Îngerul otrăvit
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul îl lovea,
Iar lacrima-i luceşte pe o geană.
Sub un stejar priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu pitit,
De lumea a cărui bunătate apune.
Mă-ndrept sfios dar plin de fericire,
S-ajut pe îngeraşul otrăvit,
Dar el îmi zice : - Mă copile,
Pentru ce ai oare de trăit ?
Privi-i cam încurcat la minte,
Căci vorba lui nu înţelesesem,
Şi m-aşezai alăturea-i cuminte,
Începând o conversaţie să ţesem:
- Tu înger, îngeraşul meu,
Cum poţi tu oare a muri,
Când Tatăl nostru este Dumnezeu,
Iar ai săi fii, eternul vor trăi ?
- O, tu copile nu fi prost,
Căci eu nicicând nu voi muri,
Dar lumea e departe de ce-a fost,
Iar a ei răutate ne va otrăvi.
Nu mai avem putere să luptăm,
Căci mintea omului e întunecată,
Toţi îngerii spre Domnul o-ndreptăm,
Dar este greu, căci este ferecată.
De aceea de răutatea ei mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi v-a ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va putea fi oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
Cătuşe ce au prins şi-a noastră fericire,
Alături de-un Isus cu inima îndurerată.
Noi nu murim dar lumea voastră da …
Căci în ghearele satanei este prinsă,
Şi doar iubirea dintre ei îi va salva,
Iar otrăvirea îngerilor va fi stinsă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit primul înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
|
