Umblu mereu după expresii,
De conţinuturi încerc să mă golesc,
Creez din adevăr false impresii,
Şi-n liric încet mă topesc.
De mine însuşi devin mai plin,
Sunt chinuit de-o infinitate internă,
Tensiunea la limită mi-o menţin,
Iar bucuria e mare şi pare eternă.
Simt cum mor din cauza vieţii,
Trăiri multiple năvalnic se contopesc,
Trăiesc cu strigăte ivirea dimineţii,
Şi mor cu sentimentele ce se sfârşesc.
Această fericire e fericirea liristă,
E cântecul sângelui, al cărnii, al meu,
Descătuşat sunt de clipa cea tristă,
Trăiesc doar în liric şi-n Dumnezeu.
(din vol."Impreuna cu Cioran pe culmile
disperarii")
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Bun venit, Theodora! Traieste si cu noi un pic, tot în liric si-n Dumnezeu!
