Nu-l mai vãzusem pe Sandu, vechiul
meu coleg de liceu, de câţiva ani. Auzisem
cã s-a însurat mutându-se în Bucureşti, cã
îi merge bine şi atât. Astfel mare mi-a fost
bucuria sã-l întâlnesc într-una din rarele
lui sosiri în oraş, la pãrinţi. Pentru a
serba evenimentul am mers, ca pe vremuri, la
o bere-douã-trei. Dar, în ciuda bucuriei
revederii, observam pe chipul lui o umbrã de
tristeţe, aşa cã l-am întrebat:
- Sandule, dar mi se pare mie sau tu
eşti cam supãrat? Te roade ceva, este?
- Formidabil! Nimic nu-ţi
scapã...Da, sunt cam supãrat. De fapt, dacã
te-ai uita mai atent ţi-ai da seama cã sunt
puţin distrus.
N-am apucat sã-l întreb din ce cauzã, cãci a
continuat oftând:
- Mã despart de nevastã-mea. Dupã
şapte ani minunaţi de cãsnicie...
- Nepotrivire de caracter? Am
încercat eu sã ghicesc. Ei, se-ntâmplã!
- Eu şi Magda? Suntem fãcuţi unul
pentru celãlalt. Nu, frate, cum sã mã
exprim, din cauza pãrului.
- Începi sã cheleşti şi nu-i place?
Ei, se-ntâmplã! Înseamnã cã...
- Eu sã chelesc?! Ce-ai, frate, nu
vezi ce claie de pãr am? Am şi de împrumutat
pentru doritori. Nu, alta e problema: vezi
tu, cum sã mã exprim, eu sunt brunet...
- Şi nu-i plac bruneţii. Am mai
auzit cazuri. Ei, se-ntâmplã! De ce s-a
mãritat cu tine?
- Ai zis-o! se revoltã Sandu. Ai
vãzut tu femeie sã nu-i placã bruneţii? Şi
cu ochii verzi, ca ai mei...Nu, frate, mã
iubeşte, nu-i asta problema...Vezi tu, cum
sã mã exprim, şi ea e brunetã...
- A, ştiu, mi-amintesc, ţie îţi
plãceau blondele. Atunci, scuzã-mã, de ce-ai
luat-o?
- Mie, blondele?! Ai uitat, brunele
sunt moartea mea. Şi Magda, cum sã mã
exprim, e capodoperã, s-o vezi numa’! A
îmbolnãvit de gât un Bucureşti întreg: toţi
bãrbaţii sunt cu capul uite-aşa dupã ea. Nu,
frate, nu-i asta problema, o iubesc!...
Întrebarea mea plutea în aer: â€ŢŞi-
atunci?".
- Vezi tu, cum sã mã
exprim...problema e copilul. Avem un copil...
- Sã vã trãiascã!...A, am
înţeles. Iar tu nu vroiai copii şi din cauza
asta...Ei, se-ntâmplã! Credeam cã, în
sfârşit, nimerisem.
- Ce sã se-ntâmple, frate? N-ai
înţeles nimic. Eu sã nu vreau copii? Tu nu
mã ştii cã sunt nebun?
Eu iar am fost pe lângã. Sunt cam
greu de cap, recunosc, aşa cã insist:
- Nebun?
- Dupã copii, frate! Alta e
problema... cum sã mã exprim, Georgicã e
blond!
- Care...Georgicã? Eram în ceaţã, în
mijlocul Londrei într-o zi mohorâtã de
toamnã. Probabil şi datoritã berii, cãci
intrasem în runda a şasea şi nu mai aveam
mult pânã la K.O.
- Cum care, farte? Bãiatul,
copilul, micuţul, sfârleaza, bondarul,
prichindelul, cum sã mã exprim, fiu-meu, de.
E blond!
- Şi?
- Cum şi?! Formidabil! Rãu ai
ajuns. Te ştiam bãiat isteţ. Pãi eu brubet,
Magda brunetã, Georgicã...
- Blond. Începeam sã vin de-acasã
şi sã-i înţeleg indignarea.
- Exact, frate, blond. Blond-
blond, mã-nţelegi. Uite-aşa ca tine.
O clipã am avut temerea cã mã
suspecteazã, dar m-am liniştit la gândul cã
nu l-am mai vãzut pe Sandu de atâţia ani şi
n-am avut ocazia s-o cunosc pe soţia lui, în
pofida frumuseţii sale notorii şi, în
acelaşi timp, nefaste pentru bãrbaţii
Capitalei.
- Da, frate, continuã Sandu tot
mai revoltat, blond-blond, cum mã vezi şi
cum te vãd. Ei, cum se explicã aş vrea sã
ştiu. Cum? Cã asta o tot întreb şi pe
Magda: â€Ţ cum, dragã, cum, îmi spui şi mie?".
- Şi...ea ce zice? Om sunt şi eu
şi trebuie sã-mi satisfac curiozitãţile.
- Zice cã nici ea nu pricepe, cã
or fi schimbat copilul la maternitate. Ce, e
proastã sã recunoascã? Numai cã, cum sã mã
exprim, nici eu nu sunt prost. Nu sunt şi
pace, aşa m-a fãcut mama, ce vrei!...Am
bãtut vreo trei colegi de-ai ei de serviciu
care sunt blonzi, unul culmea, seamãnã leit
cu Georgicã, de era sã mã aleg şi cu dosar
penal, noroc c-au fost toţi gigea şi acu’
suntem prieteni, dar nu asta e soluţia. O
iubesc, cred cã mã iubeşte cu toate cã m-a
înşelat, dar nu se mai poate continua. Mã
ştii, cum sã mã exprim, nu sunt prost, aşa m-
a fãcut mama, ce vrei!...Aşa cã divorţez şi
gata!
Îi înţelegeam situaţia şi, în mare
mãsurã, hotãrârea. Ne-am despãrţit încercând
sã-l încurajez:
- Lasã, sandule, se-ntâmplã! Nu e
sfârşitul lumii. Te descurci tu...
- Cã nu sunt prost, asta zic şi eu.
Am avut plãcerea sã-l reântâlnesc pe
Sandu dupã aproximativ trei luni. Era alt
om. Aşa cã l-am întrebat:
- Ei, gata, ai divorţat? E bine şi
celibatar, este?
- Aş! N-am divorţat. Se putea sã
fac aşa prostie? Nu, frate, m-am împãcat cu
Magda. Da, cum sã mã exprim, s-a lãmurit
totul.
- Cum, Sandule? Eram tare curios
sã aflu explicaţia pãrului blond-blond de pe
cãpşorul lui Georgicã.
- Da, frate, s-a lãmurit.
Închipuie-ţi, în perioada când l-am conceput-
am dedus cã pe Georgicã- Magda era vopsitã
blondã. Ca sã vezi! Abia acum şi-a adus
aminte. Eu am uitat, de...Doamne, şi eu un
prost, ce-am mai persecutat-o! Ce zice,
formidabil, nu-i aşa?
Într-adevãr, formidabil. Sã nu-i
plângi de milã Magdei?
- Ei, se-ntâmplã, se-ntâmplã! Lasã,
bine cã...
|
