Pe-un cui de ruginã,
Ce împunge pielea zbârcitã
A bietei odãi, stã timpul.
Ceasul s-a stins
Când roţile roase au tãcut.
O lunã cãruntã agãţatã
În colţul obtuz,
Scurge raze
Din valuri de ceaţã
Se nasc Afrodite plinuţe,
Sã poarte în gondole
Scrumul visãrii, nectarul uman
Ars peste noapte
De balauri fictivi.
Se înalţã iar spre adâncuri difuze
În turnul uitãrii,
Nopţi au sã fie din nou,
Idile Valpurgice
Sã ascundã-n caverne.
Obscure cãi
Celui ce nu vede orbirea.
