Autor:	Radu Danielescu ( slav ) - [ TEATRU ]
Titlu:	BASCANII 2

( ELENA se conformeazã şi merge spre bucãtãrie, aflatã la parter, ieşind din scenã. POTERAŞ reintra în camera de la etaj. Pe uşa principalã intrã BOBBY şi ULPIA DANUBIA. ) BOBBY:- Spune-mi şi mie, cum s-au gândit ai tãi sã-ţi punã numele ãsta, Ulpia Danubia? ULPIA DANUBIA:- Tata e arheolog...Mare admirator al civilizaţiei geto-dacice...( Dar are altã problemã; se vede cã e uşor traumatizatã ) Auzi! Lasã asta...Sigur nu am murit? BOBBY: Ştiu şi eu…având în vedere cã arãţi ca un înger… ULPIA DANUBIA: Merci. Iar tu eşti un drac împieliţat… BOBBY: Merci şi io. ULPIA DANUBIA: Nu pot sã cred: sunt vie. Mã pipãi şi mã simt… BOBBY: Dã-mi voie sã te pipãi şi eu…(Pune mâna în anumite zone fierbinţi ale Ulpiei. Justificativ ) Unde-s douã pãreri…Într-adevãr, eşti vie. Te simt şi eu…( Râde zgomotos.) ULPIA DANUBIA: Jos labele! Râzi?! Râzi?! Tu ştii cã ai mers cu peste o sutã optzeci la bord?… BOBBY: Nu se poate! Doar cu atât?! Mã dezamãgesc… ULPIA DANUBIA: Şi, mai mult ca sigur, cu peste trei sute de votcã la celãlalt bord… BOBBY: Mai mult sigur. ULPIA DANUBIA: La semafoarele din faţa Casei de Culturã era sã calci o bãtrânã... BOBBY: Mi-a scãpat faza. ULPIA DANUBIA: Noroc cã ţi-a scãpat şi baba. Vãd cã nu ţi-e teamã de ce ţi s-ar putea întâmpla… BOBBY: O, ba da. Nu pot dormi nopţile când mã gândesc cã m-ar putea prinde Poliţia…(Râde, din nou .) ULPIA DANUBIA: Te bazezi cam mult pe tãticu. Ce-ai sã te faci când n-o sã mai fie şeful Poliţiei?…În ziua de azi posturile nu mai sunt aşa sigure ca pe vremuri…Cutremurele din structurile administrative sunt tot mai frecvente… BOBBY: No problem. Mã strofoc sã fiu adoptat de noul şef...Dar tu? ULPIA DANUBIA: Eu, ce? BOBBY: Ce sunt ai tãi? Taicã-tu ştiu, arheolog… ULPIA DANUBIA: De ce mã-ntrebi? Sã vezi dacã ne potrivim din punct de vedere social?… BOBBY: N-ai nimerit-o. Sincer, eu sunt curios dacã ne potrivim din alt punct de vedere… ULPIA DANUBIA: Mai ai de aşteptat pânã îţi vei putea satisface curiozitatea asta...Dacã se va-ntâmpla! BOBBY: A, nu vreau s-aud asta...Viaţa e scurtã, trebuie sã ne bucurãm de ea… ULPIA DANUBIA:- Eşti direct, nu glumã! BOBBY: Sunt genul de vânãtor care nimereşte de la primul glonţ... ULPIA DANUBIA: Ohoho!Te crezi vânãtorul brav iar eu o biatã pãsãricã ce ţi-a apãrut în bãtaia puştii şi care, conştientã cã soarta i-a fost pecetluitã, ar trebui sã se bage chiar singurã în traistã cu vânat?…Scumpule, s-ar putea cã rolurile sã fie inversate de data asta… BOBBY: Adicã eu sã fiu vânatul? Ce-ai sã-mi faci? Ai sã scrii despre mine în fiţuica lui Spinescu? Mã demolezi la SPIN TV? De-asta mi-ai acceptat invitaţia? Baby, trebuie sã te dezamãgesc: lucrurile astea mã lasã rece. Am apãrut pân-acum de treizecişipatru de ori în mass-media, atât localã, dar şi naţionalã. Iar pe blogulugogu nici nu am mai ţinut socoteala...Şi, crede-mã, nu în rol pozitiv. Nu mã afecteazã… ULPIA DANUBIA: Dimpotrivã, chiar îţi place sã-i strici imaginea babacului. BOBBY: Nu eu l-am pus sã fie tatãl meu...Gata cu vorba!...Pãzea, Ulpia Danubia, cã vine El Toro Municipale! Aşa sunt supranumit, nu ştiai?...( O aleargã în jurul mesei, imitând un taur. Ea ţipã încet, jucãuş şi ferindu-se. De la etaj apare POTERAŞ, îmbrãcat la costum. Îi vede pe cei doi. ) POTERAŞ:- Ce se întâmplã aici?...Bobby! Ulpi...Domnişoara ziarist!... ULPIA DANUBIA:- Bunã ziua! BOBBY:- Babacus Copoius...Tatã, la ora asta pleci la serviciu? POTERAŞ:- Lasã-ne oleacã singuri... BOBBY:- I-auzi, Ulpia, discuţie de familie...Ia o pauzã! POTERAŞ:- Tu, Bobby...Am ceva de rezolvat cu domnişoara ziarist...pe linie profesionalã... BOBBY:- Bine, dar şi eu aveam ceva de rezolvat cu Ulpia Danubia...e drept, pe alt gen de linie... POTERAŞ:- Bobby! ULPIA DANUBIA:- Lasã-ne singuri, Bobby! Hai, te rog! Mi-a plãcut tare mult plimbarea cu motocicleta, sã ştii...Dar am, într-adevãr, ceva important de discutat cu tatãl tãu... BOBBY:- Ştiţi ce, mã duc sã mã culc...Mi-a pierit cheful de orice, inclusiv...Mã doare şi capul...E la dispoziţia dumitale, d-le copoi! Rezolv-o!...Pe linie profesionalã, desigur...( Merge la etaj, spre camera sa ) POTERAŞ:- Ce mama lui proces-verbal, Ulpia! Nu ţi se pare cã întreci mãsura?...Å¢i-am dat papucii, iar tu te dai la fiu-meu... ULPIA DANUBIA:- Unu la mânã: sã restabilim adevãrul în legãturã cu papucii. Eu am fost cea generoasã, nu tu. Doi la mânã: Bobby s-a dat la mine, nu eu...Dar dacã te linişteşte, nu are şanse, cãci nu e genul meu. Am predilecţie spre bãrbaţii maturi... POTERAŞ:- Şi cu funcţii. ULPIA DANUBIA:- Sine qua non... POTERAŞ:- Ulpia, trebuie sã înţelegi, ce mama lui proces-verbal...Relaţia noastrã este de domeniul trecutului... ULPIA DANUBIA:- Din fericire...Însã vroiam sã te anunţ cã rezultatul relaţiei noastre este de domeniul viitorului... POTERAŞ:- Nu-nţeleg... ULPIA DANUBIA:- Într-adevãr, una dintre constatãrile referitoare la tine este şi aceea cã eşti greu de cap... POTERAŞ:- Ascultã, domnişoarã... ULPIA DANUBIA:- ”Domnişoarã”!...Nu-mi mai zici Ulpia? Ai uitat cum mã strigai în nopţile fierbinţi de varã? ”Ulpia Danubia, supune-te lui Traian!”...Iar eu îţi rãspundeam:”Cotropeşte-mã, centurionule, dar cu blândeţe!”... POTERAŞ:- Nu-mi amintesc aşa ceva...Ceea ce ar trebui sã faci şi tu. Eşti în posesia unor amintiri care ar putea sã-ţi dãuneze. Şi nu te baza pe forţa presei, cãci e abia a patra putere în stat... ULPIA DANUBIA:- Dimpotrivã, eu îmi pun mari speranţe în amintirile mele...Temelia viitorului meu este tocmai trecutul meu... POTERAŞ:- Te joci în mod periculos cu focul, domnişoarã...S-ar putea sã te arzi cumplit. ULPIA DANUBIA:- Nu-mi fac griji. Am trecut şi prin patul Şefului Pompierilor...Bine, sã te iau altfel...Ia spune, nu ţi se pare cã m-am cam îngrãşat? POTERAŞ:- Nu mã intereseazã... ULPIA DANUBIA:- Ar trebui. Fiindcã porţi responsabilitatea directã a acestui fenomen...Cucerirea Ulpiei de cãtre Traian se va lãsa cu naşterea unui viitor românaş, cetãţean UE... POTERAŞ ( dupã câteva secunde; începe sã râdã ):- Ha, ha, ha! ULPIA DANUBIA:- Dacã tot râzi, fã-o cu râsul tãu... POTERAŞ:- Şi vrei sã cred cã progenitura e a mea? ULPIA DANUBIA:- Progenitura, cum o numeşti tu, este sânge din sângele tãu...Şi dacã ai dubii, sunt gata sã facem test de paternitate...Fireşte, cu consecinţele de rigoare, inclusiv devoalarea cãtre opinia publicã... POTERAŞ:- Mama lui proces-verbal! Mã ameninţi? ULPIA DANUBIA:- Vai de mine! Ştii doar cã nu sunt capabilã de ameninţãri...De şantaj, da, îmi mai stã în caracter... POTERAŞ:- Trebuia sã-mi dau seama ce secãturã eşti! ULPIA DANUBIA:- Ce cuvinte grele! În relaţia cu femeile dovedeşti necontenit un comportament tipic carpato-danubiano-pontic...Sau mai pe-ntelesul tãu, un comportament mioritic...Ce-i drept, nu m-aşteptam sã fii un gentleman, când eşti nãscut în Başcani... POTERAŞ:- Bine, Ulpia. Scurt! Ce vrei?...( Apare Elena de la bucãtãrie. ) Sst! Îţi expui pretenţiile pe drum. Te conduc... ELENA:- Sandwich-urile, domnu’ Traian. ( I le înmâneazã, intr-un pacheţel. Acesta le bagã în geantã. ) POTERAŞ:- Mersi. Vezi cã trebuie sã soseascã cumnatu-meu...I-ai pregãtit camera? ELENA:- Da. POTERAŞ:- Hai! ( POTERAŞ o trage pe ULPIA DANUBIA. Ies. Elena îşi reia locul la masã. Începe iar sã deseneze schiţe de modele de rochii. De pe scãri apare încet BOBBY, care vine în spatele ei. ) BOBBY:- Superb!...Elena din Troieni, chiar ai talent? Dar parcã ţi-am mai spus asta... ELENA:- A! Domnu’ Bobby! BOBBY:- ”Domnu’ Bobby”! Nu mã mai domni atâta...Ce naiba, suntem de-o vârsta...Şi, sã fie clar, eu nu sunt stãpânul tãu...Urãsc sclavagismul! Jos sclavagismul! Militez pentru asta cu toatã forţa...Dovadã, fiul exploatatorilor invitã exploatata la un suc...Ce zici? ELENA:- Acum?...Nu pot. Sunt în orele de program... BOBBY:- Ce scuzã bunã!...Dar azi chiar sunt refuzat în linie...Îmi miroase cumva gura? ( Îşi suflã în palmã. ) ELENA:- A alocool...De ce n-o laşi mai moale? Chiar iţi place aşa mult sã bei? BOBBY:- Bunã întrebare! Pe care eu nu mi-am pus-o încã...Ce superficial sunt!...E chiar posibil sã nu beau din plãcere, ci din plictisealã...Asta ar fi culmea, nu? ELENA:- Auzi, am şi eu o curiozitate... BOBBY:- Te rog, satisfã-ţi-o! ELENA:- De ce eşti strigat Bobby? Care e prenumele tãu real? BOBBY:- Spre uimirea ta, Bobby provine de la...Bobby. În schimb, prenumele meu oficial este Codrin. ELENA:- Codrin?! Un nume foarte frumos. Îmi place foarte mult...De ce nu ai vrut sã ţi se spunã aşa? BOBBY:- E o poveste...scurtã, deci n-o sã te plictisesc...Încã de la un an mama a decis sã-mi zicã toatã lumea Bobby. Pentru cã era îndrãgostitã de celebrul Bobby, din Dallas, serial care tocmai fãcea furori la TV...Aşa cã numele acela foarte inspirat ales apare numai în acte...A, dar sã ştii cã mi-ar face plãcere sã mã strigi pe numele meu, Codrin... ELENA:- Nu pot sã te strig aşa... BOBBY:- Fã-mi plãcerea, te rog! ELENA ( zâmbind ):- Bine...Codrin. ( Cei doi râd. Se privesc destul de galeş. ) ( În acel moment se deschide uşa şi apare un obiect mare introdus pe uşa de doi zdrahoni. Obiectul este acoperit cu o prelatã. În urma celor doi zdrahoni apare DÄ‚NILÄ‚. ) DÄ‚NILÄ‚:- Gata, lãsaţi-o aici! ( Le indicã un loc din mijlocul încãperii. Cei doi aşeazã obiectul în locul indicat. ) Acum treceţi la faza a doua...Ştiţi ce aveţi de fãcut... UN ZDRAHON:- Da, şefu’! Staţi liniştit... ( Cei doi ies. ) BOBBY:- Verişoare! ( Se salutã cu DÄ‚NILÄ‚. ) DÄ‚NILÄ‚:- Salut, Bobby! Domnişoarã!... BOBBY:- Ce-i aia? DÄ‚NILÄ‚:- Aşteaptã oleacã! ( Iese. În schimb, pe uşã intrã PAVELESCO, cu o gentuţã micã. ) PAVELESCO:- Unde te duci? DÄ‚NILÄ‚ ( şoptit ):- Ursuleţul! Vi l-aţi uitat în portbagaj... PAVELESCO ( tot încet ):- Lasã-l, mãi! Mai târziu... ( DÄ‚NILÄ‚ rãmâne. ) BOBBY:- Unchiule! Fii binevenit! PAVELESCO:- Bobby! Trândãveşti, trândãveşti...Când eram de vârsta ta la o orã ca asta deja eram sãtul de muncã. Ehei, vremuri grele! Eu la opşpe ani munceam, fãceam rugby şi eram, paralel, şi la şcoalã... BOBBY:- Alte vremuri, unchiule!...Dar ce-i obiectul ãla? PAVELESCO:- Obiect? Dãnicã, dezveleşte! ( DÄ‚NILÄ‚ dezveleşte. Obiectul este nimic altceva decât statuia din bronz reprezentând pe PAVELESCO, în mãrime naturalã, într-o poziţie demnã. ) BOBBY:- Uau! Unchiule, dar trebuia s-o faci ecvestrã...Îţi şedea bine...Cãlare pe cal şi cu o bardã în mânã, tãind raul de la rãdãcinã... PAVELESCO:- Bobby, nu fi ghiolban! Respectã-ţi neamul...( Cãtre DÄ‚NILÄ‚ ) Înveleşte-mã la loc, Dãnicã!...( DÄ‚NILÄ‚ se executã. Cãtre ELENA. ) Fãtuco, mi-ai pregãtit camera? Şi pe-a lui Dãnel? ELENA:- Da, domnule senator. ( PAVELESCO, urmat de DÄ‚NILÄ‚, merg pe holul de la parter, spre camerele rezervate lor. ) BOBBY:- Hai la bucãtãrie! Am nevoie de un ness, de-ãla cum faci numai tu...Nu mã mai culc...Are dreptate unchiu’...L-ai auzit, la vârsta mea muncea, fãcea rugby şi era, paralel, şi la şcoalã...Şi nu minte, sã ştii...Era paralel. ELENA ( râde ):- Dar nu-l fac tare, sã ştii...Bei cam mult ness... BOBBY:- Eşti prea grijulie cu mine. Nu merit asta... ( Merg în bucãtãrie. )

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]