mi-au rãsãrit cai negri pe la tâmple
cai negri, cu coame ca nişte munţi,
cu pielea de nectar, cai sãlbatici,
negri care aleargã
liberi
aleargã pe câmpii uniforme,
virgine
in cãutarea unei plãceri nebãnuite
sã alergi fãrã a întreba de ce ...
Gloabele stau mãcelãrind fânul...
şi sapã gropi,
dar caii negri
aleargã, liberi,
aleargã...
de sub copitele lor
- stele de criţã -
se nasc alte margini ale infinitului
se nasc alţi cai,
podoabe de pus in pãrul
iubitelor,
se nasc frunze de cer,
si albastru cu gust vesel,
copaci cu braţele pline de iubire,
lacrimi de lumina,
si pulpe de stele,
tãlpi de soare,
cosiţele zilei de mâine.
Gloabele stau mãcelãrind fânul
în mãsele
şi sapã gropi,
dar caii negri
aleargã, liberi.
aleargã
vinovaţi şi neştiutori
de nerele, de iele,
ei aleargã
din prãsele,
iar spuma lor naşte comete,
cometele nasc gheaţã
cu cu inimã de noapte.
copitele lor
sunt potcovite cu iarba fiarelor,
si cu focul licuricilor,
cu surâsul florilor impietrite.
caii negri, aleargã liberi pe câmpie,
dupã un crez al lor,
dupã o poruncã -venitã nu se ştie de unde-
dupã o magie, un vis, o culoare
ce nu poate fi numitã culoare.
ei au pieptul cât iubirea,
ochii ca un strigãt,
pãrul atârnat de cer.
cozile lor sunt un poem boreal,
tropotul lor o veşnicie.
Ei sunt caii negri care
aleargã liberi,pe câmpie,
fãrã sã întrebe de ce fac asta!
ei s-au nãscut din alergare
iar eu îi simt pe la tâmple.
Imi pun papucii şi ies pe balcon
sã fumez o ţigarã.
pe cer se vãd caii negri care aleargã
iar în mine se vãd cãpiţe de fân
din care gloabele mãcelãresc cu grijã
maternã.
mi-au rãsãrit cai negri pe la tâmple
cai negri, cu coame ca niste munţi,
cu pielea de nectar, cai sãlbatici,
negri care mã respirã, mã cheamã
îmi fac semne cu copita pe umeri,
pe cercel, pe buze.
aproape ca este mâine
si aleg sã alerg
dintr-o alergare
în altã alergare..
