Lipsa,lipsa,imi spunea Fantastica,
ranile tale nu exista,le-am cautat,esti
tanar pesemne,
nu te-a lovit palma pamantului.
Si isi ducea mana la fruntea
ostenita,Fantastica,
si nu se mai oprea din vaitat,iar glasul ei
ragusit si lovit,desigur,
de palma aceea in care zaceau pildele
profetilor si
sonoritatea timpului istoric,ma umilea si ma
tavalea adanc
in era multimilor spoite,iar spinarea mea
incovoiata ii cara trupul,
candva mandru si consistent,acum un fulg de
intentii controversate.
Tonul ei inegal se zbatea pe spatele meu de
animal stimulat,
esti o idee noua,asa imi zicea ea amar,
oameni dupa oameni treceau si faceau semnul
crucii,
eu,palid,natang,lucrare a unei forte
absolute,cu ochii-n parul ei inecacios,
eu,hohotind in rastimpuri refrenul
asteniilor violete,mare seceta,
mare seceta,asa plangea iar si iar,pe
spate...
