Mihai Eminescu aparţine istoriei. A fost
cel mai apreciat scriitor al generaţiei
sale şi un simbol pentru mulţi alţi
creatori, rãmânând încã o personalitate
importantã pentru acele timpuri.
Aceste cuvinte nu pot fi
contrazise, pentru cã ele înseamnã istorie.
Mihai Eminescu a trãit însã şi a scris în
secolul 19, adresându-se oamenilor de
atunci. Iatã de ce a îl compara pe Mihai
Eminescu cu poeţii de astãzi este ridicol.
Nu se pune problema cã unii sunt mai buni
decât alţii, comparaţia este pur şi simplu
imposibilã. Şi, mai mult de atât,
comparaţia este dãunãtoare, pentru cã
astãzi, un scriitor care adoptã stilul
eminescian nu are nicio şansã.
Astãzi, societatea noastrã se mişcã
fulgerãtor. Nu mai avem timp sã zãbovim
asupra fiinţei noastre, nu mai avem timp sã
ţinem cont de consecinţele gândurilor
noastre. Iatã de ce poezia, dacã vrea sã
supravieţuiascã în inevitabila nouã
realitate, trebuie sã se adapteze acestor
cerinţe. Globalizarea este viitorul,
evoluţia nu poate fi respinsã.
Poezia modernã va trebui sã se
adreseze unui cititor modern, care nu mai
are timp de pierdut. Omul nu mai vrea sã
îşi epuizeze timpul, cea mai preţioasã
resursã, dacã nu obţine nimic în schimb.
Realitatea noastrã este realitatea
schimbului. Foarte multe dintre acţiunile
noastre sunt determinate exclusiv de
privilegiile pe care le vom obţine în urma
lor. Vremea cavalerilor pe cai albi a apus
demult, astãzi multitudinea de posibilitãţi
solicitã un cinism existenţial elementar.
Dacã vrem sã ne adresãm unui cititor
modern, trebuie sã îl convingem pe acesta
cã meritã sã ne citeascã. Iatã de ce
Eminescu, aparţinând unui romantism depãşit
de mult, nu mai este astãzi de actualitate.
Ruinele pe care le protejãm sunt
valoroase prin vechimea lor, dezvãluind
rãmãşiţele unor civilizaţii fascinante.
Însã chiar dacã le apreciem, ar fi ridicol
sã le copiem. Un creator care ar proiecta
astãzi un stadion aidoma Colosseumului ar
fi considerat în cel mai bun caz nebun, la
fel cum un poet care încã scrie aidoma lui
Eminescu este respins de public. Nu are
rost sã reinventãm roata. Sunt evenimente
care se întâmplã o singurã datã, într-un
anumit context, evenimente pe care nu putem
sã le reproducem fãrã a aluneca în ridicol.
Piramidele ar fi astãzi inutile din punct
de vedere tehnic, per total o investiţie
neprofitabilã, la fel cum gestul de revoltã
al lui Martin Luther King ar fi astãzi doar
o altã manifestare dintr-un lung şir de
acţiuni extremiste. Timpurile s-au
schimbat, lumea în care trãim trece prin
metamorfoze evidente şi trebuie sã ne
adaptãm acestora. Poezia, pentru a exista,
trebuie sã se adreseze oamenilor.
Foarte mulţi poeţi se consoleazã cu
ideea geniului neînţeles de contemporanii
sãi, fiind siguri cã cei din viitor îi vor
aprecia. Aceastã atitudine nu este decât o
modalitate foarte uşoarã pentru a scãpa de
presiune. Este mult mai comod sã crezi cã
nu eşti apreciat exclusiv din cauza lipsei
de perspective doveditã de cei din jurul
tãu decât sã îţi faci o introspecţie
serioasã. Atunci când cititorul nu
înţelege, singurul vinovat este creatorul,
pentru cã nu a reuşit sã gãseascã
modalitãţi pentru a îl face sã înţeleagã.
Iatã de ce, cu tot riscul de a deranja,
trebuie sã scãpãm de aceste obsesii ale
geniilor neînţelese şi intangibile. Altfel,
vor apãrea din ce în ce mai
mulţi "luceferi" fosilã în urma cãrora se
întind de obicei şiruri lungi de litanii...
