Iubire ucisã
Iubirea ţi-am rostit cu inima încinsã,
Luna lãcrima la auzul vorbelor mele,
A ta privire pãrea şi ea atinsã,
Romanticul suprem se renãştea sub stele.
O searã ruptã din poveşti am petrecut,
Vorbeam ca doi copii neştiutori,
Toatã iubirea lumii atunci s-a nãscut,
Din ochii mei candizi şi visãtori.
A doua zi o vrajã te rãpuse,
Şi tot frumosul ce a fost în noapte,
Pãrea prin gestul tãu cã nici nu fuse,
Cãci ucidea-i a mele sentimente coapte.
M-ai alungat prin vorbe aspre şi haine,
Dupã iubirea şi-ncrederea ce ţi-am rostit,
O mare laşitate rãbufnea din tine,
Şi întunecase chipul care l-am iubit.
Iubirea ce atunci mi-ai promis,
Ai renegat-o cu o mare nepãsare...
Dragostea cu urã mi-ai ucis,
Şi triumfai pentru a ta trãdare.
Mã ignorai atunci când ne-ntâlneam,
Sãrbãtorind cu alţii a ta prostie,
Cu toatã dragostea eu te iertam,
Dar arunca-i indiferenţã şi trufie.
Mãcar sã ne vorbim, cu lacrimi te-am rugat,
Al tãu glas frumos de înger sã-l aud,
Dar în zadar, cãci iar m-ai alungat,
Lãsându-te învinsã de un sentiment absurd.
Mi-ai ucis cu urã şi sadism iubirea,
Nu ştiu dacã o voi mai putea trezi vreodatã,
Dar ştiu cã pentru acele clipe, amintirea,
Va rãmâne în mintea mea, frumoasã şi curatã.
|
