De ce am prieteni şi aspiraţii ?
De ce am speranţe şi visuri ?
De ce nutresc mari senzaţii,
Şi-ncerc să zbor spre paradisuri ?
O, cit prefer să mă ascund de lume,
Pentru a fi singur aş renunţa la tot,
Ucigând în mine simţurile bune,
Căci viaţa-mi anostă nu are nici un pot.
Să mor departe, singur şi părăsit,
Fără iubire, fără teatru şi poză,
Într-un lac de lacrimi a unui nefericit,
A cărui existenţă nu a fost prea roză.
Sunt arzător doar în singurătate,
Adulmec momentul capital al sorţii,
Aici, undeva, departe de toate …
Mă joc cu părul albicios al morţii.
Separat de iubire, de amici, de zâmbet,
Mă-ntreb paradoxal dacă mai există altceva –
Afară de neantul lumii şi-al meu umblet,
Căci vreau să-mi savurez liniştit agonia.
(din vol."Impreuna cu Cioran pe culmile
disperarii")
