M. SMARANDA:- Bine, Tilduţa. Tu? Arãţi grozav...Ia, dar ce, te-au înţepat albinele? Ai buzele umflate...Dã-ţi cu sare. Avec sel...Usturã un peu, dar trece.
MATILDA:- O sã-mi dau...Tolea, ai înţeles, da? ( Vrea sã plece. Observã dezordine în casã. Strigã ) Elena! Elena!E...
( Apare ELENA dinspre bucãtãrie. )
ELENA:- Bunã ziua, madam...Eram la bucãtãrie, gãteam de prânz...
MATILDA:- Gãteai? Foarte bine...Dar tu vezi ce-i aici? Ceşti, pahare murdare...Parc-au dat turcii...
ELENA:- Pãi da, au dat turcii...
MATILDA:- Auzi, nu fi obraznicã!...Haide, strânge pânã nu mã enervez...
( MATILDA merge la etaj, în camera sa. PAVELESCO merge şi el în camera lui, de la parter, pe hol. ELENA strânge şi duce la bucãtãrie. Dinspre holul de jos apare DÄ‚NILÄ‚, cam ameţit. În scena este MADAM SMARANDA şi DÄ‚NILÄ‚. )
DÄ‚NILÄ‚:- Sãrutmana, mãtuşã!
M. SMARANDA ( se apropie de DÄ‚NILÄ‚ ):- Ce faci?
DÄ‚NILÄ‚:- Bine, bine. Dar mã doare capul îngrozitor...
M. SMARANDA:- Vrei un algocalmin?
DÄ‚NILÄ‚:- A, nu, cã nu-mi trece cu algocalmin...Beau o cafea şi trece pânã la urmã. Am bãut asearã cu Bobby...
M. SMARANDA:- Bei cam mult, sã ştii...
DÄ‚NILÄ‚ ( uluit ):- Eu?! E a treia oarã când beau. Prima a fost când am luat la facultate, a doua oarã când a ieşit senator unchiu şi acum...
M. SMARANDA:- Lasã, lasã, tinere, trebuie sã-ţi înfrunţi viciul, altfel nu scapi de el...
DÄ‚NILÄ‚:- Mãtuşã, jur cã nu beau...Sã nu-i spuneţi lui mama, cã nu-i adevãrat...
M. SMARANDA:- Parcã nu ştie...
DÄ‚NILÄ‚ ( îngrozit ):- Mama?! Ştie?! Pãi de unde?
M. SMARANDA:- I-a spus Margareta...
DÄ‚NILÄ‚:- Tanti Margareta?! Pãi şi ea de unde ştie?
M. SMARANDA:- Te-a vãzut când ieşeai beat mort din restaurant şi te-ai urcat la volan...
DÄ‚NILÄ‚:- Dar eu nu am permis de conducere...
M. SMARANDA:- Ştiu, cã ţi l-a ridicat Poliţia...E pãcat, sã ştii, eşti bãiat tânãr, eşti frumuşel, pãcat sã-ţi distrugi viaţa aşa...
DÄ‚NILÄ‚ ( aproape plângând ):- Mãtuşa, jur...
M. SMARANDA:- Eu atât am ţinut sã-ţi spun...Cãci, sã ştii ceva, Virginia ţine la tine...
DÄ‚NILÄ‚:- Virginia?! Cine, consiliera de la Integrare?...Dar de unde ştii mata de?...
M. SMARANDA:- Ştiu. A! Ai auzit cumva un miorlãit de pisicã? Pe terasã, parcã...( Iese pe terasã. Ieşind, da din cap a reproş fata de DÄ‚NILÄ‚ ) Robert, Robert!...
( DÄ‚NILÄ‚ e şocat. )
DÄ‚NILÄ‚:- Virginia?!...Parcã am numãrul ei...( Cautã în mobil. )
( Apare ELENA dinspre bucãtãrie. )
ELENA:- Bunã dimineaţa!
DÄ‚NILÄ‚:- Bunã dimineaţa! Îmi faci şi mie o cafea, te rog...
ELENA:- E fãcutã. În bucãtãrie...Dacã ţi-e foame, sunt de toate în frigider.
( DÄ‚NILÄ‚ merge în bucãtãrie, greoi. Dinspre scãri apare BOBBY, şi el cam somnoros. )
BOBBY:- Bunã dimineaţa, Ela!
ELENA:- Bunã aproape ziua...Codrin. ( Zâmbeşte. ) Tu nu ştii expresia aia: cine se scoalã de dimineaţã departe ajunge?
BOBBY:- O ajunge departe, dar e somnoros şi-i ies toate anapoda...Cafea?
ELENA:- În bucãtãrie.
BOBBY:- Mâncare?
ELENA:- În aceeaşi locaţie.
BOBBY:- Asearã frigiderul cam fãcea strip-tease...
ELENA:- Am fãcut cumpãrãturile mai devreme...
BOBBY:- Ura! Habemus papa!..( Coboarã. ) Hai, nu mergi cu mine sã bem cafeaua împreunã?
ELENA:- Am treabã. A sosit madam şi e cam nervoasã...
BOBBY:- A sosit? A, nervozitatea e a doua ei natura...Haide, Ela, te rog! Te apãr eu...Nu pot sã beau cafeaua singur...
ELENA:- Bine...Du-te, cã-l gãseşti pe vãrul tãu.
BOBBY ( îşi schimbã planurile ):- E-n bucãtãrie? Atunci mãnânc mai traziu...
( Dinspre bucãtãrie se vede apãrând DÄ‚NILÄ‚. Aude cã se vorbeşte despre el. Ascultã, fãrã sã fie observat. )
ELENA:- Ce-i? Nu prea îl agreezi.
BOBBY:- Nu-i vorba de asta. Å¢in la el, e vãru-meu. Doar cã mã plictiseşte. Nu-l intereseazã decât cariera politicã. Nu poţi discuta despre nimic altceva decât despre funcţii disponibile, funcţii vacantate şi funcţii vacantabile. N-a avut nicio prietenã pânã acum, la vârsta de 28 de ani. Nu mi-a spus, dar sunt sigur...Când îl privesc îmi dã senzaţia unui moşuleţ de 60 de ani...Visele lui n-au fost niciodatã erotice, ci exclusiv politice...Şi, vorba ceea, urât nu e...Ca sã nu-l mai aud, asearã, am bãut mai mult decât puteam chiar şi eu duce...Ce faci?
( DÄ‚NILÄ‚ reintrat în bucãtãrie. ELENA s-a apucat de mãturat. )
ELENA:- Îmi fac meseria pentru care sunt plãtitã...Hai, du-te şi mãnâncã!...Ai bãut mult asearã, trebuie sã mãnânci, cã-ţi distrugi stomacul.
( BOBBY s-a aşezat la masa din living. ELENA mãtura în jurul lui, inclusiv pe sub picioarele acestuia. )
BOBBY:- Mai stau...Te asist, sã nu greşeşti... Aveai dreptate ieri. Nu-mi place neapãrat sã beau, o fac mai mult din plictisealã...( Justificativ ) Vorbesc, cã poate mãturi mai bine pe un fond sonor...( Scurtã tãcere. ) Ştii ceva, nu ţi se pare cã relaţia noastrã a atins deja un nivel superior?...
ELENA:- Relaţia noastrã? A, cea de angajat şi angajator?...Da, a atins.
BOBBY:- Hai, nu fi! Eşti singura care poate sã mã-ndrepte...
ELENA:- Mã-ndoiesc.
BOBBY:- Deja am ajuns sã ne spunem pe numele noastre reale, e ceva...Aş vrea sã aflu mai multe despre tine...
ELENA:- Ştii deja tot. Adicã tot ce trebuie sã ştii.
BOBBY:- Hai, mãi, Ela, nu mã lua aşa tare de dimineaţã, cã mã doare capul...Pe bune! Uite, de pildã, chiar aş vrea sã ştiu tu cum te înţelegi cu pãrinţii tãi...Mã gândesc cã poate sunt eu prea pretenţios cu ai mei...
ELENA:- Maicã-mea a murit acum şapte ani...
BOBBY:- Îmi pare sincer rãu! Scuzã-mã! Dacã nu vrei nu-mi mai vorbi despre tatãl tãu...
ELENA:- Dar cu tata mã înţeleg bine, în general...E foarte mulţumit cã aduc bani în casã şi are suficienţi de ţigãri. E pensionar. A, dar nu unul de lux, din pãcate. Dimpotrivã, urãşte de moarte pensionarii de lux, este noua sã ocupaţie. Inclusiv pe frate-sãu, pensionat din armatã, îl urãşte din toatã inima pentru pensia lui nesimţitã...
BOBBY:- E adevãrat, în ultimii ani am învãţat toţi, de la vlãdicã la opincã, sã ne urâm unii pe alţii, nu-i aşa?
ELENA:- Ura, de breaslã în special, a devenit sport naţional...
BOBBY:- Dar tu, pe cine urãşti? Cãci eu cred cã ştii cui port ura...
ELENA:- Alor tãi? Cu aceeaşi intensitate, presupun, cu care le porţi şi dragoste...
BOBBY:- Probabil. Sentimentele sunt amestecate. Dacã s-ar inventa un aparat de cântãrit sentimentele aş şti care-i mai puternic: ura sau dragostea de pãrinţi?...Şi asearã mi-am revãrsat un pic ura pe taicã-meu...Am cam depãşit mãsura, dar am scuza cã eram beat...În fine. Nu mi-ai rãspuns...Tu pe cine urãşti?
ELENA:- Nu urãsc pe nimeni.
BOBBY:- Imposibil. Toţi urâm pe cineva...Fii sincerã!
ELENA:- Bine, bine, sunt sincerã. Port şi eu urã, dar nu unei persoane, ci a ceva nedefinit, abstract...Îmi urãsc soarta. Sunt tot mai convinsã cã mi-e una potrivnicã...
BOBBY:- Într-adevãr, nu ai de ce sã te simţi bine în pielea ta...Eşti frumoasã...ba nu, sã fim corecţi...Eşti superbã, eşti sãnãtoasã, eşti talentatã...Ai putea ajunge un designer vestimentar de succes, ţi-am vãzut schiţele...De ce te-ai considera fericitã?
ELENA:- Aş putea, dar n-o sã ajung niciodatã...Uiţi în ce ţarã trãim?...
BOBBY:- Aoleu, cam aşa-i, în România....
ELENA:- Strâng de 2 ani bani pentru un curs rezervat tinerilor designeri din estul Europei, la Roma...Dureazã un an şi costã ceva...Dar când ating un anumit nivel, apar diverse probleme în familie: ba taicã-meu face infarct şi are nevoie de intervenţie chirurgicalã, ba trebuie sã achit datoriile pe care le acumuleazã pe la diverşi indivizi, ca sã nu aibã alt gen de probleme, mã rog diverse...Acum muncesc aici, strâng, dar greu...Probabil când o sã am suma n-o sã mai am vârsta...
BOBBY:- Nu ştiu de ce cred eu c-ai sã reuşeşti în curând...Îmi spune mie o pãsãricã...
ELENA:- Hm! N-am cunoscut un individ mai contradictoriu ca tine...
BOBBY:- Complex, adicã?...Eu mi-s ãla, recunosc. Acum pãrãsesc fãrã remuşcãri o tipesã cu ochii formaţi pe buzunar, acum încerc sã înţeleg şi sã alin sufletul unei fete frumoase...Acum înjur şi sfidez reprezentanţii enervanţi ai Poliţiei, acum strâg pe blog bani pentru ajutorarea unui copil suferind de inimã...
ELENA:- Faci şi asta?
BOBBY:- Ocazional. Dar românii nu prea doneazã...Într-un fel e de-nţeles: cei sãraci n-au de unde, iar cei bogaţi n-au de ce...Cei bogaţi au nevoie permanent de bani: sã-şi ridice firme, sã-şi ridice case, sã-şi ridice ţâţe, sã-şi ridice...
( Apare din camera lui PAVELESCO. )
PAVELESCO:- Nepoate! Te-ai deşteptat? E zece jumate...Ehei, la vârsta ta...
BOBBY:- Ştiu, unchiule, fãceai multe. Şi erai...
ELENA ( reproş ):- Bobby!
PAVELESCO:-...Mutam munţi, nepoate, la vârsta ta.
BOBBY ( tot nu se lasã ):- Unchiule, eu n-am nimic cu formele de relief...Îmi place amplasarea Carpaţilor...Mã duc sã mãnânc.
( Merge în bucãtãrie. A terminat de mãturat şi ELENA. )
ELENA:- Aoleu! Puiul la cuptor...
( Fuge şi ea în bucãtãrie. )
PAVELESCO:- Hm! Cred cã s-a ars...( Miroase. )
