfel. Sã nu ne temem
de noi înşine, sã credem în fiecare
sentiment ca şi cum ar fi ultimul. Pânã la
urmã, violenţa, violul, drogurile, pot sã
fie simple distracţii. Depinde doar de
capacitatea fiecãruia dintre noi de a
accepta frumosul, în infinitatea de forme
în care acesta apare. Unii, au învãţat sã
nu se mai teamã, iar alţii sunt pur şi
simplu bogaţi: "Abia dupã ce instinctele de
masochist se treziserã în mine, am început
sã înţeleg cât de uşoarã era viaţa de
sclav. Supunerea mea nu putea fi, la urma
urmei, decât rezultatul propriei mele
voinţe, cãci nu oricine îşi anuleazã
personalitatea poate simţi ce înseamnã
umilinţa. Aşa cum eram, cu sticla de
Heineken în mânã, am fost cuprins din nou
de acea suferinţã care devenise deja parte
din mine. Nu-mi pãsa ce-ar putea crede
despre mine, tot ce simţeam era impulsul
incontrolabil de a mã arunca la picioarele
femeii, de a-i linge tãlpile pantofilor, în
orice caz, eram gata sã fac orice ca sã îi
arãt limpede cã eram complet subjugat. Mã
gândeam cã metoda cea mai directã de a i-o
dovedi era sã-i înghit excrementele. În
faţa ochilor mi-a apãrut propria imagine
apropiindu-mi gura de excrementele ei şi m-
am grãbit sã iau o gurã de Heineken. Berea
nu avea niciun gust."
(Ecstasy)
Murakami construieşte scene sexuale
rafinate, pe care le încarcã cu simboluri,
oferindu-le profunzime. Un pãr nãclãit de
spermã spune ceva cititorului, îl
transportã într-o lume pe care acesta nu o
va înţelege imediat. Volumul te face sã
rãmâi pe gânduri, pendulând între limbajul
frust, exprimarea directã şi complexitatea
scenelor. Povestea este întortocheatã,
aidoma unui labirint modern, iar senzaţiile
sunt augumentate la maximum. Totul trebuie
sã fie mare, totul trebuie sã fie la
intensitate maximã. Altfel, somnul ne va
omorî. Mai bine ne bucurãm de o micã
explozie în partea dreaptã a stomacului. Şi
o ultimã privire înapoi, cãutând ţânţarii
Romanele lui Ryu Murakami sunt în acelaşi
timp o cãlãtorie a iubirii şi o perindare
prin faţa diferitelor tipuri de sex,
droguri şi brutalitãţi. Cititorii vor
descoperi suferinţã, dar vor descoperi şi
plãcere. Fiecare dintre noi îşi va
descoperi latura de stãpân, dar în acelaşi
timp va rãmâne mut în faţa dorinţei de a
fi, odatã mãcar, umilit. Totul ţine de
alegeri, totul ţine de furnicãturile atât
de ciudate care ne asigurã cã suntem
oameni. Dragostea este de neînţeles, iar
întrebãrile nu pot decât sã sporeascã
misterul. Încercaţi sã descoperiţi din nou
povestea, de data aceasta în stilul
hipnotizant al lui Ryu Murakami, un
scriitor care ne împinge înspre propriile
limite. Sau, altfel spus, o lecţie despre
ce am alege între un film porno şi o
floare. Pe amândouã cumva, în acelaşi timp,
în timp ce savurãm un pahar asezonat cu
cocainã…? Totul ţine de noi şi de fiecare
bucãţicã a noastrã. Cã doar nu degeaba şi-a
tãiat Van Gogh urechea...
Bibliografie
Ryu Murakami
Almost Transparent Blue (Albastru
nemãrginit, aproape transparent) – 1976
War Begins Beyond the Sea – 1977
Coin Locker Babies (Copii de aruncat) –
1980
69 – 1987
Raffles Hotel – 1989
Ecstasy (Ecstasy) – 1993
Piercing – 1994
Kyoko – 1995
In the Miso Soup (În supa miso) – 1997
Strange Days – 1997
Lines – 1998
Parasites – 2000
Melancholia – 2000
