Cine sunt eu ?
Ce am făcut pentru lumea aceasta ?
Ce am făcut pentru cei ce mă iubesc ?
De ce oare îi mai iubesc ?
Nimic ?
E prea generos răspunsul.
De fapt nu există răspuns,
Decât …
Cine sint ei ?
Ce a făcut lumea aceasta pentru mine ?
Ce au făcut cei ce mă iubesc pentru mine ?
De ce oare mă mai iubesc ?
E ridicol
Am râs când m-am născut,
La fel când mi-a căzut primul dinte.
Râdeam când mă băteau părinţii …
Am râs în durere,
La fel în clipele de tristeţe.
Am râs în faţa morţii,
La fel chiar de destinul meu …
Am râs de toată lumea.
Dar oare n-am râs chiar de mine ?
Atunci … voi mai putea râde vreodată ?
Plouă …
Plouă … cu pietre mari.
Or să cadă fulgere şi o să vedem
un întuneric scârbos.
Vor cădea viori …
Vor ieşi cântece …
Or să se nască iubiri.
Vor cădea iubiri.
Atunci … o să plouă iar.
Nu vom vedea nici de data asta curcubeul.
Sunt trist
Am atins punctul maxim al tristeţii.
Culmea negativă a paroxismului tristeţii …
Parcă ar exista pozitiv în tristeţe ?
Nu poţi fi trist şi să râzi. Ha, ha, ha sunt
trist.
Port atâta amărăciune în mine,
cât într-o casă de copii orfani.
Diferenţa e că ei nu-şi dau seama de durere,
însă eu, nici atât.
Asta face ca amărăciunea să fie dublă.
De ce sunt trist ?
Sunt atât de trist, încât nu pot răspunde în
versul ăsta.
De ce nu plâng ?
Pentru că gândesc.
Exil cerebral
Aruncat gânditor într-o noapte furtunoasă,
plâns de iubită, astre şi lună,
încerc detaşări de corpu-mi sleit,
cosmogonic avântat, risipindu-mă-n vise,
universul înghit iar infinitul mi-e hartă
pentru
rătăcirea turbată a nimicului meu.
Stelele, mări albe sunt pentru ochi,
sufletu-mi negru decolorându-se de ele,
osândă fiind exilarea-mi în constelaţii
rebele …
In constelaţia câinelui; turbat am muşcat din
lesa ce mi s-a pus peste suflet; celei de-a
cincea stea dulău,
i-am luat locul, urlând la imensul negru şi
sori străini.
În carul mare am refuzat bărbăteşte exilul,
căci am fost odată bou pe Pământ, şi nici nu
vreau
să mă picteze Grigorescu înjugat la car.
În Rac, am ocolit, nu c-aş da înapoi,
dar cleştii mei sunt tociţi de bestii umane,
iar să-i ascut în pătrarul lunii, ar fi
pierdere de timp
şi cum aici timpul stă în loc, nu are rost …
În Leu m-ar încânta ideea, dar am o frică
nebună de idei, căci exilul li-l datorez; iar
dacă o să-mi vină ideea de a mă întoarce pe
Pământ, sunt un om ratat pentru a doua oară
în viaţă.
Dar viaţa în alb şi negru de aici, nimicul
frumos-diavolesc, răcoarea inimii mele,
răcind şi mai tare acest univers, îmi refuză
exilul dându-mi plăcerea
de a fi un om ratat pentru a doua oară în
viaţă.
E corect totuşi …
Sunt frumoasă
Arăt ca o umbră desfigurată,
ca o ceaţă risipită.
Arăt ca o plantă strivită,
ca o nebună tristă.
Arăt încă destul de bine,
am fost şi mai rău.
Dar cui îi mai pasă,
în afară de mama ?
Simt că pot
Simt că încă pot,
Dar asta-i tot …
Merg la capra unui pod,
Unghiile mi le rod,
Căci al meu iubit norod,
De la moş până la plod,
M-a făcut vieţi să înnod,
Şi s-aleg pribeag exod.
Cad …
Cad. Mă ridic.
Mă ridic căzând …
Plâng. Râd că plâng.
N-am mai plâns demult …
Râd şi plâng. Ah! Le-am amestecat.
Dar de ce îmi curg lacrimi printre dinţi,
Iar ochii se cutremură-n hohote ?
Se întâmplă ceva cu mine … ?
Se mai întâmplă ceva cu cineva ?
Nu ? … Of, iar numai eu …?
Vreau să mai plângă cineva,
Să mai râdă careva cu mine,
Căci e trist să râd de unul singur.
… ?
sper să aud veşti bune despre mine,
căci în mintea mea tună nelinişte.
Păsări negre îşi fac cuib în ţeastă,
hrănindu-se din ochii mei albaştri de durere
…
Zâmbesc şi suport bucuria de a rămâne orb.
Oare nu-i mai bine să nu văd nimic ,
decât să văd nimic ?
Să mi se redea vederea numai atunci când îmi
vin copiii acasă.
Nu vreau să vadă că sunt bucuros.
Frumoasă mai eşti viaţă
Nu e curată, e nedreaptă.
Este lipsită de culoare,
E urâtă şi neagră la suflet.
O înjur şi-mi râde în nas,
O alung dar mă cheamă …
Mă alungă, dar o chem.
O storc de bucurii şi-mi curge tristeţi.
Îi implor noroc şi îmi aruncă dispreţ peste
umăr.
Of … haimana perversă,
Te iubesc la nebunie …
Frumoasă mai eşti viaţă !
Mustrări
Mustrat de conştiinţă,
Şi torturat de păcate,
Am îngenuncheat şi am spălat
picioarele unui mare păcătos.
De îndată, apa se făcu neagră, neagră
şi urât mirositoare.
Uitându-mă mai bine am constatat,
că apa nu se făcu neagră de la picioarele
lui,
ci de la mâinile mele.
Acasă
Peretele drept, alb, spitalizat,
Mă oboseşte.
Peretele curb, roşu, conturat zidăresc,
Mă excită.
Peretele cu o gaură mare în el,
Mă face să mă simt liber.
Peretele murdar, cu mucegai şi împăienjenit,
Mă distrează.
Patru pereţi …
Mă plictisesc.
Dar între cei patru pereţi descrişi,
Mă simt ca acasă.
Sentimente contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea este strigătul meu,
Ce s-a spart într-o tăcere zgomotoasă.
Vis urât
Mă scutur ca bătrânii copaci,
Păcatul îmi pluteşte uşor, ca o frunză,
Care timidă atinge pământul
Şi îşi face loc printre celelalte în culcuş.
Am reuşit să aştern un covor de păcate.
Trebuie să mă încalţ pentru a păşi pe el,
Deoarece sunt prea murdar pe picioare.
Mă aşez … ce pufos este covorul.
Privesc cerul fără stele, negru catran …
Doar o lună plină, mare şi roşie.
Plouă încet cu aghiazmă, luna nu dispare;
În loc de curcubeu apare doar o fâşie neagră.
Da … negru peste cerul negru. Adorm în
sfârşit.
Mă trezesc brusc căci un coşmar nu-mi dă
pace.
Se făcea că eram un om curat, iubitor
şi de o bunătate rară, iar cerul era
albastru,
şi era şi soare. Da, îmi amintesc bine, era
şi soare.
Lumea în jur dansa bucuroasă iar afară ploua,
şi încet se contopeau culorile în curcubeu.
Toţi dansau, râdeau şi erau bucuroşi …
Uf ! ce vis urât am avut.
La o cafea …
Îmi beau cafeaua, mă suport,
iubesc mârşăvia nopţii şi îmi transfer
gândurile iezite, în zaţul neuniform al
băuturii…
Puneţi-mă cu gura la ţeava de eşapament a
maşinii
şi porniţi dracului motorul …
Vreau să fumez moartea şi să-i suflu în
scârbă
fum peste coasă.
Iar scrumul, ce va fi chiar sufletul meu,
i-l voi scutura cu dispreţ, precum curvele în
baruri,
în păru-i zmult şi năclăit de sânge.
Atunci îi voi striga, sărind bucăţi din mine:
Am fost mai şmecher la viaţa mea decât tine
curvo …
