Ecoul inimii
În umbra sufletului meu cald,
Şi a iubirii mele aprinse,
Trãiesc lumini care nu ard,
Şi ruguri demult stinse.
Ai apãrut precum o zânã,
Nu te cunosc, deşi aşi vrea,
Frumoasã eşti ca o cadânã,
Şi radiezi precum o stea.
În chipul fraged ca o fructã coaptã,
Pe pielea albã ca o calã înfloritã,
Sclipesc doi ochi ce-mi spun în şoaptã,
Cã tu eşti fata mult-cãutatã şi doritã.
Doar neantul îmi mai stã în cale,
Cãci nu pot şti ce oare tu gîndeşti,
Şi-a ta mişcare tristã, moale,
Îmi sugereazã cã ai uitat sã mai iubeşti.
Doresc enorm sa-ţi fac pe plac,
Sã râzi…din tine sã emane fericire,
Dar sunt cuprins de teamã şi de trac,
Cã ai sã râzi de mine şi a mea iubire.
Aşi da orice sã pot sã-nving,
A ta privire ce tot curajul mi-l distruge,
Şi-n trupul tãu focul iubirii sã îl sting,
Cu sãrutãri, iar noaptea cu plimbãri nãuce.
|
