Dupã o tãcere lungã mormântualã,
Cel mai frumos sunet ce poate fi auzit,
Este a ta voce blândã, senzualã,
Ce învie sentimentele ce au murit.
Singura luminã ce poate sã luceascã,
Dupã întunericul ce viaţa a vrut sã mi-o
deşire,
Este cea venitã din privirea-ţi îngereascã,
Un vechi luceafãr reîntors la a sa iubire.
Dupã frigul ce iubirea doreşte a îngenunchea,
Fãcînd-o sã se simtã stingherã şi umilã,
Unica caldurã ce mai poate radia,
Este cea din sufletu-ţi pur de copilã.
Iar dupã tristul meu destin primit,
Singura plãcere ce mi-am dorit s-aparã,
Ai fost tu fiinţã cu trup nepreţuit,
Ce ai adus iubirea de odinioarã.
Te-ai reîntors la mine chip de soare,
Dupã atâta suferinţã ce-am purtat,
Sunt fericit acum, dar ştii tu oare,
Cât în durerea mea eu te-am strigat…?
