Sunt singurul ce-ţi ştiu durerea,
Sunt unicul ce poate s-o aline,
Din tine-mi creşte faima si puterea,
Iar dragostea-mi rãsare tot din tine.
Eşti singura ce-mi ştii suspinul,
Şi unica ce mã iubeşte amarnic,
A ta tristeţe neagrã îmi arde sânul,
În timp ce-a ta splendoare creşte falnic.
Pe aleele adormite enigmatic mã plimb,
Glumesc în şoaptã cu vântul ce adie,
Întunecimea ta contrastã în al meu nimb,
Nimb ce se pierde în a cerului feerie.
Prietenã îmi eşti când suferinţa mã încearcã,
Cu tine ea dispare şi mã inundã viaţa,
Aşi vrea sã nu mai fie ziuã parcã,
Şi nici sã nu se mai iveascã dimineaţa.
Cînd ploaia cea urâtã prin ropot te loveşte,
Şi frigul crunt începe sã domneascã,
Sunt singurul ce stã cu tine şi-ţi vorbeşte,
Cãci sunt amicul ce n-a `ncetat sã te
iubeascã.
