Simt că mă topesc, că mă spulberă vântul,
Mă irosesc şi curg asemenea unui râu,
Îmi simt anulată prezenţa şi gândul,
Şi această simţire nu o pot ţine în frâu.
De propria mea catastrofă rămân şocat,
Sunt incapabil să acţionez sau gândesc,
Cuprins de un întuneric rece şi apăsat,
Printr-o fărâmă de viaţă încerc să trăiesc.
Stingher ca în halucinaţiile nocturne,
Singuratic ca în clipele de regret,
Ating limita negativă a vieţii taciturne,
Unde iluzia de viaţă îngheaţă complet.
Aş vrea să nu mai ştiu nimic de mine,
Nimeni să nu îmi mai ţină partea,
Să-mi trăiesc agonia ce vine,
Mână în mâna cu moartea.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
crede-ma!nu doar tu ramai socat de propria catastrofa...din pacate.
