O carte şocantã, incorectã politic, un
roman care îi oferã cititorului o mostrã
rafinatã de brutalitate. Virginie Despentes
prezintã o lume a tenebrelor, un univers în
care violenţa este factorul principial.
Fãrã sã încerce sã cosmetizeze atmosfera,
fãrã sã încerce sã îţi justifice
personajele, autoarea francezã ne
delecteazã cu un adevãrat regal al morţii,
o cãlãtorie iniţiaticã spre cele mai adânci
abisuri ale fiinţei umane. Fãrã temeri şi
prejudecãţi, cartea te provoacã, nu îţi
permite sã ai îndoieli. Trebuie sã mergi
înainte, întotdeauna înainte.
Cele douã personaje principale sunt
conturate atent, antitetic, simbolizând în
fazele incipiente ale romanului conflictul
dintre bine şi rãu. Bãtãlia este câştigatã
rapid de partea întunecatã a celor douã
femei. Acestea se încurajeazã, potenţându-
se reciproc şi transformându-se în
adevãrate maşini de ucis. Amestecând crima
cu o pasiune mistuitoare, cartea ne oferã
un cocktail luxuriant al violenţei
gratuite. Nu este vorba de nebunie, nu
existã scuze, societatea nu poate fi
acuzatã de nimic. Virginie Despentes ne
oferã spectacolul criminalilor care ucid de
plãcere. Este vorba doar despre emoţii.
Emoţie purã: "Simte distanţa dintre ea şi
lumea brusc pacificatã, nimic nu o
nelinişteşte, totul o distreazã. Recunoaşte
cu bucurie simptomele unei infinite
rigiditãţi. Se lasã sã se afunde în
fotoliu, îşi scoate pantalonii şi se
mângâie cu palma peste chilotul minuscul.
Îşi priveşte mâna mişcându-se între coapse,
în cercuri regulate, accelereazã mişcarea
şi îşi ridicã bazinul. Ridicã privirea spre
ecran, unde fetei, care se ţine de
balustradã, i se balanseazã capul la stânga
şi la dreapta, în timp ce onduleazã din
fund pentru a putea înghiţi tot sexul
bãrbatului. There’s an emotion in me,
there’s an emotion in me. Emotion number 13
blows my mind away, it blows me away."
Construit pe modelul labirintului,
romanul acumuleazã tensiune treptat,
izbucnind virulent în final. Epopeea celor
douã tinere se încheie, iar Virginie
Despentes foloseşte inevitabilul sfârşit
pentru a oferi poveştii o laturã
moralizatoare. În ciuda acestui eşec,
cartea rãmâne o adevãratã frenezie punk,
generând un adevãrat curent literar în
Franţa şi şocând prin realitatea frustã,
descrisã clinic, fãrã nicio remuşcare.
Romanul anticipeazã omul modern, care nu
mai are timp pentru îndoieli şi nu se
sfieşte sã-şi urmeze instinctele.
Folosind un limbaj foarte dur,
cartea şocheazã într-o primã instanţã,
obligându-l pe cititor sã intre în aceastã
lume. Fãrã pârghii, fãrã sisteme de
siguranţã, suntem singuri în faţa lumii
întregi, aidoma celor douã. Nadine şi Manu
îi devin pe parcursul cãrţii familiare
cititorului, care se regãseşte în multe
dintre zbaterile lor. Virginie Despentes
reuşeşte astfel sã ne convingã sã iubim
personajele negative, sã ne identificãm cu
ele, oferind profunzime romanului şi
schimbând radical perspectiva. "Trage-mi-o"
nu este o carte clasicã, ci foloseşte la
maximum mozaicul specific societãţii
moderne pentru a sublinia alienarea
indivizilor. Trãindu-şi viaţa la
intensitate maximã, cele douã femei suferã
în tãcere, alegând sã uite prin intermediul
exceselor de orice fel. Atunci, o serie de
simboluri aparent şocante se naşte: "Îl
sãrutã îndelung, dar el nu prea are curaj
sã o pipãie. Nadine bãnuieşte cã se teme sã
nu o supere. Are buzele cãrnoase, trãsãturi
de copil pe figurã de bãrbat, de copil
arogant şi exigent, obişnuit cu multã
dragoste. Cu ochii întredeschişi, o lasã sã
îl mângâie, iar ea îi simte sexul întãrit
dincolo de ţesãtura pantalonilor. Se lasã
în genunchi în faţa lui, îi scoate sexul şi
i-l linge, binecuvântând circumcizia. Dacã
ar face-o cum ştie ea mai bine, dacã i-ar
lua-o în gurã aşa cum îi place ei,
mângâindu-i coaiele cu degetele, dacã ar
face-o cum ştie ea mai bine, sigur l-ar
auzi gemând. Ridicã privirile pentru a se
uita la el, faimosul schimb de priviri
dintre cea care suge şi cel cãruia i se
suge."
Stilul folosit de Virginie
Despentes este direct, fãrã înflorituri
inutile. Autoarea francezã foloseşte un
limbaj colocvial, specific culturii
populare, apropiindu-se de cititor şi
oferindu-i senzaţii la intensitate maximã.
Cartea este dualã, iar nivelurile de
înţelegere pot diferi în funcţie de
cititor, fãrã a afecta însã atmosfera. Fie
cã vrem sã înţelegem sugestiile autoarei,
fie cã vrem sã ne delectãm pur şi simplu cu
ritmul halucinant al romanului, cartea ni
se oferã fãrã menajamente, dezvãluind
detaliu dupã detaliu, cu o voluptate foarte
apreciatã astãzi.
Naratorul omniscient conduce
acţiunea, dezvãluind de multe ori detalii
importante. Descoperim starea psihicã a
celor douã femei, descoperim motivaţiile
lor, înţelegem cã violenţa poate fi
justificatã. Construindu-şi romanul cu
meticulozitate, Virginie Despentes ne
prezintã o frescã a rãbufnirii, insistând
pe frustrãrile acumulate care au dus pânã
în acest punct. Cele 5 minute de faimã ale
fiecãruia dintre noi devin astfel
laitmotivul romanului, iar candoarea
personajelor impresioneazã într-un final în
care cu toţii sperãm pentru câteva momente
cã putem scãpa de consecinţe: "Cu vârful
degetelor mângâie patul pistolului şi
masturbeazã ţeava, freacã metalul ca pentru
a-l face sã se întãreascã şi sã se
lungeascã, sã-i descarce în gurã sperma lui
de plumb. E gata, uimitã de cât poate fi de
calmã. Scoate arma din buzunar, ghiftuitã
de soare. Când glonţul va pleca, se va
gândi la Manu şi astfel vor rãmâne
împreunã. E culcatã la pãmânt, pe burtã. Cu
braţele zdravãn sucite la spate de un
bãrbat care stã în genunchi cãlare pe ea.
Dezarmatã. Legatã. Au sãrit pe ea fãrã a-i
mai lãsa timp sã înţeleagã ce se întâmplã.
Unii sunt în civil, alţii în uniformã. La
câţiva paşi, se aude rumoarea trecãtorilor
care s-au adunat în jur, au înţeles cine
este şi se felicitã cã au capturat-o. Îşi
simte sângele curgând din gurã. Şi-a muşcat
buzele în cãdere. Aceste lucruri trebuiau
sã se întâmple. Ai fi crezut cã le poţi
scãpa."
"Trage-mi-o" se individualizeazã ca
o carte puternicã, modernã, o carte ce
meritã savuratã de toţi cei aflaţi în
cãutarea unui suflu nou, autentic. Iubirea
şi crima se amestecã, sângele provoacã
orgasme violente, iar cititorul se cufundã
într-o lume pe care o descoperã cu
frenezie. Nu mai existã reguli, nu mai
existã constrângeri. Societatea se topeşte
în focul pasiunii, iar dorinţa carnalã
defineşte sui generis un univers. Trage-mi-
o, sau despre cum sã ne lãsãm trupul sã
cearã...
