-Deci ştim cã...Stingeţi becul ãla
cã e destulã luminã!
- Un neon ajunge, chicoti un elev
din spatele clasei, referindu-se maliţios la
chelia perfectã a domnului profesor de
chimie, poreclit â€ŢAcid sulfuric" de elevii
celui mai important liceu al unui mare oraş
de provincie.
- Deci ce ziceam?...Unde
rãmãsesem?...Aşa, deci ziceam cã substanţele
chimice sunt de douã feluri: simple
şi...Popescu!
- Da, dom’ profesor, se ridicã cel
strigat.
- Popescu...şi mai cum?
- Marius, rãspunde elevul, uimit
cã â€ŢAcid sulfuric" se interesa de prenumele
sãu. Numai cã rãspunsul, dealtfel corect
dacã întrebarea ar fi fost corespunzãtoare
acestuia, stârni o furtunã de râs în clasã,
repede împrãştiatã de privirea
fanckensteinianã a profesorului.
- Popescule, iar nu eşti pe
recepţie. Eu vorbesc aici ca...ca cine?...şi
tu nici nu te sinchiseşti sã, vorbeşti cu
colegul...
- Ba nu cu mine, dom’ profesor, se
apãrã cel pomenit. Nu ştiu, vorbea singur,
cã eu nu i-am rãspuns. Îşi povestea singur
filmul de asearã cu van Damme...
- Stai jos tu!...Discuţi cu colegul
şi îl distragi şi pe el de la lecţie. Poate
cã nu vrea sã-i povesteşti tu filmul...
- Pãi nu, cã l-am vãzut şi eu de mai
multe ori...
- Stai jos tu, n-auzi!...Dupã ce cã
îmi frecventezi orele atât de rar nici mãcar
nu ai bunul-simţ sã taci când vorbesc eu.
- Ştiu, am greşit, dom’ profesor, vã
rog sã mã...încercã sã se scuze vinovatul.
Numai cã nu apucã sã termine fraza, cãci fu
luat cu putere de plete:
- Dar nu, tu eşti neobrãzat, tu eşti
nesimţit...
- A1 Au! A!
- Ce â€Ţau" ? A, te doare? Dacã e prea
mare. Dacã te tundeai când ţi-am zis eu nu
mai aveam de ce sã te apuc.
- Dar nu mi-aţi zis, scrâşni elevul
Popescu.
- Nu? Pãi cum, dacã te vãd din joi
în paşti. Şi nici când catadicseşti sã ne
onorezi cu prezenţa nu te vãd, cã dacã
întreb cine-a învãţat eşti primul sub bancã.
Şi dacã eu nu ţi-am spus tu nu ai oglindã
acasã sã te vezi ce neanderthalian eşti?
Popescule, sã stai aşa la tac-tu şi la mã-ta
acasã, nu aici. Aici eşti la şcoalã, o
instituţie de învãţãmânt şi educaţie...Ce-ai
zice dac-aş veni şi eu cu laţe de-astea, şi
profesorul îşi trecu degetele prin
chelie. â€ŢV-aş întreba de unde aveţi soluţia
de regenerat pãrul", gândi Popescu cu o
umbrã de zâmbet. Am mai vãzut zilele
trecute, continuã â€ŢAcid sulfuric", sã nu-mi
vinã ochilor sã creadã, o pereche de tineri:
ea tunsã scurt, bãieţeşte, el cu coadã, de
fatã. Noroc cã se deosebeau dupã...dupã
îmbrãcãminte.
Clasa râse de complezenţã, deşi cine
ştie ce era în mintea unora, doar erau
adolescenţi.
- Mãi, podoaba capilarã nu este
pãrul, ci mintea, sã ştiţi asta. Cine are
pãr mai mult are minte mai puţinã, iar cine
are pãr mai puţin are minte în compensaţie
mai multã...
- Autoaluzie, şopti cineva din
mijlocul clasei.
- Autoiluzie, îl corectã, glumeţ,
altul.
- Uite ce este, Popescule, sã nu te
mai vãd aşa cã mã sperii. Mâine vii tuns şi
sã vii! Ai înţeles?
- Da, dar mâine n-avem orã cu
dumnea...
- Eşti obraznic în continuare?
- Nu, dar ziceam doar cã...
- Îmi rãspunzi?!...De ce taci când
vorbesc cu tine?
- Dacã spun ceva ziceţi cã vã
rãspund. Asta îl înfierbântã pe profesor,
care mai avea doar doi ani pânã la pensie:
- Popescule, Popescule! Nu te juca
cu focul cã s-ar putea sã te arzi! Eu atât
îţi spun. Nu încerca sã te dai mai deştept
decât mine. Am avut de-a face cu destui
puşti neruşinaţi de teapa ta şi te-asigur cã
toţi mã ţin minte. Am sã-ţi pun o întrebare
şi dacã n-o ştii ai nota â€Ţdoi" cu felicitãri
de la mine. Sã te duci sã mã reclami şi la
Haga...Spune, mã rog, ce-i ãla un izotop?
- Un izotop?
- Exact. Ai auzit de-aşa ceva? Îţi
spun eu cã existã.
- Un izotop...izotopul...deci un
izotop este...reprezintã
adicã...deci...izotopul este acea parte
componentã a...Dar inutil aştepta salvarea
din partea colegilor, cãci nimeni nu
îndrãznea sã-i şopteascã.
- Nu ştiu, dom’ profesor, recunoscu,
cu demnitate, elevul.
- Deci nu ştii...Bun. Uite,
Popescule, îţi mai acord o şansã...
- Da, promit sã nu mai vorbesc în
timpul orei.
- Nu, nu, nu, ridicã-te...O şansã,
ziceam. Adicã încã o-ntrebare. Dacã ce-i ãla
un izotop n-ai ştiut spune-mi atunci care
sunt izotopii hidrogenului.
- Toţi, dom’ profesor?
- Câţi ştii.
- Sunt mai mulţi?
- Bravos, îmi placi. Şi pe patul de
moarte ai puterea sã râzi. Deci nici asta n-
ai ştiut. Ţi-am pus douã întrebãri. Ar
trebui sã-ţi dau doi de â€Ţunu", dar te iert:
îţi dau unu singur â€Ţdoi". Sã te duci acasã
la mãmica şi sã-i spui:" Mamã, fii mândrã,
ai fãcut un copil deştept...de dã-n stâlpi!"
Şi mâine sã vii cu ei. Nu cu stâlpii, cu
pãrinţii. Dar ce sã...mi-nchipui cum sunt.
Vorba ceea; cine mãnâncã şoareci din pisicã
se trage. Ia spune, unde e tac-to?
- Nu-i acasã.
- Unde e, unde lucreazã? Lucreazã
mãcar sau taie frunze la câinii comunitari?
- Lucreazã, dar nu aici.
- Dar unde?
- La Bucureşti.
- Unde la Bucureşti?
- La Ministerul Învãţãmântului.
- Bine, bine, la Ministerul
Învãţãmântului, dar ce e acolo? Cã poate fi
mãturãtor, portar, bãgãtor de seamã...
- Nu, e subsecretar de stat. A fost
numit alaltãieri.
Exigentul â€ŢAcid sulfuric" rãmase cu
mâna în care ţinea stiloul spre a trece nota
suspendatã în aer. Privi câteva momente la
Popescu şi în clasã, apoi cu alt glas:
- Mãi, Popescule, mãi, Mariuse-
Marius, parcã-, stai liniştit cã nu-ţi
dau â€Ţdoi". Am vrut doar sã te ambiţionez, sã-
ţi atrag atenţia. Sã te fac sã-nveţi mai
mult, fiindcã ai nişte posibilitãţi
intelectuale deosebite, pe care însã nu le
fructifici...Ori eu asta vreau, sã te-ajut,
sã-ţi îmunãtãţeşti performanţele şcolare,cã
doar n-am nimic cu tine, înţelegi?...Haide,
stai jos acum şi încearcã sã te concentrezi
mai mult, sã fii mai atent la lacţii,
fiindcã chimia este o materie utilã în viaţã
şi chiar frumoasã dacã ştii s-o
descoperi...Sper cã nu e din cauzã cã nuţi
place cum predau eu...
Nu, dom’ profesor. Mulţumesc. Şi
elevul Popescu se aşezã în bancã, în timp ce
profesorul îşi ştergea dupã frunte
broboanele de sudoare apãrute ca din senin,
gândind: â€ŢTicãlosul de Sucitu! Sã mã mintã
el cã tatãl lu’ Popescu de la F a fost numit
subsecretar de stat în minister!".
Dupã numai câteva clipe elevul
Popescu, bãiat cu bun simţ totuşi, îndrãzni
sã se ridice din bancã:
- Dom’ profesor!...Mã scuzaţi.
- Da, dragul meu, ce este? Spune, te-
ascult!
- Ce vroiam sã?...Sã mã mai tund? Cã
eu sunt într-o formaţie rock şi...
