Astãzi lumea se îndreaptã spre o societate
demasificatã radical. Nu mai putem vorbi
despre un public compact, oamenii aleg din
ce în ce mai rar sã urmeze curentul social.
Şi nu pentru cã s-au transformat peste
noapte în rebeli, ci pentru cã multitudinea
de variante existente duce la o
cristalizare ideaticã aproape imposibil de
realizat. Întotdeauna apare o variantã
aparent mai bunã, de aceea este din ce în
ce mai greu sã mizezi astãzi pe utilizatori
fideli.
Statele occidentale, mai bine zis
sistemul ideologic occidental a apãrut ca
un rãspuns, ca o variantã alternativã la
totalitarismul specific altor zone
geografice. Şi astãzi mulţi occidentali îşi
justificã sistemul antagonic, prin
opoziţie. Musulmanii ucid, deci varianta
creştinã e mai bunã, totalitarismul încalcã
drepturile omului, deci capitalismul e
varianta optimã.
Nu este greşit sã vedem avantajele
unui sistem, problema este atunci când
devenim orbiţi de acestea şi nu observãm şi
punctele slabe. Acestea existã de fiecare
datã, perfecţiunea este doar un sofism
filosofic. Democraţia are puncte slabe, la
fel cum regimurile totalitare au avut şi
puncte forte. Pentru a reuşi sã descoperim
sistemul cel mai potrivit pentru societatea
actualã, trebuie sã analizãm detaşat şi sã
gãsim atuuri. Filosofia viitorului va fi o
filosofie pozitivã. Vremea nihiliştilor a
trecut, oamenii vor astãzi soluţii.
Problema principalã a democraţiilor
occidentale este însãşi definirea lor în
raport antagonic cu statele totalitariste.
Dacã în acestea din urmã puterea este
concentratã de câţiva indivizi, statele
occidentale, tocmai pentru a evita aceste
probleme, mizeazã pe o descentralizare
generalã. Creãm regulamente de protecţie,
organigramele devin din ce în ce mai
stufoase, iar asta duce la o îngreunare a
mecanismelor sociale.
Avem astãzi legi pentru orice,
aproape nimic nu mai rãmâne la latitudinea
individizilor. Înmulţirea actelor
antisociale este o consecinţã a acestor
legi pe care factorii decizionali încearcã
de multe ori sã le impunã cu forţa,
iraţional. Ne împiedicãm de hârtii, nu
reuşim sã acţionãm rapid. Birocraţia sufocã
democraţiile occidentale, pentru cã doar
prin birocraţie şi prin legi aparent
absurde se poate asigura egalitatea
şanselor.
În momentul în care încerci sã
egalizezi, nu poţi sã o faci decât în jos.
Niciodatã nu vei reuşi sã îi ridici pe
indivizi la un nivel maxim de performanţã,
de aceea pentru a le oferi şanse egale
trebuie sã scazi nivelul general. Iatã
capcana ascunsã a democraţiilor
occidentale, care se încãpãţâneazã sã le
ofere cetãţenilor şanse egale în absolut
toate domeniile, când de fapt asta este
absurd.
Pentru cã lumea încã fuge de
spectrul marilor dictatori, pentru cã ne
temem de putere, refuzãm astãzi sã ne mai
asumãm propriile acţiuni. Niciodatã un
conducãtor nu va fi considerat responsabil
pentru un eşec atâta timp cât între acel
conducãtor şi acţiunea propriu-zisã se aflã
un aparat executiv imens, care filtreazã
orice decizie. Degeaba încearcã liderul
ales democratic sã imprime o atitudine
puternicã, pânã la acţiune aceastã putere
va fi diluatã de fiecare angajat, care o va
transforma dupã propriile percepţii.
Exemplul economiei mondiale este
grãitor, iar cei care analizeazã fenomenul
observã cã în spatele fiecãrei reuşite se
ascunde o personalitate puternicã, un om
sau un grup restrâns de oameni care a ales
la un moment dat sã treacã peste limitele
democratice pentru a îşi impune punctul de
vedere, pentru a îşi asuma un risc şi
pentru a avea astfel şansa unui câştig.
Dacã trebuie sã te consulţi cu 1000 de
oameni înainte de a putea sã spui un
cuvânt, nu vei reuşi niciodatã sã te impui,
pentru cã nu vei putea vorbi niciodatã de
propriul tãu ego, nedisimulat. O companie
nu poate funcţiona în absenţa unui individ
sau a unui grup mic care sã decidã şi sã-şi
asume responsabilitãţile.
Aceasta este cea mai mare problemã
a statelor occidentale. Din cauza
aparatului birocratic extins, deciziile se
iau foarte greu. Şi iatã cum ajungem sã fim
în imposibilitatea exercitãrii unor mãsuri
evidente. Teroriştii acţioneazã într-o
singurã secundã, la cererea unui lider pe
care îl ascultã orbeşte. Pentru a îi
condamna pe acei terorişti, sistemele
occidentale au nevoie de zeci de ani,
împiedicându-se în fiecare moment de
piedici ascunse nãscute din însãşi geneza
lor. Iatã de ce sistemul occidental nu este
de multe ori capabil sã ofere soluţii
optime, iatã de ce oamenii din Occident se
simt presaţi de societate, obligaţi în
fiecare zi sã treacã prin site. Doar când
evidenţa trebuie demonstratã, doare când ai
nevoie de o hârtie ca sã exişti!
În loc sã acţionãm rapid, sã
folosim la maximum oportunitãţile care
apar, noi facem rapoarte, hârtii peste
hârtii, simţim nevoia sã ne justificãm în
fiecare moment. Societatea noastrã este
capabilã sã acorde şanse egale, dar nu ştie
sã îşi rãsplãteascã imediat campionii,
societatea noastrã dispune de resurse
incredibile, dar nu le poate debloca,
societatea occidentalã deţine o putere
imensã, însã face eforturi imense pentru a
se constrânge pe sine.
Un exemplu evident este situaţia
caricaturilor care au inflamat lumea
musulmanã. În timp ce fanaticii au acţionat
imediat, au ameninţat cu violenţa, au comis
acte brutale, societãţile occidentale au
demarat discuţiile, încercând sã
contextualizeze problema şi sã vadã pânã
unde poate merge libertatea.
Polaritatea pare astãzi cã s-a
schimbat, iar lumea orientalã a devenit
mult mai practicã. Cei de acolo trãiesc, în
timp ce Occidentul îşi bate capul cu
drepturile omului şi cu rasismul. Semãnãm
teribil de mult cu acei cãlãreţi medievali
în armuri care ţineau la etichetã şi la
blazon şi erau ucişi înainte sã apuce sã
lupte de nişte "tipi" care nu se sfiau sã
cãlãreascã în chiloţi...
Este timpul ca Occidentul sã înveţe
sã nu se mai teamã de propria putere. Nu
trebuie sã demonstrãm nimic! Sã înţelegem
cã avem dreptul sã ne impunem, sã înţelegem
cã avem nevoie de lideri puternici, de
personalitãţi marcante. Nu putem sã
gestionãm prin talente disipate, avem
nevoie de persoane care sã managerieze
aceste talente. Nu aparatul este cel mai
important, ci oamenii care se aflã în
fruntea aparatului.
Sã nu confundãm democraţia cu lipsa
acţiunii, sã nu trãim cu impresia cã suntem
egali. Visul acesta este o simplã utopie,
iar Occidentul trebuie sã mizeze pe
vârfurile sale pentru cã doar acestea îl
pot ajuta sã se impunã. Nu, nu un elitism,
ci o selecţie naturalã care sã ţinã cont de
talentele native ale fiecãruia. Nu existã
oameni mai proşti, existã doar domenii
diferite şi alegeri de viaţã proaste. Sã îi
lãsãm sã greşeascã, pentru cã nu putem sã
hotãrâm toţi. Sã nu încercãm sã aplatizãm,
ci sã le respectãm individualitatea celor
de lângã noi, chiar dacã aceastã
individualitate le dicteazã sã urmeze
orbeşte grupul. 100 de fanatici care au
ales singuri acest drum este un grup mai
puternic decât o adunare de 1000 de oameni
de ştiinţã care viseazã în fiecare moment
sã facã altceva.
Este timpul sã ne asumãm propria
condiţie. Dacã vom rata, nu este nicio
problemã, nu toţi trebuie sã fie
învingãtori. Ar trebui însã în fiecare
moment sã ne dorim sã fim naturali. Doar
aşa vom reuşi sã fim cu adevãrat puternici.
Pânã la urmã e simplu, avem nevoie de
dictatori democratici!
