Portocala se storcea în paharul de întuneric,
când valurile nimicului îţi spãlau tãlpile.
Fantome cu ochii roşii despicau însingurare
pescarilor - suflete conservate în dulceaţa
marinã.
Nu vã temeţi de nisipul ce îngroapã
scrisoarea de dor a unui marinar,
cãci prezentul trecut, i-a cunoscut gândul
Şi nu-l va putea da uitãrii, înainte ca
pescãruşii, sã rosteascã un ultim cânt
melancolic.
Cuvinte rãzbat în ziduri de apã,
se înalţã ecouri din dantelele sfâşiate,
smaralde sticloase şi reci, te privesc din
abis,
fiorii te mângâie printre deşerturi.
Nu vã sfiiţi voi mârşave scântei
mimul şi-a încetat cãutarea în sticlã
dar dopul îl ţine încã ostatic.
Profetul îşi întãreşte credinţa prin sete şi
foame.
Rãspântia unui drum cu o cale
e lesne un punct sãpat pe o cruce,
rãboj pentru negustorul de vase din humã
popas milenar al misticei Zina - ţiganca
oloagã
şi gazdã mie, cel ce nu-şi cunoaşte hotarul.
