Am plecat mai devreme. Ştiam cã nu mã voi
hotarî între a alege sã merg cu trenul sau
cu microbuzul. Sã zicem cã am lãsat sã
decidã ora plecãrii. Şi oricum ştiam cã
aveam sã aleg a doua variantã; aveam nevoie
de o confirmare. Dar mai intai am mers la garã.
" Da, ajunge abia la 22:40"
" Cum, aşa târziu? am replicat"
" Da! Ce sã vã zic, încercaţi şi la autogarã"
Bineînţeles cã nu trebuia sugerat.
"Da, mulţumesc. La revedere!"
Şi cu dublul-marsupiu în spinare am pornit
repede. Numai de ar fi unul în staţie deja!
Şoferii în cãmaşã roz fumau într-un colţ. O
casierã ca o cleopatrã roşcatã mã repede:
"Banii la şofer, nu la mine!" Şi se întoarce
la pozele ei de nuntã. Cleopatra-mireasã?!?
Urmau sã se strige rezervãrile, iar din mine
se striga "Dar eu nu am".
"Urcaţi!"
M-am instalat repede. Şi tot la fel am
auzit: "Nu mai sunt locuri".
Bãiatul din spatele meu se rãsteşte cã are 6
ani. Dar aratã de 10. Începe sã se joace cu
aerul condiţionat.
"Nu mai umblaţi, v-am rugat!"
Şi pe mine mã intrigã butoanele alea de
acolo. Întind mâna... dar iau numai sticla
de suc. "Nu am nici 6, nici 10 ani!"
Drumul îl ştiu deja. Îl mai fãcusem...
Crezusem cã ne vom mai vedea şi dupã aceea,
râsesem de gestul meu, eram mândrã de câţi
kilometri strãbãtusem ca sã... dar normal cã
nu avea sã îmi mai vorbeascã... trecuserã
atâtea luni... La naiba cu spitalul şi
mãtuşa inventatã; nu fusese o scuzã îndeajuns!
O sticlã îmi loveşte cãlcâiul. E a mea de
fapt. "Am aţipit?" Cred cã da. Mã uit cum
razele de soare se îneacã în sucul meu ars.
O împing mai in spate. Bãiatul mi-o paseazã
înapoi. Mã întorc şi îl vãd zâmbind; zâmbesc
şi eu complicitar. O trimit înapoi în colţ,
el o trimite scurt în celãlalt, însã o
aştept cu stângul ţi îi dau şut, dar...
Cineva din spate este lovit şi morocãneşte o
înjurãturã. "Acuma mi-e sete".
Femeia din dreapta se tot plânge cã o trage
curentul la mãsele. Cred cã adorm, o vãd
numai cum mişcã buzele... fredoneazã
melodia?!? "If you see the wonders/ All the
fairytales..." Cred cã da, adorm iar!
Va urma
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O abordare lirica interesanta a unei situaţii foarte prozaice din viata de zi cu zi. E de apreciat libertatea versului alb prin care autoarea se simte într-adevãr îndreptãţitã sã-şi exprime avântul liric. Totuşi, aş atrage atenţia asupra compoziţiei, mai narativã decât ar fi necesar şi asupra lipsei de concizie şi fluenţa a discursului liric.
