Doar poetul …
Călătoresc în noapte,
Prin murmur de şoapte,
Mă agăţ de culori,
Mă înec în pudori.
Goale puştoaice mă-mbie,
Luna amorul mi-l seacă,
Tot ce-am ucis o să-nvie,
Golind infinitul de-ndată.
Mă car în coşciugul de aramă,
De pe frunte dau flori la o parte,
Întreaga suflare mă bagă în seamă,
Încep monologul, deschizând a mea carte :
Veniţi să vedeţi tristeţea în lanţuri,
Crestată pe fruntea brăzdată de şanţuri,
Râde - ţi de mine şi scuipaţi-mă-n faţă,
Căci eu sunt călăul de dimineaţă.
Eu am ucis bucuriile voastre,
Din porunci pe care eu mi le-am dat,
Nu-mi pasă de moarte, de soartă, de astre,
Nu-mi pasă de mine, iar pe voi v-am trădat.
Căutaţi-mi mormântul şi profanaţi-l,
Lespedea, crucea, să le faceţi fărâme,
Doar poetul … pe dânsul, iertaţi-l,
Căci trist s-a născut şi trist v-a rămîne.
|
