Sufletul mi-a devenit un cimitir fãrã soartã,
Al iubirilor ucise şi prefãcu-te în scrum,
Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliatã,
Ce le-a condus pe ultimul drum.
Un vot în urna disperãrii e fiecare clipã
trãitã,
O nouã creaţie a mea, e fiecare om întristat,
Iar cuvintele tandre rostite de iubitã,
Au devenit jigniri şi - aduceri de pãcat.
Privesc fãrã sã vãd, ascult fãrã sã aud,
Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,
Aici unde speranţele adorm ori se ascund,
Mustrate de demonii coborâţi din nouri.
Mã sfâşii pentru ca sã pot trãi,
Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,
Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,
Cãci nu mai pot respecta poruncile zeilor.
Aştept cu nerãbdare vremea când viermii,
Vor visa zâmbitori pe oasele mele,
Şi timpul când mama în mijlocul iernii,
Îmi va pune la cap mãnunchiuri de stele.
