Sunt singur, retras în neantul meu,
Undeva la marginea unui abis,
Şi-n hăul său mă simt atras mereu,
Căci în inimă totul e zidit şi închis.
Am nevoie de cineva să mă scoată de-aici,
Am nevoie de-o iubire sinceră şi curată,
Ca zidul să-l facă mii de fărâme mici,
Să scoată pe braţe o fiinţă trădată.
O, cît de sumbru pare totul în jur,
Unde e steaua de a cărui lumină am nevoie ?
Încerc cu disperare iubire să fur,
Dar întunericul strigă că nu am voie.
Sunt prinţul blestemat de o zînă rea,
Ce cândva cu patimă şi foc am iubit-o,
Iar blestemul îl poate dezlega,
Fiinţa a cărui iubire e pură şi nepreţuită.
Mă rog cu ardoare inima să-i plângă,
Şi iubirii mele libertatea să-i redea,
Şi-n al meu suflet cu rana sa adâncă,
A sa dragoste să poată radia.
