Trecut-au anii...
Trecut-au anii ca o clipă,
Cuib îşi făcuse şi uitarea,
Şi doar fotografia de sub sticlă,
Îmi mai trezea din când în când ardoarea.
Străbat cu gându` împovărat de ani,
Încet a timpului cărare,
Căci pe băncuţă sub castani,
A mea iubire e, ori mi se pare ?
Cu pasul lent şi mult prea mic,
Sfios ca-n anii tinereţii,
Mă simt un june de bunic,
Ce dă răscoală vieţii.
Şi îmi ridic rebel reverul,
Aprind şi o ţigară ca boem să par,
Prin fumul rotocoale priveam cerul,
Şi mă gândeam cam cum s-apar.
Şi în gândirea mea bătrână şi firavă,
Cum să îmi fac intrarea-n scenă,
Trecuse timpul prea în grabă,
Şi sparse clipa cea boemă.
Iar cînd privirea de pe cer am coborât,
Băncuţa era goală …
Îmi las reverul hotărât,
Şi suflu amar în fumul de ţigară.
Mă aşez pe bancă şi oftez,
Căci tristă-i viaţa spre sfârşit,
Să mă gîndesc la tinereţe, nu cutez,
Căci gându-mi este obosit.
|
