Cei doi fosti colegi de liceu se
întâlnirã dupã aproape douãzeci de ani. Unul
fusese plecat în tot acest timp în
strãinãtate nemaiştiind nimic din ce se
întâmplase cu foştii lui colegi şi, în
consecinţã, dornic sã afle cum îşi pusese
destinul semnãtura pe vieţile acestora,
celãlalt, patriot declarat, rãmãsese pe
meleagurile noastre fiind în mãsurã a-i
potoli primului setea de informare:
- Ei, dar cu cine crezi cã m-am
întâlnit acu vreun an de zile? Nu ghiceşti.
Cu Bodea. Elefantul, bre, ai uitat cum îi
spuneam?
- N-am uitat, se poate. Şi ce mai
face? Era bãiat deştept.
- Stai sã-ţi zic, c-a fost una bunã
aici. Din vorbã-n vorbã, tot aşa despre
colegi, îmi aduc aminte de roşcatã.
Bãbeanca, bre, ai uitat cum o porecleam? Ei,
zic, cã mã întâlnisem cu Tudose- apropo, a
ajuns şi-ãsta un nimic: profesor de
matematicã într-un sãtuc uitat de lume, prin
Gorj, zi-i şi tu!- şi-mi povestise de
Roşcatã, aşa cã sã-i spun şi eu, la rândul
meu, lu’ Bodea. Zic:" Am auzit cã ar fi
divorţat de-al doilea bãrbat şi acu’ vreo
doi ani s-ar fi recãsãtorit cu un avocat, un
pãmpãlãu, cãci vorbeşte toţi cã l-ar înşela
pe faţã cu un procuror", ea fiind grefierã
la tribunal.
- Grefierã? Nu-i rãu, se minunã
stranierul.
- Stai, bre, aşteaptã sã termin, cã
acu’ vine ce-ul şi mai tare. Bodea când aude
se îngãlbeneşte. Te-ai prins?
- Da, parcã o simpatiza din liceu.
Nu el era ãla care-i punea câte-un trandafir
în bancã?
- Bingo! Stai sã vezi! Şi pe-ormã
dau sã-l întreb şi pe el cu ce se ocupã.
Zice:" Ce sã fac, sunt avocat. M-am însurat
acu’ vreo doi ani cu o grefierã de la
tribunal. O fostã colegã de liceu". Am rãmas
mascã. N-am apucat sã mai zic nimic cã dus a
fost, de-am fãcut cinste fãrã sã vreau. Şi-
acu’ vreo lunã am aflat c-ar fi
divorţat...Ei, este cã-i bunã?
- ?!
- Toate ca toate, da’ ce spui de
Lupescu?
- Ce mai face?
- Tâmpitul, îngrãmãditul, batjocura
clasei, abonatul notelor de patru...
- Ei, lasã, cã nu era chiar...
- Lasã, bre, aşa a fost, ce ne
ferim? Ei, acum e putred.
- Aoleu!
- Ce â€Ţaoleu"! De bogat, zic. Douã
vile, trei maşini, patru milioane euroi în
cont şi cinci amante. Viaţã, nene! Ei, aşa-i
cã te-am lãsat ţuţ?...De, dac-a ştiut...
- Ce? Este normal ca cel trãit în
diasporã sã nu-nţeleagã.
- Sã se descurce. Cum îi înşela pe
profesori cu copiatul aşa înşealã acum
statul: cu eleganţã. Mare evazionist! Bine,
dar are şi noroc...
- Cum aşa?
- Cu Tase. Tase, bre, Bogoi.
Nãsosul, de. Colegul nostru. Banca a treia
de la fereastrã.
- A, Tãsicã? Pãi cum are noroc cu el?
- Aşa bine. Pãi tu ştii unde
lucreazã Nãsosul? Nu te-ai prins. La Garda
Financiarã. Inspector, bre. Şi cine l-a
controlat întotdeauna pe Lupescu?...Acum te-
ai prins?
- I-auzi! Se-ajutã. Aşa merg
lucrurile pe-aici?
- D-apoi cum! Se-ajutã, fireşte, dar
le-a cam ajuns şi lor. Au fost descoperiţi
şi li se face dosar penal...
- Aoleu, sãracii! Pãi trebuiau sã se-
aştepte.
- Ce sãraci, bre! Pãi tu ştii cine-a
fost numit de curând prim-procuror? Dragnea.
- Care? Dragnea-Dragnea? Fostul
nostru...
- Ei, da, chiar el însuşi în
persoanã. Aşa cã...m-ai înţeles, probabil
Lupescu o sã aibã în curând numai trei
milioane în cont şi patru amante. Dar,
poftim, vorbim de alţii şi pe tine nici n-am
apucat sã te-ntreb ce-ai fãcut prin
strãinãtãţuri...
- Am fãcut medicina la Sorbona.
- Oho, Italia. Frumoasã ţarã!
- Nu, Franţa.
- Adicã da. Şi, eşti în trecere? Te-
ntorci acolo, nu? De fapt, ce mai întreb!
Cine-ar fi nebunul sã rãmânã aici când are
dincolo...
- Nu, rãmân. Vreau sã înfiinţez o
facultate de medicinã particularã.
- Ei, nu mai spune! Extraordinar! Ca
sã vezi ce noroc!
- Ce noroc!
- Cu tine, bre. Fie-mea a mare. Are
douãzecişidoi de ani. A încercat de vreo
trei ori la Medicinã, îi place...medicina,
nu sã dea la facultate...da’ nu-i prea
grozavã, mã-nţelegi. Trebuie sã recunosc, e-
a mea dar ãsta-i adevãrul. Aşa cã bine cã te-
am întâlnit. Sã vezi ce bucurie îi fac. Se
gândea sãrãcuţa sã renunţe...
- Da, dar vezi, nu sunt sigur dacã o
sã primesc acreditarea. Eu aşa mi-am propus,
am demarat procedurile, dar totul depinde
de...
- Haide, lasã gluma! Te faci cã nu
ştii? Mai bine spune-mi cã nu vrei sã m-
ajuţi.
- Ce sã ştiu?
- Chiar nu ştii. Am aflat zilele
astea de la Miroiu. Ştii cine-i ãl mai tare,
şeful comisiei de acreditare, la Bucureşti?
Stavrache.
- Stavrache?
- Întocmai, Stavrache. Miticã. Bunul
tãu coleg şi prieten. Cu cine te duceai tu
noaptea în cãmin la fete? Las’ cã ştiu...
- Miticã?! Serios?
- Pot sã jur. L-a întâlnit Miroiu la
Bucureşti. Aşa cã...ai noroc. Şi odatã cu
tine am şi eu. Ca sã vezi, bre! Şi eu care
mã gândeam c-am fãcut degeaba liceul! Vezi
cã tot mi-a folosit?
