Ultimul obstacol al primului sentiment
Iubirea cheamă iubire şi ea,
Cu toată puterea şi dragostea sa,
Dar ura e oarbă şi îşi iese din minţi,
Prin gelozii scăldate-n îndoieli fierbinţi.
Fiinţe umile nepăsătoare trec,
Prin torturi, în grotesc se întrec,
Trecut-am prin ele ca un fulger prin nor,
Şi am simţit că mă nasc, cresc şi că mor.
Dumnezeu e toată dragostea ce o simt,
Sunt înconjurat de făpturi ce Lui se-nchină,
Prin ele îmi iau un aprig avânt,
Avânt ce mă poartă înspre lumină.
Şi-n universul pierdut în neştiinţă,
În ploaia rece şi cu gust amar,
Eu par un crin ce râde-n suferinţă,
Şi cere nopţii visuri de coşmar.
Mi-aş fi dorit să nu mă nasc,
Să nu-mi văd zâmbetul crispat,
M-am săturat tristeţi să mai pasc,
Şi să cerşesc speranţe din păcat.
|
