- Baza militarã nr. 12, raporteazã!... Baza
militarã nr. 12, raporteazã!... Baza
militarã nr. 12, ma auzi?
Aceeaşi tãcere îmbibatã de fâşâitul
continuu aflat pe banda de recepţie. În
baza nr. 12 virusul îşi fãcuse de cap. Toţi
foştii specialişti erau acum cadavre
aşezate în dezordine în propiul sânge.
Cineva nu pãzise bine eprubeta şi altcineva
o dãrâmase, iar acum virusul lua drumul
oraşului Aedes, sub forma a unui tânãr de
24 de ani, înalt, cu pãrul lung, ascultând
AC/DC la maxim în micul lui Tico.
- Baza militarã nr. 12, raporteazã ! Vom
trimite imediat o echipã acolo... rãspunde !
Numele puştiului era Rãzvan, orfan de ambii
pãrinţi, la treminarea liceului de
informaticã se angajaze la o firmã cu
capital german. Mai târziu, forţele
securitãţii îl plãtirã sã lucreze la un nou
proiect, 'Caracatiţa’. Nimeni nu îi dãduse
detalii, tot ceea ce îi spuneau era cã
trebuia sã proiecteze pe calculator nişte
mostre de ADN.
- Baza militarã nr. 24, aici Baza nr. 5 !
- Pe frecvenţã. Raporteazã, Baza nr. 5.
- Am încercat sã luãm legãtura cu Baza
militarã nr. 12. Nu rãspunde nimeni.
Trimitem o echipã acolo ?
- Vezi câte maşini sunt pe teren la
cercetãri şi trimite douã din ele.
- Am înţeles, Baza nr. 24. Revin cu raport.
- Închid frecvenţa, Baza nr. 5. aşteptãm
raportul.
Trei ore mai târziu douã Jeep-uri cu
tracţiune integralã ajungeau la Baza
militarã nr. 12 şi patru soldaţi înarmaţi
ieşirã din maşini: Jason, Peter, Jack şi
Ron.
-Hei, Jack, ştii cã ţi-am zis în maşinã cã
îmi vine sã mã piş? Ei bine, mi-a trecut
brusc. Ce naiba o fi cu liniştea asta ?
- Taci, mã, odatã ! Hei...voi doi ! Nu mai
staţi ca niste muieri la discuţii..treceţi
mai repede aici. Sã cercetãm ce naiba s-a
petrecut în zona asta împuţitã, sã raportãm
şi sã plecãm acasã. Tura noastrã s-a
terminat de multicel..nu credeţi ?
Ceilalţi îl aprobarã. Numai Ron, primul
care vorbise, adãugã :
- Dacã tot faci pe şeful, îmi zici şi mie
unde sã mã piş ?
Râsete. Jack vru sã îi rãspundã, dar un
ţipãt îngrozitor îi curmã glasul. Alergarã
spre poarta care odatã fusese încuiatã cu
lacãt şi intrarã. În cladire era un miros
înecãcios de fum şi cadavru.
- Puu, ce pute, mã, în halul ãsta aşa
aici ? Jack, iar ai deschis, mã, gura ?
Aceleaşi râsete puternice, dar ţipãtul le
opri pentru a doua oarã.
- Bã, aici chiar se întâmplã ceva, şopti
Peter.
- Ai, mã, serios ? Şi acum ne spui ?îi
replicã Ron.
O luarã pe hol, iar apoi coridorul îi
conduse la o incãpere puternic luminatã de
cinci neoane, de unde ţipatul porni iar. Pe
jos, într-o baltã de sânge, se afla un
bãrbat între 40 şi 45 de ani, cu fracturi
la ambele picioare. Faţa acestui individ nu
mai avea nimic uman în ea. Doar ochii scoşi
din orbite cereau ajutor, în timp ce
mandibula ruptã atârna dezordonat şi
ţipetele ieşeau periodic prin ceea ce
fusese gurã odatã.
- Drace, ce cãcat s-a întâmplat aici ? zise
speriat Peter
- Puneţi mâna pe ceva sa il ajutãm, urla
Jack. Dar Ron zise :
- Tu ori eşti nebun, ori nu gândeşti
momentan. Uitã-te la el. Chiar dacã, prin
absurd, reuşim sã îl ridicãm de acolo şi sã
îl transportãm pânã la maşina, va muri pe
drum, din cauza durerilor.
- Omule, mã auzi ? Jack îi trase douã palme
muribundului şi încercã sã îl întrebe cine
a distrus Baza şi cine l-a adus in starea
aia teribilã. Dar rãnitul şuierã,
dezarticulat :
- Mus salit in stratum, cum scit deesse
cattum.
- Ce zice, mã ? Bã...ia-l pe gurã cascã ãla
de acolo şi dã-i un pumn, el a tocit latina
în facultate ! Ron îl trase de mânecã pe
Jason, care stãtea holbându-se la scena
tragicã.
- Bã, tu eşti prost ? Ai auzit ce a zis
ãsta ? urla Jack nervos.
- Şoarecele sare în asternut când ştie cã
lipseşte pisica.
- Cum ?
- Asta a spus, şopti Jason. Mâinile deja ii
tremurau, când muribundul mai şuierã ceva :
- Dum spiro, spero.
- Ce naiba, mã ? La nãscut mãsa latin ?
Jason ?
- Cât timp respir, sper.
- Ce vrei, mã ?
- Asta a zis !
Se chinuirã sã ridice omul din balta de
sânge, dar un horcãit puternic ieşi din ce
mai rãmãsese din gura lui şi muri.
-Cãcat. Ce naiba sã raportãm, mã ? Cã toatã
clãdirea face bãiţã în sânge şi cã ultimul
supravieţuitor care ar fi putut sã dea vreo
informaţie a delirat câteva cuvinte în
latinã şi apoi a murit ca o vitã la
macelãrie ?
Jack era nervos. Dar nu avea timp de asta.
Scormonirã încãperea şi nu gasirã nimic.
Doar hârtii arse şi sânge..mult sânge
-Hai sã plecãm. Nu mai e nimic aici.
-Baza militarã nr. 5 ? Baza militarã nr. 5,
ma auzi ?
-Da, te aud. Raporteazã.
-Aici agent 025, raportez de la Baza
militarã nr. 12
-Da, agent 025, spune.
-Se pare cã tot ce a mai rãmas din Bazã
este clãdirea şi un....
Convorbirea se întrerupse.
-Agent 025 ? raporteazã. Nu te mai auzim.
Fâşâit.
-Agent 025 ?
- Edite, bibite ; post mortem nulla
voluptas !
Urmat de acelaşi fâşâit.
În ziua incidentului, Rãzvan stãtea in
biroul sãu de la parter, prima pe stânga,
în faţa calculatorului, când uşa de plastic
se dãdu cu putere de perete şi prin ea
pãtrunse un tip de 40-45 de ani, înalt,
solid, cu mustaţã şi sprâncene dese. Acela
era şeful Bazei nr. 12.
-Rãzvan, bãiete, iar stai ? De ce cãcat
crezi cã te plãtesc eu aici ?
-Şefu’, pâi aşteptam instrucţiuni. Mi-a zis
Andrei sã aştept. Sã nu fac nimic pentru
cã...
-Da, mã, am înţeles. O sã plec, iar tu va
trebui sã ai grijã de laborator, m-ai
auzit?
-Da, şefu’.
-Mã, bãiete, dacã se întâmplã ceva cu
laboratorul, o sã am grijã nu numai sã fii
dat afarã de aici, dar nici sã mai lucrezi
vreodatã la vreo firmã de calculatoare din
ţarã.
-Da, şefu’.
Tipul masiv ieşi din birou şi trânti uşa cu
putere în urma lui.
'Ce cãcat o vrea şi ãsta ? M-am sãturat de
predicile lui. Sã mã cac pe faţa lui de
ratat. Vedea-l-aş mort !’ gândi Rãzvan şi
ieşi din birou.
Douã ore mai târziu se afla în laboratorul
de analize şi citea revista 'Chip’ pt
informaticieni, când un fâşâit puternic îi
zgârie urechile.
'Ce naiba ?’
Urlete pe coridor.
Se lipi cu ochii de geamul care dãdea
înspre hol şi privi. Priveliştea era
tulburãtoare. Oamenii alergau plini de
sânge ţipând şi... omorându-se unii pe
alţii.
'Ce dracu ?’
Dar nici nu apucã sã tragã o înjurãturã
sãnãtoasã când pe uşã nãvãli şeful bazei,
cu ochii scoşi din orbite şi cu gura roşie,
plinã de sânge.
'Parcã plecasei, cãcatule’
-Tu...tu..din cauza ta murim noi aici...
urlã sperietoare şi se aruncã asupra lui
Rãzvan, deschizând gura, dar navãli cu
dinţii în bara de oţel a mesei şi îşi rupse
mandibula.
-Ce, mã, cãcatule, mã înjurai înainte cã nu
îmi fac treaba şi acum..ce cãcat eşti
mã...acum zici cã eu vã omor..cum dracu sã
vã omor eu mã ? Tu nu vezi cã TU mã omori
pe mine ? Vitã.
Rãzvan era foarte speriat şi foarte nervos.
Luã un tub de metal în mâini şi îi zise
rãnitului :
-Eşti un mare cãcat, ştiai ? Aha..te
ridici, aşa deci ? Nu vezi mã, cã nici faţã
nu mai ai ?
Şi îl lovi peste ambele picioare cu toatã
forţa. Tubul fracturã picioarele 'şefului’,
iar acesta începu sã urle.
Rãzvan ieşi din laborator şi alergã spre
maşina lu.
Fostul şef era o masã de carne, aflatã în
propriu sânge pe jos. Vru sã ţipe dupã
Rãzvan, dar tot ce ieşi furã nişte
şuierãturi :
-Mã, baiete, ţi-am zis sã ai grijã de
laborator. Cine dracu te-a pus sã fii
infectat şi imun cu virusul ACH5 ? Ne-ai
infectat pe toţi. Ultra posse nemo
obligatur. Cãcat. M-a luat deja.... bãiete,
nu fugi !
