In sfarsit,natura mi-a raspuns
la chemare.Si-a trimis din cer mesagerul
zapada ca raspuns la rugile mele arzatoare
si mii.
Afara e alb,iar totul
straluceste.Nu vezi chip de om,nici o urma
prin zapada scartaind.Oare sunt prima care
vrea sa-i vorbeasca,care vrea sa se bucure
de ea?
Zapada e considerata o
bucurie,dar pe nici un copil nu-l vezi
facand bulgari sau numarand fulgii de
nea.Oare acum zapada,care e prilej de
bucurie,e considerata tristete?Oare oamenii
nu vor sa iasa sa vada minunatul peisaj?
Nu,toti stau pe langa cuptoare,foarte
ocupati de grijile cotidiene si de alte
maruntisuri.
Trantindu-ma in zapada,ii simt
inima calda care bate cu putere pentru
noi.Cand ma gandesc ca viata unui fulg poate
fi atat de scurta.Dar,oricum el coboara din
inaltul cer pentru a ne bucura pe noi,chiar
daca isi stie soarta tragica.El vrea sa ne
faca fericiti,dar noi suntem tristi.
De ce?Am ajuns sa avem sufletul
atat de imprietit si rece?Mai rece decat
zapada?Daca zapada nu este o bucurie,atunci
ce poate fi considerata o bucurie?Bani mai
multi,obtinerea unui post mai bun,o noua
rochie sau cel mai scump parfum?
Toate aceste lucruri trec fara a
ne da seama.Trec atat de repede,incat cand
suntem batrani,ne intrebam oare copilaria
mea a existat?M-am jucat vreo data in zapada?
Dupa infinitele intrebari pe care
mi le pun,zapada nu mai raspunde.E
trista,dar spera ca mai exista suflete care
abia asteapta prima ninsoare,asteapta sa
vada primul fulg de nea care moare pentru a
ne bucura.
